Articol scris de Andreea Busuioc

Majoritatea proiectelor prezentate în cadrul Diploma Show 2024 se încadrează și se raportează cu succes la ceea ce înseamnă contemporaneitate, reflectând preocupările și provocările actuale ale societății. Fie că este vorba despre explorarea identității culturale într-o lume globalizată, analiza impactului tehnologiei asupra vieții de zi cu zi sau abordarea problemelor ecologice și sociale, lucrările studenților rezonează profund cu contextul contemporan.

Ce se regăsește în cadrul acestul eveniment prin reunirea atâtor artiști din domenii atât de diferite, este diversitatea. Prin această diversitate se extinde automat și aria publicului țintă. Este un eveniment ce reprezintă un fel de ușă spre „acum” si spre actualul tinerilor artiști. Moment în care stilurile și dorințele lor s-au cristalizat în lucrările lor de final – astfel artistul trece de la individ creator, la însăși creația în sine. Lucrarea părăsește obiectivitatea proprie și devine ceva însuflețit cu spirit peste ani ce poate transcede timpul și spațiul.

Ca o parte din aerul unei lucrări (rama) participând la modificarea într-un fel a percepției despre așa zisa vizualitate a lucrării, așa este și spațiul care găzduiește un astfel de eveniment. Spațiul semi-nefinisat ce joacă rolul ramei acestui eveniment crează o atmosferă aparte care dialoghează subtil cu delicatețea multor lucrări expuse. Se suprind astfel contraste între texturi fine și netede, rigiditate și suavitate, tentă plată și volum. Acest aspect poate fi considerat un avantaj prin prisma faptului că expunerea proiectelor într-un spațiu non-convențional, adaugă expresivitate lucrărilor.

Pe de altă parte tendința de intertextualitate între discipline, unde plasticitatea împrumută din caracteristicile decorative, iar decorativul aspiră spre o complexitate plastică mai profundă, ridică întrebări esențiale despre identitatea fiecărui domeniu. Însă, aprofundarea acestei relații nu trebuie să conducă la o uniformizare a expresiilor artistice, ci, dimpotrivă, la conștientizarea diferențelor fundamentale dintre ele, care derivă din istorii, tehnici și scopuri distincte. În timp ce îmbinarea elementelor plastice cu cele decorative poate genera lucrări inovatoare, există riscul ca acest sincretism să compromită integritatea și profunditatea fiecărei forme de artă în parte, transformând astfel operele în simple artefacte estetice. Prin urmare, este esențial să se mențină un echilibru între aceste influențe reciproce, astfel încât arta să nu devină o simplă estetică a suprafeței, ci să valorifice în continuare potențialul său de a comunica idei și emoții profunde, atrăgând atenția asupra virtuților intrinseci ale fiecărei discipline artistic.

În sensul finalității acestui eveniment, creșterea vizibilității artiștilor expozanți reprezintă un scop. Înainte de acest aspect, principala misiune a unui proiect este reprezentată capacitatea acestuia de a

trezi anumite simțiri în public. Consider că arta și-a atins scopul dacă reușește să facă privitorul să simtă ceva, sau să își aducă aminte de ceva, sau să îi dea un anumit vibe.

Un exemplu în acest sens este proiectul lui Vasile Nitelea – „Malul Nistrului, Conflicte recente”.

Este una dintre lucrările la care ne putem referi atât spiritual cât și plastic. Picturalitatea tușelor de culoare vine în contrast cu mesajul transmis de artist – în acest context tragediile și reziliența umana- în sensul în care suavitatea petei picturale și energia compozițională transmisă vine în opoziție aproape totală cu brutalitatea tematicii.

Plasticitatea este redată la nivel de expresie prin însăși tușa energică, în acest caz fiind lăsată la nivel de eboșă peste imprimatura neutră. Este adusă plus-valoare prin contrastul folosit; astfel prin folosirea unei game de culori relativ desaturate, culori de pamant și albastru se obține un contrast puternic prin prisma fundalului. Deși gama este una restrânsă, maniera de redare a formei nu este una lipsită de expresie, modul de a așterne culoare pe pânză fiind o dovadă concretă. Un alt aspect care imi atrage atenția este că nu toată seria de lucrări deține aceeași putere de expresie, aici nefăcând subiectul discuției lipsa de reveniri pe pânză sau complexitatea execuției. Lucrarea cu registrul inferior mai gol față de registrul superior, nu oferă un echilibru compozițional tipic, însă exprimă mai mult ca spre exemplu lucrarea cu personajele intinse unul lângă celălalt în perspectivă.

Într-un registru opus, dar cu un mai mare focus pe ideea din spatele conceptului este focul metaforic sau conceptul focului adus de Flavia Matei ce se dezvăluie ca o reflexie complexă a mecanismelor emoționale care ghidează individul în confruntarea cu sine. În această lumină, animația sa are capacitatea de a transcende printr-o inovație singulară.

