• No products in the cart.
TOP

Artiștii din Irlanda vor primi 325 euro pe săptămână în cadrul unui program pilot

Aproximativ 2.000 de artiști, actori și muzicieni din Irlanda urmează să primească 325 de euro pe săptămână în cadrul unui nou program pilot. Guvernul irlandez susține că este „o inițiativă transformatoare pentru arte și practica creativă.”

Micheál Martin, prim-ministrul irlandez, a declarat că artiștii, scriitorii și muzicienii au trecut printr-o perioadă dificilă, odată ce spațiile artistice și de divertisment au fost închise pentru lungi perioade de timp din cauza restricțiilor pandemice. Martin a adăugat că „este nevoie să investim în ceea ce ne susține. Fără devotamentul artiștilor față de practica lor, am fi mult mai săraci ca popor și la asta se referă schema pilot ce presupune un venit de bază, recunoașterea timpului petrecut cu practica creativă.”

Programul pilot lansat de Irlanda, Basic Income for Arts, nu se bazează pe competiție, ci presupune alegerea la întâmplare a 2000 de artiști care vor aplica. Aceștia vor primi 325 de euro pe săptămână timp de trei ani. Însă, important de menționat este că, dacă un artist a avut proiecte de succes în cei trei ani în care a beneficiat de schema pilot, acesta va plăti un impozit mai mare pe acele venituri.
Inițiativa Irlandei marchează probabil cea mai importantă dovadă a modului în care țara își prețuiește artiștii, încă de la înființarea Consiliului pentru Arte care sărbătorește 70 de ani în acest an.

Post a Comment