Spații ale izolării, hiperplanuri ale simultaneității, chemări, goluri între ceea ce este și ceea ce pare, între memorie și uitare, spații ale speculației pline de umor și spații ale reflecției – fiecare prinde viață în moduri specifice, în raport cu noi. Ele devin locuri. În unele dintre ele suntem localnici, în altele străini. Unii dintre noi sunt străini în toate. Trăim acolo unde ne aflăm fizic, dar trăim și altundeva: în visele, amintirile, proiectele și dorințele noastre. Locals Elsewhere este o expoziție ce reunește lucrările a cinci artiști care locuiesc în vestul și sud-vestul Statelor Unite. Acești artiști procesează spațiile din jurul lor, atât mediile naturale, cât și pe cele create de om, captându-le intimitatea, dar și paradoxurile – relațiile lor cu locuri cunoscute din ținuturi îndepărtate precum Cipru, India, Spania, România sau din (și mai îndepărtatele) spații ficționale ale literaturii, artei și cinematografiei. Fiecare dintre cei cinci explorează în mod personal intersecțiile vizuale și conceptuale dintre local și global, nativ și străin, închis și deschis, familiar și nefamiliar, apropiere și depărtare.

Lucrările recente ale lui John Dickinson explorează legătura dintre negație și semnificație, felul în care imaginea și obiectul se raportează. Lizibilitatea intenției și influența formelor consacrate – de pildă, rama – sunt alte teme ce plutesc în fundal. Dickinson le numește „falsuri intenționate, ordine concurente ale informației și incidente înscenate”, iar acestea converg în lucrare, împiedicând și, simultan, construind un sens potențial.

Suprafețele materialelor produse în masă sunt, aici, în centrul interesului Marinei Kassianidou. Lucrările sale stabilesc o tensiune între aceste materiale ca suport fizic pentru urme și ele însele ca motoare esențiale ale lucrării, ale căror „intenții” artista, într-un fel, le urmează. Rezultatul este un ansamblu de urme parțial lizibile, care se retrag în și activează semantic urmele mecanice, accidentale și „naturale”, distincte de cele create de artistă.

Scene familiare, dar enigmatice, se desfășoară în picturile de tip diagramă ale lui Aitor Lajarin-Encina. Simbolic și metaforic, acestea fac referire la preocupări existențiale, tema principală fiind, probabil, întrebarea „unde ne aflăm, oamenii, acum?”. Desfășurate ca niște fabule cu grade variabile de criptare, lucrările sale reflectă și meditează asupra relațiilor dintre oameni, dintre aceștia și habitatul creat de om și „lumea naturală”.

Construite în straturi transferate de vopsea, împletite în fragmente, lucrările lui Marius Lehene deschid interferențe între lumi vizuale paralele. Crăpate, ciobite, decojite și obosite, aceste imagini și suprafețe par incapabile să ofere imunitate față de orice sistem pe care îl descriu local și temporar. Reflectând asupra localizărilor simultane, picturile sale multiplică punctul de vedere, „eu”-l implicit, și subliniază precaritatea separării figură-fond.

Sarah McKenzie documentează mediul construit prin picturi realizate cu minuțiozitate, folosind schimbările arhitecturale ca dovezi ale transformărilor sociale, economice și culturale. Ea se concentrează asupra spațiilor instituționale, în special muzee și închisori americane, unde transgresiunea culturală este celebrată, iar cea penală este pedepsită. Aceste spații, distincte de toate celelalte, își păstrează legătura cu întregul nostru mediu construit, servind atât drept critică, cât și ca simptom al acestuia.