Îmi doream să lucrez la Muzeul Național de Istorie, dar întâmplarea a făcut ca la Muzeul Național de Artă să se caute un tânăr absolvent de Istorie sau Istoria artei care să lucreze la Departamentul de Artă Grafică, unde erau foarte multe documente, ilustrații, imagini legate și de partea de istorie, dar și de partea de artă. Am concurat pentru acest post și am ajuns la Muzeul Național de Artă, dorind să continui cercetarea pe istoria mentalităților, specializarea mea și pentru teza de doctorat, care însemna o îmbinare între istorie și artă, adică citim și imaginile din artă și le interpretăm istoric. Cam asta era ceea ce visam eu atunci. Cu timpul, acolo fiind nevoie de specialiști, a urmat firesc nevoia unei specializări și în artă, pentru că, din păcate, nu sunt foarte mulți istorici de artă în România, mai ales pe arta mai veche, nu neapărat artă contemporană. Prin urmare, intrând imediat după facultate la Muzeul Național de Artă și lucrând până acum trei ani acolo, specializarea a venit prin studiu, cursuri, prin personalitățile interesante pe care le-am întâlnit, prin artiștii cu care am lucrat, vizitele în atelier care erau obligatorii fie pentru obținerea unor informații, fie pentru pregătirea unor expoziții, fie pentru selecția unor schițe sau desene pe care artiștii ni le donau. Inițial, Istoria artei era un fel de a doua specializare, însă acum, după atâția ani de muncă în domeniu, pot să spun că e prima specializare. Cumva, arta m-a ales pe mine, asta îmi place să spun tot timpul. În familia mea nimeni nu studiase arta sau nu avea legătură cu mediul artistic. Și a fost o alegere bună, pentru că am putut să îmi dezvolt aptitudinile native, pe care nici măcar nu știam că le am.

Vă rugăm să ne povestiți despre prima dumeavoastră experiență de curator și despre expoziția pe care o considerați cea mai importantă din cariera de până acum.

Prima expoziție a mea a fost foarte interesantă. La Cabinetul de Desene și Gravuri, unde lucram, aveam un fond de desene de arhitectură de Ioan Mincu și de Berindei, doi mari arhitecți români – Mincu, creatorul stilului neoromânesc, iar Berindei, arhitectul aristocrației românești – și mi-am dorit să fac o expoziție la Muzeul Național de Artă, deși toată lumea a fost puțin refractară, considerând că nu e foarte interesant. Prin urmare, a fost o muncă destul de asiduă în a-i convinge că aceste desene merită în primul rând restaurate. Eu zic că a fost de bun augur, pentru că am reușit în final să conving lumea că sunt niște expoziții importante, iar cu ele am și debutat, având un foarte mare succes, pentru că era, cred, pentru prima dată când se aduceau în fața publicului atât de multe desene originale de arhitect mai puțin expuse în România. Deși mai lucrasem la foarte multe expoziții în colaborare, era prima expoziție pe care o organizam personal, singură, deci conceptul acesta mi-a aparținut. După aceea, când am ajuns și șefa Secției de Artă Grafică, am reușit să fac și „Repertoriul desenelor de arhitectură. Ioan Mincu”, în colaborare cu două arhitecte, un prim repertoriu de acest fel, al cărui catalog se găsește și astăzi de vânzare la Muzeul Național de Artă, la stand. Asta e drama curatorilor… expozițiile nu durează mult, dar rămân aceste albume, cataloage, care sunt foarte importante. Altfel, nu mai rămâne aproape nimic. Rămân imaginile, dar cum suntem acum cuprinși de milioane de imagini, cumva ele se pierd, pe când o carte le adună mult mai bine.

Este un efort foarte mare. Avem 16 instituții cu care am colaborat. Muzeul Municipiului București este principalul partener și avem două colecții de unde aducem lucrări – de la Muzeul „Theodor Aman” și de la Pinacoteca București. Dar sunt și alte instituții cu care noi am colaborat, am corespondat, am selectat lucrări: Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova, Muzeul de Artă Cluj, din Arad, din Mureș, Muzeul Județean de Artă Prahova, Muzeul Național „Moldova” din Iași, Muzeul de Artă Vizuală din Galați, din Brașov, Timișoara, Tulcea și de la Academia Română. Vom aduce multe lucrări chiar din depozitele acestor muzee. 

 Ce expoziții ale Secției de Artă din cadrul Muzeului Municipiului București nu trebuie ratate până la sfârșitul anului?

Avem o expoziție importantă deschisă la Palatul Suțu, „Orient versus Occident”, și pregătim și o alta pe viitor dedicată lumii satului, unde vom vedea cum ceilalți artiști, nu numai Theodor Aman, au privit lumea satului în diferite contexte. De asemenea, avem în fiecare casă memorială câte o expoziție mai mică, cea dedicată Ligiei Macovei, vom avea o expoziție dedicată Ceciliei Cuțescu-Storck și călătoriilor ei la Balcic și Caliacra, în zona aceasta a Dobrogei și a Cadrilaterului. Bineînțeles, avem și „Aman în plein-air”, expoziția de la Muzeul „Theodor Aman” cu grădinile și parcurile sale care va fi probabil și expoziție asociată cu cea mare de la Art Safari.