TOP

Silviu Petrescu Marian Nistor Tag

Expoziția de grup „Trace. Reframe. Disrupt” reunește artiști contemporani care, prin gesturi radicale de decontextualizare, desacralizare a formelor clasice sau raportare critică la traditie, chestionează într-un demers colectiv modul în care identitatea este construită sau mitologizată în discursul cultural. Lucrările

Casa de modă franceză Hermès aduce în premieră la New York o experiență imersivă de proporții teatrale: Mystery at the Grooms. Desfășurată între 19 și 29 iunie la Pier 36, în sudul Manhattanului, instalația transformă un debarcader într-un labirint de

Artistul francez Céleste Boursier-Mougenot aduce la Bourse de Commerce – Pinault Collection o instalație artistică spectaculoasă, intitulată clinamen, care poate fi vizitată până pe 21 septembrie 2025. Lucrarea transformă Rotonda muzeului într-un spațiu multisenzorial, unde sunetul și mișcarea se îmbină

Bodies of Prometheus  include o serie de  lucrări de grafică și pânze de mari dimensiuni, elaborate în perioada  2024 – 2025, lucrări  care redau  o stare de încordare prin intermediul unor structuri anatomice tensionate, nefirești. Expoziția deschide un traseu vizual

Începând cu 13 februarie, MARe / Muzeul de Artă Recentă prezintă, în premieră, o parte din colecția sa de artă contemporană internațională, reunind peste 50 de artiști din 20 de țări, printre care Giorgio de Chirico, Lucio Fontana, Antony Gormley,

Valentin Scărlătescu este pictor, restaurator și membru fondator al grupului Prolog, stabilit de peste trei decenii la Paris. Artist profund ancorat în spiritualitate și tradiție, el explorează în lucrările sale relația dintre om și sacru, într-un limbaj plastic de o

Expoziția principală a celei de-a treia ediții Neo Art Connect (NAC), unica rețea și anuală de artă și știință din România,  poate fi vizitată în perioada 5–30 iunie 2025 la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din București. Sub tema   „Comunitate”,

În perioada 13 iunie – 6 iulie 2025, Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește expoziția aniversară Eugen Dornescu. 70, un proiect deopotrivă retrospectiv și introspectiv, curatoriat de muzeograful și artistul Mihail Voicu. În spațiul dedicat

Guvernul francez va percepe o taxă suplimentară de 10 euro vizitatorilor din afara Uniunii Europene pentru accesul la Luvru și alte obiective culturale de top, precum Palatul Versailles și Castelul Chambord. Măsura vine în contextul unor reduceri bugetare în sectorul

Două lucrări semnate de Édouard Manet, despărțite timp de un secol și jumătate, sunt reunite în cadrul unei expoziții rare la Galeria Națională din Londra. Este doar a doua oară din anii 1870 când picturile La cafenea și Colțul unui

Scemtovici & Benowitz Gallery invită publicul la expoziția de pictură emergentă EMERGING ME: BREAKING THE ICE – 2025, curatoriată de Gilda Ghinoiu, în perioada 5 iunie – 5 iulie 2025. Expoziția reunește lucrările a 35 de artiști, câștigătorii și finaliștii

Bianca Serenciuc, născută în 2002, în orașul de pe Bega, este absolventă a Facultății de Arte Timișoara, secția de Arte decorative – design textil pe care a absolvit-o în 2023. În prezent, urmează un program masteral în sculptură, la Universitatea

Din frunze simple și delicate, Lito creează compoziții meticulos detaliate și pline de veselie. Artistul japonez a început să aplice tehnici de decupaj pe frunze în anul 2020, ca o modalitate de a-și gestiona ADHD-ul și de a se concentra

Rijksmuseum a anunțat marți că va expune, în premieră, un prezervativ rar din anul 1830, decorat cu o imagine erotică, ca parte a unei expoziții dedicate sexualității și muncii sexuale în secolul al XIX-lea. Obiectul va fi prezentat în sala

Pictorul american David Hockney începe volumul „O istorie a imaginilor” cu următorul gând: „Fiecare imagine este o relatare a faptului că cineva se uită la ceva. Imaginile sunt foarte, foarte vechi. Poate chiar mai vechi decât vorbirea. Prima persoană care

Suntem, cu siguranță, un creuzet care adună tot ce este în jurul nostru și este bine să accepți, să te lași atins, influențat, transformat. În acest ciudat moment al secolului nostru ne simțim descumpăniți, chiar speriați uneori și căutăm simplitatea celui

Cea mai recentă expoziție a fotografului Cătălin Mihociu, cunoscut drept Soto, găzduită la galeria Kulterra,  propune o explorare a interacțiunii dintre fotografie și diverse forme de artă, precum grafica, obiectul textil, ceramica, , graffiti-ul și pictura, toate organizate în ritm

La legerezza – senzația de ușor, ușurătatea – este considerată de Italo Calvino una din principalele virtuți ale literaturii. Aceasta este și senzația care se desprinde din picturile lui Béla Zoltán, reunite în acestă expoziție. „Ușorul” nu trebuie înțeles ca ceva

At MoBU 2025, Galerija RIMA participated with a remarkable selection of works by Milorad Bata Mihailović, Milan Blanuša, Jože Ciuha, Perica Donkov, Đorđe Ivačković, Srđan Đile Marković, Žolt Kovač, Dušan Otašević, and Rade Tepavčević, thus establishing an important bridge between

În cadrul MOBU 2025, Galeria RIMA a fost prezentă cu o selecție remarcabilă de lucrări semnate de Milorad Bata Mihailović, Milan Blanuša, Jože Ciuha, Perica Donkov, Đorđe Ivačković, Srđan Đile Marković, Žolt Kovač, Dušan Otašević, Rade Tepavčević, reprezentând astfel o