Muzeele renunță treptat la tradiția competiției pentru cele mai importante opere de artă și aleg tot mai des să își unească resursele pentru achiziții comune. Presiunile financiare, dar și dorința de a împărtăși expertiza și de a construi colecții mai valoroase sunt printre motivele care accelerează această schimbare.

Un exemplu recent vine de la New York, unde Metropolitan Museum of Art a achiziționat anul trecut o colecție de 18 gravuri din secolul al XVIII-lea împreună cu Cleveland Museum of Art. Alte instituții importante au adoptat strategii similare.

Frans Hals Museum și Mauritshuis au colaborat pentru cumpărarea a două picturi realizate de Frans Hals, în timp ce National Portrait Gallery din Londra a împărțit cu Tate costul unui portret de William Dobson, evaluat la 3,2 milioane de dolari.

Deși colaborările între muzee nu sunt o noutate, frecvența lor a crescut considerabil. National Gallery din Londra și National Museum Wales, de exemplu, au achiziționat împreună, în 1988, o operă de Nicolas Poussin pentru a împiedica scoaterea acesteia din Marea Britanie.

Experții consideră că fenomenul marchează o schimbare importantă în modul în care muzeele își construiesc colecțiile. În loc să concureze pentru opere rare și extrem de scumpe, instituțiile preferă să împartă costurile și responsabilitățile.

„Este un semn puternic de colaborare și o modalitate inteligentă de a realiza achiziții de mare valoare”, spune Thomas Marks, cofondator al firmei de consultanță Marks Calil, specializată în domeniul artelor.

În Los Angeles, Hammer Museum, Los Angeles County Museum of Art și Museum of Contemporary Art au lansat în 2024 MAC3, o colecție administrată și deținută în comun. Colecția numără deja peste 300 de opere și este concepută să continue să crească pe termen nelimitat, cu sprijinul filantropilor Jarl și Pamela Mohn.

Modelul le permite celor trei instituții să își completeze reciproc colecțiile și să profite de expertiza celorlalte muzee. În același timp, fondurile disponibile oferă posibilitatea de a cumpăra lucrări ale unor artiști aflați la începutul sau la mijlocul carierei.

Printre artiștii promovați prin această strategie se numără Lauren Halsey, Arthur Jafa, Aria Dean și Martine Syms.

La nivel internațional, un alt exemplu important este parteneriatul dintre Tate și Museum of Contemporary Art Australia. Între 2015 și 2022, cele două instituții au colaborat pentru extinderea colecției Tate de artă australiană, cu accent pe arta aborigenă și cea a populațiilor din strâmtoarea Torres.

În cadrul parteneriatului au fost cumpărate 35 de lucrări realizate de 24 de artiști. Colaborarea i-a permis muzeului britanic să beneficieze de expertiza specialiștilor australieni și să înțeleagă mai bine contextul cultural și istoric al operelor.

Achizițiile comune vin însă și cu probleme. Operele digitale sau filmele sunt relativ ușor de împărțit între mai multe instituții, însă lucrările de mari dimensiuni pot ridica probleme legate de transport, depozitare și expunere.

Un alt obstacol este programarea expozițiilor. Atunci când o operă aparține mai multor muzee, instituțiile trebuie să ajungă permanent la compromisuri în privința locului și momentului în care aceasta va fi expusă.

Costurile de transport și depozitare, precum și instabilitatea geopolitică, complică și mai mult colaborările internaționale.

În cazul proiectului MAC3 din Los Angeles, posibilitatea de a împărți spațiile de depozitare și responsabilitățile administrative între trei instituții reprezintă unul dintre motivele pentru care modelul funcționează.

Dincolo de avantajele financiare, achizițiile comune schimbă și modul în care muzeele privesc rolul unei colecții.

Un exemplu este pictura Portrait of Frederick, una dintre puținele reprezentări cunoscute ale unei persoane înrobite din Mississippi. Lucrarea a fost achiziționată împreună de Mississippi Museum of Art și Crystal Bridges Museum of American Art, ceea ce îi permite să fie prezentată atât în contextul istoriei locale, cât și într-un cadru național.

Un alt caz este cel al Talladega College din Alabama, care a găsit o alternativă la vânzarea definitivă a unor lucrări importante realizate de artistul Hale Woodruff. Unele dintre opere au fost achiziționate în comun de alte instituții, cu acordul ca acestea să fie reunite periodic la Talladega College.

Astfel de exemple sugerează că muzeele sunt tot mai dispuse să renunțe la ideea de a deține exclusiv anumite opere, în favoarea unui acces mai larg pentru public.

„Mai mulți oameni vor putea vedea aceste lucrări”, consideră Thomas Marks, subliniind că operele pot fi incluse în expoziții fără a fi rupte de contextul lor istoric.

Dacă, la început, achizițiile comune au fost o soluție pentru probleme financiare sau pentru salvarea unor opere de la plecarea din țară, ele devin acum parte dintr-o nouă filosofie a muzeelor — una bazată mai mult pe colaborare decât pe competiție.