TOP

Schimbarea climatică distruge cele mai vechi picturi rupestre ale lumii

Arheologii au descoperit că unele dintre cele mai vechi picturi rupestre aflate în Indonezia au început să se degradeze și chiar să dispară, iar vinovată pentru distrugerea operelor de artă preistorice este clima care se află într-o continuă schimbare.
Studii făcute de două echipe de arheologi, una australiană și alta indoneziană, au arătat că picturile aflate în zonele tropice se degradează mult mai repede din cauza încălzirii globale, care „avansează” de 3 ori mai repede decât în zona Europei.
Din păcate, până în acest moment nu există un plan concret de salvare a picturilor descoperite pe insula indoneziană Sulawesi, lucrări care sunt considerate cele mai vechi din lume, unele dintre ele având peste 44.000 de ani.

Post a Comment