TOP

Ce facem în București în zilele libere de 1 decembrie?

Începutul iernii vine, pentru majoritatea românilor, cu un prilej de odihnă: câteva zile libere „de la stat”, în contextul unei sărbători religioase importante pentru calendarul ortodox, și al zilei naționale, 1 decembrie. Cum anul acesta zilele libere nimeresc în săptămână cum nu se poate mai bine, adică miercuri și joi, făcând potecă sigură către weekend, mulți bucureșteni aleg să plece din oraș.

Cei care rămân, însă, au și ei tot felul de alternative pentru petrecerea timpului liber. Chiar dacă știm că vizitele la muzee sau galerii nu sunt „în topul preferințelor” activităților de relaxare la noi în țară, noi, cei de la Propagarta am realizat, totuși, o mică listă de recomandări pentru cei care vor să-și petreacă zilele libere puțin diferit (sau măcar să stea departe de supraaglomerarea din magazine).

Cu toate că, în mod cel puțin curios, ne-a fost foarte greu să aflăm programul muzeelor din București în zilele libere, pentru că site-urile sau paginile oficiale sunt neactualizate sau lipsesc cu desărvârșire, iar la telefon nu răspunde nimeni, am reușit totuși să găsim câteva variante. Muzeul Național de Artă al României deschide de ziua națională expoziția „O istore uitată. Sindicatul Artelor Frumase.”, iar de la ora 16:00 oferă un ghidaj special prin Galeria de Artă Europeană. Desigur, colecția permanentă a muzeului este deschisă pentru vizitatorii care au, de 1 decembrie, curiozitatea de a se familiariza cu istoria artei românești. MNAR este un început bun și pentru părinții curajoși care vor să le ofere copiiilor lor o zi liberă în care să povestească împreună despre artă.

De 1 decembrie mai sunt deschise Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul K.H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady. Aceste muzee sunt închise pe 30 noiembrie și 2 decembrie. Muzeele aflate sub patronajul Muzeului Municipiului București, 11 la număr, sunt, însă, înschise pe toată perioada zilelor libere…

Pentru cei care de 1 decembrie vor să vadă un film românesc, Cinema Elvire Popesco propune o vizionare specială a lungmetrajului Metronom, producție românească premiată la Cannes, cu Premiul pentru cel mai bun regizor al secţiunii Un Certain Regard. Filmul ne spune povestea unei iubiri adolescentine din vremea comunismului românesc, pe când tinerii luptau de două ori mai intens pentru a-și face auzită vocea într-o societate cu o sonoritate controlată și repetitivă.  Sala de cinema de la Elvire Popescu așteaptă cinefili (sau chiar naționaliști de o zi) să privească filmul lui Alexandru Blec, de la ora 14:30.

Cei inițiați, deja familiarizați cu galeriile bucureștene și arta contemporană românească importantă, dar și persoanele care, de ziua națională, vor să reflecteze critic asupra istoriei recente a României, pot merge, pe 1 decembrie, la vernisajul expoziției PUBLICations a lui Dan Perjovschi, la Galeria Posibilă. Expoziția curatoriată de Monica Dănilă este o retrospectivă a celor peste două decenii de activitate ale lui Perjovschi, în domeniul publicațiilor de orice fel:  cărți de artist, cataloage, ziare și reviste, cărți poștale, flyere și invitații, ilustrații și coperți de cărți. Desigur, spiritul critic, nota ironică, inteligența combinațiilor lingvistice și vizuale, precum și nonconformismul, toate atribute ale operei recunoscute internațional a lui Dan Perjovschi, vor fi nelipsite. Deschiderea expoziției va fi urmată de o lansare de carte, în data de 3 decembrie. The Horizontal Newspaper. A school of Text and Image  propune o cercetare, un parteneriat între doi artiști: Gloria Luca, artist multimedia din Madrid și Dan Perjovschi, jurnalist și artist din Sibiu și București, care analizează contextul, extensiile și rădăcinile bine-cunoscutului proiect din Sibiu al lui Perjovschi.

Rămânând în zona galeriilor de artă din București, pasionații de fotografie pot merge la 2/3 galeria, care desfășoară până în data de 4 decembrie ultima parte a proiectului-rezidență O copie mecanică, în cadrul căruia 3 artiști (Răzvan Neagoe, Vlad Albu, Sabina Suru) au acaparat, pe rând, spațiul galeriei, explorând câte o idee-concept. Sabina Suru, care închide seria de expoziții, ne propune o disecției a timpului pe mai multe planuri, prezentându-ne o instalație fotografică compusă din 300 de cianotipii reprezentând toate cadrele ce compun video-ul proiectat în camera alaturată.

Zilele libere ce urmează sunt, totodată, un bun prilej de a vizita expozițiile propuse de Art Safari în acest sezon, care mai este deschis doar două săptămâni, până în data de 11 decembrie. Cei care iubesc arta contemporană ar trebui să nu rateze, în special, expoziția artistei Lilian Theil, cu ale sale lucrări/obiecte textile fascinante, curatoriată de Raluca-Ilaria Demetrescu. De asemenea, în perioada 1-4 decembrie, cu biletul de la Art Safari puteți intra gratuit la Muzeul Național al Țăranului Român și Muzeul Național Cotroceni. 

Sigur că în București avem, în perioada asta foarte rece și întunecată, multe alte expoziții și evenimente unde putem merge să ne încălzim, fizic, dar și spiritual și intelectual. Pentru o listă mult mai lungă cu cele mai importante evenimente, poți verifica Agenda Propagarta, pe care o găsești aici: https://propagarta.ro/agenda/ , și să alegi ce îți place, fie pentru zilele libere, fie pentru luna decembrie și următoarele.

Post a Comment