Articol scris de Mihaela Florina Tănase în cadrul concursului Propagarta X Diploma Show

În spațiul artistic maramureșean, o expoziție cu titlul „Ritual” promite a se încadra perfect în deja cunoscuta specificitate a zonei. Însă, adăugirea „Pictură / Experiment” vine cu o provocare – aceea de a schimba ceva în propria percepție asupra spațiului în care locuiesc. Asocierea expoziției „Ritual. Pictură / Experiment” cu Clădirea Minerul, din Centrul vechi al orașului Baia Mare – fost hotel, teatru, cinematograf și restaurant – actualmente un spațiu ambivalent – cel exterior, nou, adaptat orașului renovat, cel interior, atemporal – mă ghidează spre o problematizare asupra conceptului de ritual. Mă aștept să fiu martora unui act ritual performativ, intrând în spațiul unei „galerii” neconvenționale – mai precis, al unor camere, devenite loc de expunere pentru obiecte, picturi, instalații, spațiu – martor al unor deja produse ritualuri artistice, acomodate acum atmosferei unei galerii de artă ad-hoc.

Clădirea din Stada Gheorghe Șincai nr. 1 din orașul de pe Săsar, care găzduiește vernisajul expoziției, în data de 3 octombrie 2025, curatoriată de Florin Gherasim, de la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, mă introduce într-un parcurs, dar și într-o atmosferă specifică tradiționalelor ceremonialuri religioase creștin-ortodoxe, însă, de data aceasta, împrumutate spațiului – și obiectului – de artă. Urmărind traseul camerelor, dihotomia lumină-întuneric mă atrage către investigarea celor două aspecte ale spațiului-ritual: camera lăsată în lumină se revelează fără ascunzișuri, scoțând la iveală, frontal, lucrarea plastică a artistului Cristian Codrea, în dialog cu o instalație din lemn ars, atârnată de tavan, rămășiță a unui eveniment ritual consumat. Fragmente de lemn, împrăștiate pe podea, se integrează atât contextului plastic, cât și celui arhitectural actual. Pe pereții deveniți palimpsest, după cum remarca și curatorul expoziției, Florin Gherasim, se adaugă noi straturi, picturale, contemporane, ale lucrărilor lui Mihail Sârb, martore ale unui proces repetitiv în intimitatea atelierului, actuale relicve ale ritualizării unui act artistic personal.

Un al doilea spațiu, ascuns de o perdea neagră, invită spre a fi investigat, promițând revelarea unor sensuri conotative ale ritualului. Camera întunecată, luminată doar de zeci de lumânări aprinse deasupra unor zone delimitate, de pământ, atrage vizitatorul spre o experimentare meditativ-participativă. Lucrări de artă, ale artistului Adrian Prykop, sunt expuse pe pereții din cărămidă, deasupra acestor movile de pământ, asemenea unor tumuli, luminate, asemenea unor icoane, sau imersate în ele, ca în niște morminte. Artistul atenționa că acestea nu au o frumusețe convențională. De fapt, privindu-le cu atenție, sunt doar rămășițe ale unor lucrări plastice, funcționând, acum, pe post de relicve „sacre”. Ne aflăm în prezența unui spectacol sau a unui ceremonial artistic, urmă a unui ritualexperiment de îngropare-dezgropare rituală, o variantă artistică a unui ritual religios tradițional. Artistul a realizat un „ritual” de îngropare a câtorva lucrări personale într-un „cimitir”, dezgropându-le, după un an, asemenea unor tradiționale dezgropări creștine. Este deci, firească confuzia, care duce la o problematizare: care este rolul artei în context contemporan? De ce accesează arta dimensiuni rituale religioase? Care este rolul artistului contemporan, dar și al spațiului galeriei de artă neconvențională?

O interșanjabilitate se produce, cel puțin mental, privind tangențialitatea ritualurilor estetice cu cele religioase, între rolul fiecăreia dintre instituții: cea religioasă și cea artistică, artistul apropriindu-și rolul de „oficiant” al unui ceremonial artistic, în scopul purificării și al spiritualizării artei și al publicului participant, tot așa cum oficiantul religios realizează un ritual de purificare al celor care participă la slujbele din spațiul bisericii. Lucrările expuse de Adrian Prykop sunt propuse, deci, ca relicve „sacre”, iar gestul artistic, amintind de ritualurile estetice ale unor performeri ca Hermann Nitsch sau Marina Abramović, propune ca scop final catharsis-ul prin intermediul actului artistic. O pendulare între materie și spirit ne însoțește pe tot parcursul expoziției, întâlnind, la tot pasul, urme ale materialității – lemnul, pământul, ceara, focul – în relație cu dimensiunea lor spirituală, redată în urma unor acțiuni – ritualuri ca arderea, îngroparea versus dezgroparea, jertfa.

Un gând nou se naște în urma parcurgerii traseului acestui spațiu de expunere, în a cărui expoziție se îmbină cromatic negrul lemnului ars și brunul pământului din instalații, cu roșul picturii, la care se adaugă lumina rezultată din acțiunea focului asupra cerei lumânărilor și ritualul performativ al deshumării tablourilor: o încercare reușită de sinteză a artelor, concept la care au aspirat dintotdeauna artiștii, începând cu Richard Wagner. Ieșind din spațiul întunecat, mă îndrept spre cel de-al treilea spațiu, exterior, însă aflat în chiar mijlocul Clădirii Minerul: o curte sub cerul liber, în care se află obiecte – fragment, ale artistului Cristian Codrea.

O ultimă așezare a informațiilor dobândite pe parcurs, mă face să cred că, de fapt, acesta ar fi trebuit să fie primul spațiu, în parcursul expoziției „Ritual. Pictură / Experiment”, care pare a funcționa ca indicator pentru spațiile interioare. De fapt, o nouă paralelă mi se propune, în sensul în care văd, acum, o logică mai bună de la spațiul deschis, exterior, către cel luminat, interior, în final culminând cu cel întunecat, un fel de „Sfântă a Sfintelor”, asemenea sensului pronaos-naos-altar în bisericile tradiționale creștine. În contextul artistic local, expoziția „Ritual. Pictură / Experiment” produce o deschidere către o abordare mixtă a mediilor de expresie artistice, dar, mai ales către aspectul performativ al artei, promițând noi valențe în viitor, prin originalitatea abordării sensului ritualului în artă