• No products in the cart.
TOP

HENRY MAVRODIN ȘI FLORIN CIUBOTARU // LUCRĂRI BI ȘI TRI-DIMENSIONALE la MNȚR

În perioada 13 noiembrie – 3 decembrie 2025, Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Irina Nicolau, găzduiește expoziția „Henry Mavrodin și Florin Ciubotaru. Lucrări bi și tri-dimensionale”, prima manifestare comemorativă dedicată memoriei celor doi artiști și profesori emblematici ai școlii românești de pictură. Vernisajul a avut loc joi, 13 noiembrie, ora 18.00, în prezența Ilenei Stănculescu și a lui Andrei Ciubotaru, care propun publicului o selecție de obiecte, colaje și lucrări din ultima perioadă de creație – o incursiune în dialogul artistic și uman al unei prietenii care a traversat aproape șapte decenii. Expoziția, însoțită de un catalog cu prezentare grafică remarcabilă, poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00-18.00, oferind o ocazie rară de a revedea împreună operele celor doi creatori care au marcat profund arta contemporană din România.

Henry Mavrodin și Florin Ciubotaru se întâlnesc în această expoziție prin două temperamente plastice diferite, dar perfect complementare. Mavrodin aduce în fața publicului o latură delicată, introspectivă, în care obiectele dezvăluie fragilitatea actului de a imagina. În contrapunct, Ciubotaru plusează printr-o îndepărtare programatică de real, explorând „o altă realitate”, o deviație controlată în care subiectivitatea devine motorul transfigurării. Între meditația calmă a unuia și elanul imaginativ al celuilalt se deschide un teritoriu comun: arta ca exercițiu de sinceritate.

Florin Ciubotaru se distanțează deliberat de lumea imediat perceptibilă, folosind această îndepărtare ca un mijloc de introspecție și dialog cu propria ființă. Prin suspendarea legăturii cu realitatea concretă, artistul explorează un teritoriu autonom al imaginației, conturând ceea ce poate fi numit „realul imaginat” – un spațiu în care experiența interioară devine motorul central al creației. Asamblajele și ready-made-urile, prezentate împreună cu lucrările realizate în colaj, se contrabalansează reciproc. Așa cum sugerează și titlul expoziției, obiectele tridimensionale funcționează ca extensii sau interpretări, traduceri ale imaginilor bidimensionale – elemente de limbaj plastic comune putându-se găsi în ambele forme de exprimare artistică.

Într-un plan mai suav, mai puțin încărcat cromatic, lucrările lui Henry Mavrodin impun o prezență calmă și contemplativă. Albul pur al sculpturilor sale are un efect aproape tăcut, atrăgând privitorul să se oprească și să admire, suspendându-i gândurile în fața formei și luminii. În contrast, asamblajele lui Florin Ciubotaru solicită o observație atentă și analitică: fiecare element te determină să cauți analogii cu obiecte reale –  descifrarea materialității și a intenției, generând o experiență vizuală mai densă, mai interogativă.

Prin urmare, opera lui Henry Mavrodin și a lui Florin Ciubotaru ne reamintește că arta nu se limitează la reproducerea realității, ci presupune o construcție conceptuală și senzorială a lumii. Împreună, ele oferă o perspectivă asupra modului în care experiența vizuală poate fi organizată și filtrată, demonstrând că abordări fluide puse în contrast cu viziuni concrete pot crea expresie și conexiune.

 

Post a Comment