“Cool Seeds”, expoziția lui Matei Păcurar de la Galeria Alfa
“Artistul, Matei Păcurar, ne propune o scenografie psihodramatică care surprinde și seduce spectatorul și apoi îl transpune într-un “Theatrum Mundi” în care Marele Regizor a împărțit rolurile cu generozitate și în care toți oamenii au datoria să își joace cât mai bine rolul vieții. Scopul acestui setting este atât să pună în valoare opera artistului cât și să inducă publicul în starea potrivită pentru a accesa mesajul creației.
Picturile lui Matei Păcurar sunt o fereastră către interior. Spectatorul are ocazia să privească prin această fereastră ,să cerceteze și să contemple și apoi să iasă din visarea cotidiană și să se transpună în universul interior al artistului și aproape ca în “Divina Comedie” a lui Dante Alighieri să coboare în Infern , să treacă prin Purgatoriu și în final să se trezească.
Matei Păcurar se remarcă printr-un teribil simț al fantasticului, printr-o imaginație uimitoare , dar si printr-o abilitate de a transforma zbaterea existențială în artă vizuală.” Ciprian Budișan
Născut în 15 iunie 1995 la Arad, România, Matei Păcurar este un tânăr artist contemporan care trăiește și lucrează în Arad, România.
Artistul este conștient de mediul artistic adecvat, în special de pictură, având o anumită energie a vârstei sale. Artistul lucrează cu o gamă largă de materiale și medii diferite : pictură pe pânză, obiect, instalație, etc.
Matei Păcurar a absolvit studiile de licență si masterat a Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, România, iar în prezent este doctorand la aceasi universitate.
Prezențele lui constate în expoziții de grup si personale în țară cât și în străinatate precum și prezența sa în diverse proiecte culturale și rezidențe artistice, îl fac să își mențină echilibrul pe scena artistică națională cât și internațională.
SUR`prins
Interesant! Pana cand se poate vizita expozitia solo?