Arta generată de programele AI, din ce în ce mai stranie
În ultimul timp, internetul este plin de artă realizată de programe AI (inteligență artificială), cum ar fi DALL-E 2, MidJourney sau Craiyon. Astfel de programe folosesc o serie de cuvinte cheie introduse de persoana care le folosește pentru a genera o imagine care să se potrivească descrierii, rezultatele fiind mai mult sau mai puțin reușite. AI trece cuvintele propuse prin filtrul a milioane de imagini și texte memorate în sistem pentru a crea opera finală.
Printre cele mai stranii imagini generate până acum de programele AI se numără ,,ultimul selfie din istoria umanității”, o reprezentare apocaliptică a planetei în flăcări, cu roboți sau schelete care se fotografiază, scenarii care au stârnit deja teorii ale conspirației. Alte lucrări ciudate sunt o pereche de Nike AF1 făcută din sashimi, ingredient adesea folosit la prepararea sushi-ului, cu un urs flămând în fundal, sau o reprezentare a botezului creștin al lui R2D2, personaj din Star Wars.

Arta generată de AI a stârnit deja multe controverse, existând inclusiv îngrijorări legate impactul pe care programele îl vor avea asupra viitorilor artiști ,,umani”. Este arta generată de un program de inteligență artificială cu adevărat artă? Cel mai probabil nu, nefiind creată în raport cu experiențele personale sau colective ale unui om, ci de un calculator care nu este interesat în mod intrinsec de procesul de creație. Totuși, persoana care introduce cuvintele cheie în program ar putea fi văzută drept artist, AI fiind un instrument, cum sunt creionul și pensula. Unele persoane deja au vândut lucrări generate de programe AI drept NFT-uri, iar OpenAI, creatorii DALL-E, au anunțat că permit folosirea imaginilor în scop comercial. Încă din 2018, Christie’s a vândut o lucrare concepută de un astfel de program la inițiativa colectivului artistic Obvious, intitulată Edmond de Belamy, from La Famille de Belamy.
