foto: Valentin Savu

Începutul lunii februarie ne-a luat prin surprindere odată ce au început să apară în mediul online fotografii cu noua instalație realizată de Nicolae Comănescu și curatoriată de Elena Est. În aceste fotografii apar oameni mici, pierduți printre culori și texturi, într-un celulă-mozaic care fagocitează ceea ce intră în nucleul său. Bineînțeles, am fost să vedem despre ce este vorba.

Looking at the Big Picture from the Inside este instalația pe care artistul Nicolae Comănescu a construit-o în ultimele două luni, având ca punct de pornire lucrările prezentate în 2023 la /SAC, în expoziția Marea Schemă Generală a Tuturor Lucrurilor: Începutul: cadre mari de lemn îmbogățite prin prezența deasupra lor a unor materiale textile colorate, de diferite forme sau mărimi, haine ale apropiaților artistului, manipulate în compoziții de către acesta, fosilizate și pictate cu intervenții de vopsea albă.

foto: Constantin Rusu

Prin instalația realizată de artist chiar înăuntrul atelierului său din București, suntem îndemnați să privim ansamblul, mai mult decât fiecare lucrare individual, care se pierde în întreg, completându-l în același timp. Acum, la puțin timp după ce am asimilat începutul unui ciclu nou de lucrări în practica sa, Comănescu ne invită într-un spațiu interior, intim, care, în ciuda noutății sale pentru cariera artistului, încapsulează în mod subtil, dar inteligibil, marile sale preocupări: evadarea, ca mecanism de supraviețuire, prinderea, fixarea unor momente în timp, dar și neputința de a sta locului, de a se acomoda unor împrejurări până la comoditate (doar știm de la finalul anilor 90, Comănescu trebuie să plece, trebuie să plece).

Despre prima mare preocupare, evadarea, ne explică foarte bine Elena Est în textul curatorial al instalației: „Născut în 1968, într-un sistem refractar la schimbare, Comănescu trăiește continuu obsesia cronică a evadării; atât de tare, și atât de intens, încât ajunge să-și creeze, în lipsa unui context de constrângeri, propria închisoare de unde să-și uneltească evadarea.” Acest lucru se citește mai ales dacă urmărim evoluția în timp a carierei artistului, de la Rostopasca, când arta a trebuit să evadeze trecutului, la seria cu Berceni și până în prezent, când Comănescu încearcă să evadeze din parte în întreg.

Instalația The Big Picture fixează momente în timp, continuând o practică mai veche a artistului. Conform unui tipar mai vechi, vedem din nou artistul reciclând materie și folosind-o în artă. De data asta, hainele apropiaților săi devin material de lucru și aduc cu ele amintirile, relațiile personale ale artistului și poveștile mai lungi sau mai scurte ale acestor relații. Desigur, în legătură cu lucrările construite din textile, formația de pictor al lui Comănescu rămâne și își face simtă prezența prin desenul cu linie albă, propriu lucrărilor din seria Marii Scheme.

În final, ceea ce apasă cel mai greu, observabilă și în instalația din 2024, este neputința de a sta locului, de a se complace unei atmosfere comode. Pictor de talent, artistul se putea retrage într-un univers călduț. A construi pe cadru de lemn un întreg spațiu, a deconstrui, a monta, a demonta, a aduna munți de haine, a depozita, a preleva materie, a o prelucra, a strânge praf din Berceni (seria picturilor cu praf), moloz de pe dealurile reșițene (proiectul Scap Metal Kaboom Orchestra), a căra saci cu nisip și a-i urca unii peste alții până la peste zece metri înălțime, pentru ca mai apoi a-i da jos (instalația Mai rău ca moartea din 2022), toate acestea țin de o anumită pornire proprie artistului, o frică de a sta pe loc, un instinct, care leagă printr-un fir intangibil întreaga sa practică artistică.

foto: Liviu Voicu