„Expoziția Mihai Caranica – Sculpturi/Sculptures, curatoriată de Călin Dan și găzduită de Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC), se desfășoară în perioada 13 martie – 11 mai 2025. Aceasta aduce în prim-plan întregul univers sculptural al artistului, evidențiind eleganța formelor abstracte și conexiunea profundă dintre material și expresie artistică. Lucrările sale dezvăluie un dialog subtil între natură și artă, cât și conexiunea profundă pe care o are cu materialul său de lucru – piatra.

Copilăria sa petrecută în orașul Târgu-Jiu a avut un impact semnificativ asupra orientării sale artistice ulterioare, întrucât orașul este strâns legat de opera lui Brâncuși, ale cărui sculpturi monumentale definesc identitatea locului – proximitatea față de Hobița, satul natal al marelui sculptor, amplificând această conexiune simbolică. Un alt element ce pune bazele acestei legături între artist și materialul din care sunt realizate sculpturile, îl reprezintă studiile în geologie ale lui Mihai Caranica ce l-au ajutat să dobândească o cunoaștere detaliată a rocilor alese, să le înțeleagă textura, structura și modul în acest material poate fi manipulat pentru a căpăta forma dorită. Pentru Caranica, fiecare tip de piatră poartă o poveste proprie, definită prin textură, duritate și cromatică distinctă. Intimitatea sa cu acest material îi conferă capacitatea de a selecta cu precizie piatra adecvată fiecărei lucrări, anticipând modul în care aceasta va interacționa cu lumina, cum va absorbi sau reflecta umbrele și cum își va transforma aspectul în funcție de finisajul aplicat.

Expoziția are un profund caracter unitar, însă în același timp se remarcă prin contrast și opoziții – vorbim aici despre raportul delicatețe-duritate pe care Mihai Caranica îl realizează în opera sa. Astfel, forma concepută de artist – fluidă, lipsită de accente brute și încărcată de o fluiditate organică – intră în contrast cu duritatea pietrei, acest material ancestral, rigid și impunător, care păstrează în sine memoria timpului.

Influența lui Brâncuși asupra lui Caranica se manifestă atât în rafinamentul formelor, cât și în abordarea sculpturii ca explorare a esenței materialului. Predilecția pentru suprafețe netede, curbe ample și volume epurate amintește de principiile brâncușiene. Mai mult decât atât, lumina reprezintă elementul central ce unește operele celor doi artiști. Astfel, dacă Brâncuși se folosea de lumină la nivelul suprafeței obiectului, lumina oglindindu-se în operele sale de artă (exemplu: Domnișoara Pogany sau Bird in Space), La Mihai Caranica, lumina pătrunde obiectul, mai ales în sculpturile realizate din alabastru sau alte pietre translucide, conferindu-i un aspect viu și vibrant.

Un alt aspect ce face Expoziția Mihai Caranica una a opozițiilor este aceasta simbioză între figurativ și abstract. Multe dintre lucrări sunt la limita dintre a fi categorisite drept abstracte și a fi asociate cu figura umana – exemplu poate fi sculptura  „Cocoș” – 1980 realizată din calcar. Aici abstractizarea formei, lasă locul interpretării figurative, lucru ce se întamplă și în sculptura „Compoziție VI” (nedatată) ce amintește de „Sărutul” lui Brâncuși, părând să sintetizeze și să reinterpreteze esența formei brâncușiene, într-un omagiu subtil adus marelui artist.

Din punct de vedere cromatic, Mihai Caranica păstrează autenticitatea materialului, lăsând piatra să-și dezvăluie nuanțele naturale. În sculpturile sale, culoarea nu este un element adăugat, ci unul inerent, determinat de structura și compoziția mineralogică a rocii. În acest context, singura pată intensă de culoare din expoziție este lucrarea „Compoziție II”, realizată în calcit oranj, a cărei saturație vibrantă atrage privirea și subliniază diversitatea cromatică oferită de însăși natura pietrei.

Într-o lume în continuă schimbare, sculpturile sale rămân ancorate în materialitatea eternă a pietrei, oferindu-ne un punct de reflecție asupra relației dintre om și natură.