În toamna acestui an, lucrările tale vor fi prezentate la Vienna Contemporary 2025, prin intermediul galeriei Himera din Timișoara. Ce înseamnă pentru tine această participare la unul dintre cele mai importante târguri de artă din Europa Centrală și cum vezi rolul unei astfel de platforme în parcursul tău artistic?

Pentru mine, participarea la Vienna Contemporary e un pas important. E o șansă reală pentru mine să îmi arăt munca într-un context internațional și să văd cum rezonează cu un public mai larg. Un astfel de târg de artă nu înseamnă doar expunere, ci și întâlniri, dialoguri, schimb de idei, asta pentru că am ales să-mi fac și eu prezența fizic. Îl văd ca pe un loc unde pot învăța mult, pot cunoaște și vedea lucrările mai multor artiști contemporani de care nu aveam idee până acum.

Lucrările selectate pentru evenimentul Vienna Contemporary 2025 au drept sursă de inspirație opera lui Alexander Calder. Cum se resimte influența artistului în parcursul tău plastic și ce elemente din viziunea lui simți că au rezonat cel mai mult cu tine

Prima mea întâlnire cu opera lui Calder a fost în 2019, în Malaga, Spania, când am vizitat Muzeul Picasso. Acolo am prins un duo show Picasso & Calder, o experiență care m-a fascinat, și este și una din expozițiile mele preferate văzute de mine vreodată. A fost și prima dată când am văzut lucrările lui Picasso în realitate, iar de atunci am rămas o mare admiratoare a operei sale. În același timp, Calder m-a fascinat prin libertatea și jocul formelor lui, prin felul în care reușește să dea viață formelor și să transforme sculptura într-un joc de echilibru și mișcare. Influența sa s-a strecurat treptat în lucrările mele, mai ales prin încercarea de a reda acea senzație de lejeritate și libertate a formelor, introducând uneori sculpturile lui Calder ca elemente centrale. Printre sculpturile lui, „La Grande Vitesse” m-a atras cel mai mult. În primul rând prin culoarea puternică, apoi prin imensitatea ei și prin modul în care reușește să cucerească spațiul. Provocarea a fost să încerc să traduc forța și monumentalitatea sculpturii într-un limbaj pictural, unde formele devin simboluri, iar culoarea capătă un rol esențial în a sugera vitalitatea și prezența acestor structuri. Trebuie să recunosc că în momentul în care m-am decis să pictez un Calder, eram plictisită de natura statică – aceasta având drept scop studiul, dar și de acel șarpe negru care apare în aproape fiecare lucrare din perioada aceea, deja mă simțeam urmărită de el, pentru că nu era nici ceva plăcut pentru mine. Simțeam nevoia să pictez ceva ce admiram, iar la ora actuală încă o fac, pictând inspirată de Alexander Calder și nu numai.

În lucrările tale apar adesea personaje și forme care par desprinse dintr-o realitate paralelă. Ți se pare că acestea apropie pictura ta de o zonă onirică sau fantastică, asociată uneori cu suprarealismul, sau preferi să le privești ca pe o direcție cu totul personală, în afara unei etichete precise? 

E adevărat că unele forme și personaje pot părea onirice sau chiar suprarealiste, dar eu nu îmi propun să mă înscriu într-un astfel de cadru. La mine imaginile vin mai degrabă natural, din felul în care percep spațiul și timpul. În ultimii ani însă, simt că picturile mele au căpătat un aer mai degrabă metafizic – prin felul în care folosesc arhitectura, obiectele statice sau spațiile suspendate. Nu caut eticheta, dar dacă ar fi să definesc atmosfera, m-aș apropia mai mult de zona metafizică decât de oniric sau suprarealism.

Giorgio Morandi este un nume des adus în discuție când se vorbește despre cromatică și simplitate poetică. Te regăsești în vreun fel în estetica sau atmosfera lucrărilor sale? Dacă da, în ce moduri influențează acest dialog cu subtilul și echilibrul expresiv?

Morandi este un pictor de care m-am apropiat mult în ultimii doi ani, simțind nevoia să îi studiez pictura. M-a interesat în special paleta lui cromatică, felul în care reușește să creeze atmosferă prin nuanțe foarte subtile și prin echilibrul dintre forme. Cred că de la el am învățat să văd frumusețea unor culori aparent modeste, care în realitate dau profunzime și poezie imaginii. În lucrările mele am încercat să adaptez acest tip de cromatică la propria mea viziune. Mi-a plăcut să aduc împreună liniștea și echilibrul cromatic inspirate de Morandi alături de dinamismul și monumentalitatea sculpturilor lui Calder.

În traseul tău formativ –  la Școala de Artă „Marin Sorescu” din Craiova și mai ales la UAD Cluj-Napoca – cine consideri că au fost mentorii sau profesorii cei mai importanți pentru tine? Cum te-au influențat în maturizarea personală și estetică?

Nu pot spune că am avut un mentor în adevăratul sens al cuvântului, cineva care să mă ghideze de la început până la final. Mai degrabă, am avut parte de profesori diferiți, de la care am învățat câte ceva. Fiecare mi-a oferit un tip de perspectivă, iar pentru mine a fost important să iau acele lucruri și să le adaptez propriei mele căutări. Cred că acest tip de parcurs m-a ajutat să devin mai independentă și să îmi formez vocea personală, chiar dacă la început a fost mai greu.

Cum crezi că se situează opera ta în scena artistică contemporană din România și ce contribuție simți că aduce universul tău vizual în dialogul cu colegii artiști și publicul?

A trecut atât de repede timpul și nu am apucat sa ma gândesc atât de mult la aspectul acesta, însă scena artistică contemporană e într-un moment foarte dinamic: apar galerii noi, se organizează tot mai multe rezidențe și expoziții, iar artiștii emergenți, cum de altfel sunt și eu, au mai mult spațiu de exprimare decât acum câțiva ani. Eu simt că mă situez în acest val nou, cu doi ani foarte activi în spate, în care am încercat să îmi definesc vocea vizuală și să o fac vizibilă în contexte diverse. Cred că aduc în acest dialog o combinație între interesul pentru istoria artei și explorările mele personale, care merg spre zona metafizică. Pentru mine e important să contribui cu sinceritate și să fiu parte din această energie comună care se simte tot mai mult în arta românească de azi.