Articol scris de Catinca Iacobescu în cadrul concursului Propagarta X Diploma Show

Expoziția A Folded Reality, semnată de artistul Liviu Mihai și găzduită în perioada 3-24 aprilie 2025 în Sala Irina Nicolau a Muzeului Național al Țăranului Român, propune o meditație vizuală asupra identității fragmentate și a modurilor în care realitatea este filtrată, distorsionată sau reconfigurată în epoca post-adevărului. A Folded Reality aduce în fața privitorului o selecție de 17 lucrări recente ale artistului, în care pictura și instalațiile metalice sunt îmbinate într-un limbaj plastic recognoscibil, dar tot mai tensionat în raport cu convențiile sociale, straturile discursului interior și tensiunile politice globale recente.

Inserată într-un cadru muzeal ce poartă amprenta unei identități culturale tradiționale și rurale, expoziția generează un contrast între subiectul introspectiv-urban, profund actual și hiper-conștient social al lucrărilor și contextul etnografic al instituției. Această alegere spațială creează un efect de distanțare critică, dar și o ocazie de interogare a normelor de percepție și receptare a artei contemporane în spații neconvenționale.

Vernisaj:

Într-un cadru ușor confuz, în lipsa inițială a unor indicații sau afișe clare care să direcționeze publicul în interiorul muzeului – sala Irina Nicolau nefiind imediat-reperabilă în cadrul instituției – expoziția debutează în același interval orar cu o proiecție de film în sala imediat alăturată ei. Astfel, haosul inițial, cauzat de programarea inoportună și de lipsa personalului care să direcționeze publicul ajuns să vizualizeze Moromeții 2 către sala potrivită și departe de gustările și băuturile pregătite pentru vernisaj, creează situații demne de o comedie de moravuri. În lipsa contextului vizibil, opera lui Liviu Mihai este tratată cu o ignoranță diametral opusă realităților pliate pe care expoziția le propune. Ulterior, după începerea proiecției de film, atmosfera se detensionează, temporalitatea se transformă, confuzia și haosul se disipează ușor, lăsând loc introspecției și „încetinirii” necesare unei vizite conștiente. Discursul inițial și textul curatorial prezent pe fișele de sală oferă context,  fiind menite să ancoreze teoretic vizitatorul și să conecteze în cheie introspectivă ochiul, mintea, sufletul și memoria.

Expoziție:

În altă ordine de idei, A Folded Reality propune, printr-o paletă fauvistă și explozie de culoare și energie electrică, o analiză plastică a realității. Totuși, lucrările selectate nu sunt simple reprezentări – ele desfac, distorsionează și reconfigurează realitatea, relevând narațiuni ascunse menite să provoace privitorul să chestioneze atât limitele pânzei, cât și propriile stratificații. Seria păstrează reminiscențe ale stilului personal al artistului într-o manieră interdisciplinară, dezvăluind imagini iconice din istoria artei, satire culturale și reflecții profund personale. Astfel, fiecare compoziție devine o fisură în realitate, o fereastră către o lume în care simbolurile se ciocnesc, timpul se curbează, se răsucește, iar percepția este fluidă.

Acest limbaj pictural nu este doar estetic, ci și profund conceptual: fiecare lucrare interoghează modurile în care imaginea este capabilă să demaște sau să ascundă anumite realități, să le critice, să le distorsioneze, să le reconfigureze, să provoace. Într-o perioadă marcată de supraproducția de imagine și de superficial, pictura lui Mihai pare să reziste acestei invazii printr-un gest de „pliere” – o pliere metaforică a realității, dar și o reluare introspectivă a traumei, a memoriei personale și colective.

Titlul expoziției funcționează astfel ca un indiciu intuitiv pentru citirea întregului demers artistic: A Folded Reality trimite atât la o realitate ascunsă (pliată, repliată, ascunsă între straturi), cât și la un act de pliere a subiectivului peste obiectiv – suprapunere imposibil de reconciliat, dar necesară ca gest artistic. În plus, titlul funcționează și ca invitație – invită vizitatorul conștient, dar nefamiliarizat la introspecție, într-un proces de căutare ce se extinde atât înspre interior cât și înspre obiectele artistice, facilitând dialogul artistic. Astfel, el funcționează de la început ca un vehicul de înțelegere, catalizând relația dintre public, lucrări, și chiar artist.

Mai mult, una din lucrările centrale expoziției, Olympia by me, – referire la faimoasa Olympia lui Édouard Manet – plusează și duce mai departe dialogul prin întrebarea inserată direct în tablou: What is wrong with you Olympia?. Funcționând deopotrivă ca satiră și reinterpretare, dar și ca un comentariu la adresa receptării operei lui Manet la timpul ei, inserția artistică provoacă privitorul la deconstrucție.

Astfel, atât lucrările în sine (prin inserții textuale), cât și alegerile curatoriale (titlu, amplasare, text) contribuie la crearea unei rețele de semnificații în care este imposibil ca vizitatorul, chiar și nefamiliarizat cu Liviu Mihai, să nu se adâncească – scopul fiind, deci, atins.

În alternanță cu picturile, instalațiile sculpturale adaugă o dimensiune tactilă experienței, aducând-o în spațiul fizic, sporind și mai mult impactul și dialogul. Reflectând conceptul central al expoziției, metalul pliat în forme fluide și pictat, vorbește despre tensiunea dintre permanență și impermanență. Ca soluție curatorială, instalațiile oferă un impact vizual ce „încheagă” spațiul expozițional și îl transformă într-unul complet. Faptul că unele instalații sunt situate direct pe podea, în timp ce altele sunt suspendate, dizolvă senzația și impulsul de distanțare dintre vizitator și lucrare. Apropierea conferă intimitate, dar necesită și mai multă atenție, vizitatorul fiind nevoit să navigheze singur limitele dintre sine și obiect artistic, act ce invită la interacțiune și conștientizare de sine în raport cu compozițiile. Mai mult, ele contribuie la traseul expozițional, împingând la o mișcare circulară și oferind multiple unghiuri de vizualizare pentru lucrări.

Sala Irina Nicolau constituie un spațiu simplu, dreptunghiular, cu pereți albi, relativ aerisit.

Așadar, deși sunt foarte încărcate vizual, lucrările respiră și pot fi urmărite cu ușurință, atât în individualitatea lor, cât și în dialog cu celelalte opere. Un element definitoriu al procesului curatorial din cadrul expoziției este modul în care lucrările sunt montate și conectate între ele, nu doar conceptual, ci și material. Două dintre lucrările bidimensionale sunt realizate pe mai multe pânze și lipite ulterior într-o compoziție unitară. De asemenea, două pânze distincte au fost alăturate intenționat – soluție ce evită standardul unei lucrări autonome, suspendate în centrul unei suprafețe albe. Acest mod de expunere produce o tensiune vizuală între continuitate și întrerupere, și invită privitorul să exploreze conștient fluiditatea și conexiunile lucrărilor, dar și rupturile sau pauzele semantice.

A Folded Reality oferă, prin coerența dintre programul artistic și cel curatorial, o soluție proaspătă, menită să încetinească intenționat ritmul de gândire și procesare actual. De asemenea, în contextul socio-politic global și local, constituie o oază necesară de luciditate – deși ironică, având în vedere numele instituției gazdă – într-o menghină din ce în ce mai dominată de haos ideologic și politici îngrijorătoare. Ea rămâne un exemplu de practică curatorială care nu doar însoțește creația artistică, ci participă activ la articularea discursului său vizual, afectiv și politic.