Lucrare Banksy cenzurată la Londra
O nouă lucrare semnată de celebrul artist stradal Banksy, apărută pe fațada Curților Regale de Justiție din Londra, a fost acoperită imediat după ce a fost realizată.
Localnicii au declarat pentru The Guardian că desenul făcea referire la arestările recente de la protestul pro-Palestina din 6 septembrie. „Cred că e dezgustător că au acoperit-o pur și simplu. Se tem, în mod evident, de reacția pe care o va stârni”, a spus Matteo, un locuitor din zonă.
Potrivit aceleiași surse, aproape 900 de persoane au fost reținute de poliție în timpul manifestației împotriva interzicerii grupului activist Palestine Action.