Astfel, fiecare lemn de foc ridicat de personajul Flaviei devine, în sine, nu doar o referință la încercările personale, ci și o materializare a potențialului de transformare care se află în fiecare dintre noi. Făclia ce slăbește în intensitate reprezintă legătura fragilă între individualitate și universul cotidian, iar momentul în care tânărul renunță la lemne devine un act esențial de reconfigurare a identității, un pas către un nou început, în care sinele se regăsește pe el însuși.

Aceasta străduință de a distinge între vechi și nou, între povară și eliberare, incapsulează o tensiune ontologică ce poate fi rezolvată doar printr-o voință conștientă de a regăsi lumina interioară. Animația Flaviei nu doar că impune o formă de introspecție asupra alegerilor personale, ci aduce în prim-plan imperativul necesității de a ne considera arhitecți ai propriului destin. Așadar, puterea sa de innoire se manifestă printr-o invitație deschisă la auto-reflecție, un apel la reîntregirea sinelui în fața provocărilor existențiale.

Deși tehnica folosită nu face obiectul domeniului meu artistic nu pot sa nu remarc atenția acordată detaliilor, simplitatea redării cu un efect invers proporțional precum și cromatica aleasă în așa fel încât conceptul să tranceandă.

Deja prin două proiecte puse față în față se crează spațialitate și loc de reflecție. Separăm cele două lucrări prin tehnică, viziune, mod de a aborda tematica, cromatică, procedeu etc, dar în toate aceste elemente menite să categorisească mai degrabă decât să unească, regăsim elementul comun reprezentat de dorința de a ținti simțirea privitorului. Spiritul.

Încercarea de a aduce plus-expresie într-o lucrare reprezintă un element vânat de fiecare artist vizual. Conceptul Anei-Cristina Lupu se concentreaza pe ideea recurentă a nudului în artă. Se poate spune că minusul tematicii des întâlnite este estompat de fluiditatea tușei care capătă întâietatea discursului.

Pe lângă pensulația fluidă ce dă aspectul de acuarelă în unele zone ale lucrărilor, se poate remarca contrastul crescut între gama majoră și gama minoră folosită de artistă. Gândul firesc următor indică spre clar-obscur atunci cand se vorbește de umbră și lumină foarte puternice în cadrul aceleiași compoziții – nefiind cazul lucrărilor de față doarece lumina nu pare a fi una razantă, nici contre- jour, ci mai degrabă este o atmosferă luminasă ce își are originea în tot cadrul, contrastată de un fundal în gamă minoră.

Abordarea în stilul ‘alla prima’ oferă oportunitatea de a surprinde energia și spontaneitatea unui moment creativ, însă această tehnică necesită o stăpânire rafinată pentru a evita capcana insuficienței. Linia subțire dintre a explora această libertate de expresie și a rămâne la nivel superficial este adesea greu de navigat. Creativitatea autentică se manifestă printr-o înțelegere profundă a materialului și a tehnicii, precum și prin capacitatea de a combina instinctul artistic cu reflecția critică. Astfel, artistul se află într-o permanentă căutare de echilibru, unde fiecare pensulă și fiecare nuanță devin elemente esențiale în construirea unei lucrări semnificative.”

Acest stil abordat se poate regăsi într-un ușor contrast cu seria de lucrări a Mădălinei Necșulescu prin numărul pașilor tehnici urmați. Chiar din statementul lucrării„ prin ștergeri, reveniri și suprapuneri” se poate intelege procesul tehnic din spatele vizualului expus.

Observăm tipare diferite ale viziunii despre ceea ce inseamnă artă.

În contextul actual al artei contemporane, este evident că noua generație de artiști își extinde orizonturile creative cu o deschidere remarcabilă. Această tendință poate fi privită ca un indiciu al unei dinamici evolutive în peisajul artistic, în care tinerii creatori abordează teme și tehnici diverse, angajându-se cu o seriozitate demnă de apreciat. Această direcție sugerează nu doar o adaptare la condițiile contemporane, ci și o voință de a explora și a inova, contribuind astfel la o reconfigurare a dialogului artistic.

Se remarcă o diversitate notabilă a disciplinelor artistice reprezentate de către tinerii creatori, fapt ce reflectă complexitatea și interconexiunile din cadrul lumii contemporane a artei. Această pluralitate, care include domenii precum pictura, designul de produs, artele decorative și cinematografia, nu doar că îmbogățește peisajul artistic, dar demonstrează și capacitatea artiștilor de a transcende limitele tradiționale impuse de fiecare disciplină. Astfel, selecția variată a lucrărilor expuse subliniază nu doar o viziune artistică holistică, ci și o sinteză între diferite forme de exprimare culturală, contribuind la o experiență artistică integrativă și interdisciplinară.