Muzeu de sculptură subacvatic, aflat în largul coastei Italiei, barieră pentru pescuitul ilegal
„În timp ce sculptam în spatele nasului unde avea să apară ochiul stâng, era o dungă mare albă, care cobora de la colțul ochiului până la baza pietrei. A fost un accident geologic, dar arăta ca o lacrimă. Am numit lucrarea the Weeping Guardian”, a declarat sculptorița de origine britanică Emily Young. Aceasta are lucrări expuse în întreaga lume, dar este pentru prima dată când una dintre creațiile sale își găsește locul pe fundul mării.
„Weeping Guardian” și alte două fețe colosale („The Gentle Guardian” și „Young Guardian”), pe care le-a sculptat în marmură Carrara cu ajutorul a doi asociați, au fost coborâte pe fundul mării în largul coastei Toscanei la Talamone, un oraș între Florența și Roma, în 2015. Acolo, acești „paznici” masivi de piatră protejează viața marină împotriva pescuitului ilegal cu traulere. Astfel de vase își trag plasele de mai multe ori pe fundul mării, distrugând Posidonia (Posidonia oceanica), o iarbă de mare endemică bazinului mediteranean, foarte importantă pentru viața marină.

Lucrările lui Young fac parte dintr-un proiect aflat în desfășurare, inițiat de către pescarul local Paolo Fanciulli și organizația non-profit Casa dei Pesci, destinat protejării ecosistemului marin într-un mod creativ. Acum sunt 39 de sculpturi și blocuri de marmură la Talamone, amplasate în 2015 și 2020, iar alte 12 se vor alătura îndată ce se vor strânge fondurile necesare.
Fanciulli pescuiește în jurul Talamone de când era adolescent. În anii 1980, el a început să observe impactul pe care traulerele l-au avut asupra mediului și asupra mijloacelor de trai ale pescarilor locali. În 2006, a început să colaboreze cu municipalitatea Talamone și cu câteva organizații de mediu pentru a arunca bolarzi mari de beton pe fundul Mării Mediterane. Acțiunea a primit atenția presei, dar nu a fost suficient pentru a descuraja traulerele. Trebuia să găsească o altă cale. „Aceasta este Italia. Facem artă. Dacă am putea pune împreună arta și conservarea, s-ar putea să avem mai mult impact’”, a explicat Ippolito Turco, un prieten al lui Fanciulli și președinte al organizației non-profit Casa dei Pesci, pe care au creat-o împreună în acest scop.
Young, împreună cu artiștii italieni Giorgio Butini și Massimo Lippi, și alți artiști din patru țări, au sculptat blocurile de marmură. Sculpturile au fost așezate în cerc, la patru metri una de cealaltă, în jurul unui obelisc central, sculptat de Massimo Catalani, un alt artist italian. Puțin mai departe se află o sirenă, o colaborare a sculptorului Lea Monetti și a tânărului artist Aurora Vantaggiato. Sculpturile din marmură creează atât o barieră fizică pentru plasele traulerelor, cât și un muzeu subacvatic deschis oricui.
Statuile oferă, de asemenea, o structură pentru ca organismele să se atașeze și să crească. După doar una sau două săptămâni, acestea au fost acoperite cu o ușoară peliculă de microorganisme (bacterii, microalge și ciuperci). După un an, organisme mai mari, cum ar fi stridiile, algele, coralii, stelele de mare și crabii au invadat statuile. În plus, pescarii au observat că homarii, caracatițele, plăticile și chiar delfinii, animale care nu au mai fost văzute de ani de zile, s-au întors în aceste ape.