• No products in the cart.
TOP

𝘌𝘓𝘚𝘌𝘞𝘏𝘌𝘙𝘌, expoziția colectivă de la Etaj Mahal

Reunind lucrări de John Dickinson, Marina Kassianidou, Aitor Lajarin-Encina, Marius Lehene și Sarah McKenzie, această expoziție este o extensie a prezentării „Locals Elsewhere” deschisă simultan la Etaj Gallery. Ambele expoziții au în comun idei legate de distanță și dislocare, aplicate atât sensului, cât și localității. Sau, cel puțin, putem vorbi despre ele în acești termeni; ce anume mutații produc efectiv lucrările individuale rămâne o întrebare deschisă, de urmărit în contextul fiecăreia. Aceste mutații reprezintă un altundeva sau un altfel pe care lucrările îl deschid – un altundeva în care să te refugiezi din fața tandrei indiferențe sau a simplei brutalități a lumii noastre.

Lucrările recente ale lui John Dickinson explorează legătura dintre negație și semnificație, felul în care imaginea și obiectul se raportează. Lizibilitatea intenției și influența formelor consacrate – de pildă, rama – sunt alte teme ce plutesc în fundal. Dickinson le numește „falsuri intenționate, ordine concurente ale informației și incidente înscenate”, iar acestea converg în lucrare, împiedicând și, simultan, construind un sens potențial.

Suprafețele materialelor produse în masă sunt, aici, în centrul interesului Marinei Kassianidou. Lucrările sale stabilesc o tensiune între aceste materiale ca suport fizic pentru urme și ele însele ca motoare esențiale ale lucrării, ale căror „intenții” artista, într-un fel, le urmează. Rezultatul este un ansamblu de urme parțial lizibile, care se retrag în și activează semantic urmele mecanice, accidentale și „naturale”, distincte de cele create de artistă.

Scene familiare, dar enigmatice, se desfășoară în picturile de tip diagramă ale lui Aitor Lajarin-Encina. Simbolic și metaforic, acestea fac referire la preocupări existențiale, tema principală fiind, probabil, întrebarea „unde ne aflăm, oamenii, acum?”. Desfășurate ca niște fabule cu grade variabile de criptare, lucrările sale reflectă și meditează asupra relațiilor dintre oameni, dintre aceștia și habitatul creat de om și „lumea naturală”.

Construite în straturi transferate de vopsea, împletite în fragmente, lucrările lui Marius Lehene deschid interferențe între lumi vizuale paralele. Crăpate, ciobite, decojite și obosite, aceste imagini și suprafețe par incapabile să ofere imunitate față de orice sistem pe care îl descriu local și temporar. Reflectând asupra localizărilor simultane, picturile sale multiplică punctul de vedere, „eu”-l implicit, și subliniază precaritatea separării figură-fond.

Sarah McKenzie documentează mediul construit prin picturi realizate cu minuțiozitate, folosind schimbările arhitecturale ca dovezi ale transformărilor sociale, economice și culturale. Ea se concentrează asupra spațiilor instituționale, în special muzee și închisori americane, unde transgresiunea culturală este celebrată, iar cea penală este pedepsită. Aceste spații, distincte de toate celelalte, își păstrează legătura cu întregul nostru mediu construit, servind atât drept critică, cât și ca simptom al acestuia.

Artiști: John Dickinson, Marina Kassianidou, Aitor Lajarin-Encina, Marius Lehene, Sarah McKenzie

Post a Comment