Împărăţia grădinii, o expoziţie personală a artistului Constantin Flondor, este găzduită de Casa Regelui Charles III din Viscri; a fost vernisată pe 16 august şi rămâne deschisă până pe 2 noiembrie 2025. Expoziţia a fost curatoriată de Cosmin Florea şi Irina Motroc şi realizată în colaborare cu Galeria Jecza, cu sprijinul Fundaţiei Mihai Eminescu Trust şi Sessions in Transylvania.

„Patronul principal al acestei expoziţii este într-adevăr natura şi mă bucur enorm că începând din expoziţia Florilegium este parcă un început şi o continuare a unor preocupări pe care le-am avut dintotdeauna. Faţă de natură am stat întotdeauna cu mirare şi uimire şi cu bucurie. Şi, aş zice, că nu sunt un pictor de fantezie şi imaginaţie; sunt mai mult un pictor al observaţiei şi al admiraţiei şi care vrea să priceapă, să observe, să contemple şi să transmită această mirare şi celorlalţi” – a mărturisit artistul în cadrul vernisajului.

Transylvania Florilegium este o expoziţie în acelaşi spaţiu din Viscri care prezintă acuarele cu plante sălbatice realizate de artişti botanici pentru o amplă apariţie editorială; la intrare, se remarcă întâi acuarelele tratate realist şi detaliat, pentru a continua cu operele lui Constantin Flondor cu o lume vegetală interpretată personal, într-un mod unic.

Constantin Flondor este un artist care a explorat artele vizuale în dialog cu preocupările contemporane, cu ultimele curente moderniste şi avangardiste occidentale. A fost fondatorul a trei grupări artistice deosebit de relevante în istoria artei româneşti recente: Sigma, 1+1+1, Prolog. S-a reinventat constant, dar a rămas consecvent în anumite crezuri personale. A declarat, în ziua deschiderii expoziţiei Împărăţia grădinii: „Geometria există chiar în natură, ea există în afara noastră; noi nu facem decât să descoperim mai mult decât să inventăm. Iar geometria pe care o pun în pictură, ea există în natură, dar există şi în morfologia şi chiar în lecţiile de gramatică ale desenului şi ale picturii.”

Pictorul Flondor, între emoţie, luciditate şi contemplare, a fost prezent în Viscri cu câteva lucrări care se completau unitar. Ca membru al unor grupări de artişti, a înţeles cu modestie că operele de artă dintr-un spaţiu expoziţional se pot pune în valoare reciproc printr-un sentiment al coerenţei, al unui discurs vizual similar asumat. În expoziţia personală de faţă, acordurile cromatice excelente, libertatea tuşei, sensibilitatea şi discreţia variaţiilor de nuanţe, o fluiditate a pastei de culoare, alături de efecte de craclare exploatate în manieră personală se potenţează pictural în consonanţă cu un desen geometrizat, calculat. Artistul s-a folosit de fundaluri mai luminoase sau mai întunecate şi de tuşe în armonii cromatice, de ritmicitate şi de notaţii, de construcţii diafane şi fitomorfe, pentru a exprima cu delicateţe şi reţinere, într-o tehnică modernă şi foarte proprie, o admiraţie în faţa grandorii naturii.

Pentru a înţelege mai bine lucrările din expoziţie, acest subiect al grădinii exploatat îndelung cu entuziasm şi într-o varietate de nuanţe, cu prilejul vernisajului am avut bucuria să îl ascultăm pe artistul Constantin Flondor şi să ne ofere un interviu:

Care este legătura personală pe care o aveţi cu grădina, cu natura, şi care este semnificaţia profundă a acestei teme în opera dumneavoastră?

Legătura mea cu natura? Aş răspunde printr-o vorbă de a pictorului elveţian Paul Klee, care zicea că noi suntem nişte oameni în natură, suntem pe o planetă sub stele, sub cerul înstelat şi volens-nolens avem această legătură de a înţelege, de a fi sub o grijă permanentă faţă de această natură; iar cu timpul, pot să zic că atenţia şi înţelegerea mea faţă de natură au fost din ce în ce mai mari. Dar dacă zic înţelegerea, să nu înţelegeţi sub aspect ştiinţific, ci aş lua-o mai mult sub un aspect, hai să zicem, filosofic. Taina este din ce în ce mai mare, deci necunoscutul în faţa naturii mă face să fiu din ce în ce mai bucuros şi mai prins faţă de această natură. Natura îmi dă tot timpul lecţii. Ea este pedagogul suprem pe care îl am. Nu mai vorbesc că este darul pe care ni-l trimite Divinitatea.

Cum se raportează această expoziţie la etapele anterioare ale creaţiei dumneavoastră?

Acum depinde de cine şi cum cunoaşte întreaga mea activitate. Unii zic că diferenţele sunt foarte mari; alţii găsesc că există un fir conducător care leagă începuturile mele până acum. Deci, este, în primul rând, această curiozitate, această nevoie chiar de schimbare, fiindcă trebuie să spun aici: nu mi-a plăcut repetiţia în meserie. Mi se părea că apare pericolul manierismului. Deci a fost nevoie întotdeauna să modific şi chiar să îmi provoc nişte probleme neştiute în meserie, cu fiecare nou tablou. Deci, fiecare pictură, fiecare desen, fiecare operă vizuală este o problemă în care îmi pun întotdeauna ceva în plus, ceva necunoscut sau ceva complicat pentru mine – pe care încerc să o rezolv.

Care este legătura dintre artă şi spiritualitate în creaţia dumneavoastră?

E o legătură de nedezlipit, nu poate exista una fără alta. Aş scrie, ca emblemă, dedesubtul picturii, cum este scris şi în stema regală: Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu). Iată spritualitatea în artă şi în pictură.

Cum decurge o zi în atelier, cum este cotidianul dumneavoastră de creaţie?

Destul de normal. Nu sunt printre cei care pictează cu vehemenţă şi cu ardoare zi de zi, 8 ore pe zi şi aşa. Nu. Îmi plac pauzele, când mintea şi ochii pictează în continuare. Sunt momente în care câştig un anumit răgaz. Am timp să mă gândesc la cele ce am făcut, dacă am făcut bine; să mă pregătesc pentru ce vreau să fac în continuare. Iar ziua la pictură nu începe dis de dimineaţă, ci aşa pe la ora 11şi eventual ţine până la ora 4, uneori chiar până la ora 5 şi abia atunci îmi aduc aminte că e ora prânzului şi urmează să mă întorc cu soţia să stăm împreună.

Cum percepeţi faptul că această expoziţie are loc la Viscri, un sat legat de tradiţie şi patrimoniu?

Am spus-o la deschidere acum că este o onoare că am fost chemat aici, la Casa Regelui, având în vedere că dintotdeauna am adorat, am admirat, am respectat monarhia. Îmi pare rău că n-am putut să continuăm şi după Revoluţia din 1989, dar aşa a fost să fie. Dar faptul că sunt aici e şi ăsta un semn – un semn că există multe lucruri bune pe lumea asta. Iată o întâmplare care m-a făcut cumva fericit.