Raluca Anghel (n. 1999) este o artistă vizuală care lucrează predominant în registrul picturii abstracte, explorând relațiile subtile dintre natură, percepție și procesul creativ. Absolventă a Facultății de Arte și Design din Timișoara, cu studii de licență și master în pictură, Raluca își continuă cercetarea artistică ca doctorandă tot în cadrul aceleiași facultăți. Opera sa se centrează pe interconectivitatea lumii naturale, abordând printr-o estetică delicată asemănările dintre rețelele vegetale și cele neuronale. Lucrările sale abstracte sugerează un flux continuu între gândire, natură și experiență, invitând privitorul să descopere conexiunile invizibile dintre lumea interioară și exteriorul acesteia.

Tema centrală pe care o prezinți în picturi se referă la organizarea materiei în rețele, fie acestea neuronale, fungale, rizomatice sau alte tipuri de micro/macro structuri naturale. Din punctul tău de vedere, interdisciplinaritate este o caracteristică specifică artei contemporane?

Da, cred că interdisciplinaritatea este o caracteristică esențială a artei contemporane. Practica mea se raportează la structuri naturale, rețele neuronale, fungale sau rizomatice care au trimiteri către filosofie sau sociologie. Îmi place să explorez aceste conexiuni și să aduc în pictură nu doar un limbaj vizual, ci o punte de dialog între artă și alte domenii. Tocmai această libertate de a depăși granițele unei discipline cred că definește arta contemporană.

Tablourile tale acoperă suprafețe extinse în galerie, având dimensiuni relativ mari. Te-ai gândit vreodată să realizezi lucrări monumentale? Care ar fi spațiul ideal unde le-ai expune?

Da, m-am gândit să realizez lucrări monumentale, fiind inspirată de creațiile lui Anselm Kiefer, atât prin forța expresivă, cât și prin tehnica lui impresionantă. Modul în care combină materialele și construiește suprafețe bogate mă face să-mi doresc să explorez lucrări de mari dimensiuni, care să transmită aceeași intensitate. Spațiul ideal pentru astfel de piese ar fi unul generos, o hală industrială transformată în spațiu cultural sau chiar un muzeu contemporan unde publicul poate fi complet cuprins de lucrare și îi poate descoperi detaliile pas cu pas.

Picturile tale exprima sensibilitate, dar nu în formă directă precum în arta figurativă, ci invită privitorul la introspecție. Dacă ar trebui să îți caracterizezi opera în câteva cuvinte, care ar fi acelea?

Dacă ar fi să-mi caracterizez opera în câteva cuvinte, aș alege: interconectare, flux, dezordine, linii, sensibilitate. Lucrările mele caută să surprindă modul în care totul, de la structurile microscopice la sisteme mai largi, este legat prin rețele invizibile, care guvernează echilibrul și dinamica lumii. În pictură explorez această logică subtilă a conexiunilor, invitând privitorul să reflecteze asupra propriei poziții într-o țesătură comună, în care fragilitatea și transformarea coexistă armonios.

Lucrări tale sunt inspirate din asemănările dintre rețelele neuronale și cele vegetale. Care sunt legăturile fizice dintre cele două și cum a fost abordată această temă în arta contemporană?

Legăturile fizice dintre rețelele neuronale și cele vegetale se regăsesc în structura lor fractală și în modul în care se ramifică pentru a transporta energie și informație, dendritele neuronale seamănă cu rădăcinile sau rizomii. În arta contemporană, mulți artiști au explorat aceste analogii, folosindu-le ca metaforă pentru interconectarea ființei umane cu natura sau pentru procesele invizibile care guvernează viața. În lucrările mele, m-am concentrat pe această corespondență structurală, încercând să creez o imagine vizuală care să surprindă simultan densitatea și fragilitatea rețelelor.

În 2024 ai avut prima expoziție personală, în spațiul artist run Lapsus, intitulată Învăluit în ceață. Ceața poate ascunde, dar și poate stimula imaginația. Dacă te-ai regăsi din nou în acea „ceață” de început, ce ți-ai spune ție însăți pentru a te lăsa descoperită?

Dacă m-aș regăsi din nou în acea „ceață” de început, mi-aș spune să mă las purtată de neliniște, să privesc fiecare detaliu cu atenție, să accept emoțiile care se nasc din incertitudine. Ceața ascunde, dar deschide un spațiu al imaginației și introspecției, unde fragilele conexiuni dintre gând și sentiment devin vizibile prin culoare și formă. Aș învăța să transform ezitarea, melancolia în unelte pentru a mă descoperi pe mine însămi, a invita privitorul să intre în dialog cu aceste stări.

Ceața acoperă peisaje imaginate, urmând mai apoi să se risipească doar în fața ochilor tăi, lăsând în urmă contururi subtile. Care este cuvântul care descrie cel mai bine opera ta?

Cuvântul care descrie cel mai bine opera mea este evanescent.

Timișoara este cunoscută pentru un patrimoniu artistic bogat în expresii abstracte. Începând cu anii ‘70, grupul neoavangardist Sigma a fost un catalizator important, inspirând mulți artiști să exploreze noi forme și concepte inovatoare în peisajul artistic local. Ce înseamnă pentru tine arta abstractă?

Arta abstractă reprezintă pentru mine un mijloc de a explora esența și structurile invizibile ale lumii, libertatea de a transpune conexiuni, fluxuri și rețele subtile în formă vizuală. Experiența grupului Sigma, care a marcat scena artistică timișoreană prin curajul de a experimenta și inova, subliniază importanța acestei libertăți în conturarea propriei practici. Prin abstracție caut să creez un dialog între detaliu și ansamblu, invitând privitorul să descopere sensuri multiple și să trăiască experiența introspectivă a picturii.

Experiențele personale și mediul înconjurător îți modelează procesul creativ. Astfel, lucrările tale surprind simboluri interne, cât și externe. Care sunt elementele care se repetă în opera ta?

Elementele care se repetă în opera mea sunt linia în diferite forme, rețelele și structurile organice inspirate de natură. Linia devine un limbaj vizual care leagă simbolurile interne, legate de experiențele mele personale, de cele externe, observate în mediul înconjurător. Prin aceste repetiții creez unitate și ritm în lucrări.

Tablourile tale, prin formele difuze și prin detalii discrete, deschid o lume personală, dar în același timp deschisă altora. Crezi că arta poate transforma imaginația colectivă într-un univers artistic unitar?

Da, cred că arta are puterea de a transforma imaginația colectivă într-un univers artistic unitar. Prin forme difuze și detalii discrete, lucrările mele creează un spațiu deschis, în care fiecare privitor își poate proiecta propriile experiențe și emoții. În acest dialog subtil între sensibilitatea individuală și percepția colectivă, se naște o atmosferă comună de reflecție și descoperire.

Experimentezi cu diverse materiale: pudre cromatice, granule de pământ și substanțe sintetice transparente. Care crezi că sunt materialele tradiționale fără de care pictura și-ar pierde esența?

Chiar dacă experimentez cu pudre cromatice, granule de pământ sau substanțe sintetice, consider că esența de terebentină și culorile de ulei rămân materiale fundamentale ale picturii. Ele oferă profunzime, fluiditate și posibilitatea de a construi straturi subtile sau efecte pregnante, păstrând legătura cu tradiția și cu memoria istorică a picturii. În același timp, aceste materiale devin un punct de plecare pentru explorările mele contemporane, un liant între clasic și experiment.

Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.