Adrian Prykop, născut în 1985 în Solotvino (Ucraina), este artist vizual, lector universitar la specializareare Arte Plastice-Pictură, din cadrul Facultății de Litere din Baia Mare. Este licențiat al Universității de Nord din Baia Mare, Secția Arte Plastice și Decorative, specializarea Pictură (2008), masterand al Universității de Vest, Facultatea de Arte și Design din Timișoara și doctor în Arte Vizuale al Universității de Vest din Timișoara (2024).

Artistul a participat la expoziții personale în țară și străinătate, precum Material and Spiritual (BWA SOKÓŁ Gallery of Contemporary Art in Nowy Sącz, Polonia Iunie-August 2023), Ancestral Marks (Galéria Átrium, Prešove, Slovacia, Ianuarie-Martie 2023), Negrul material și spiritual (Galeria de Artă Park a U. A. P. Timișoara, 2023), Plastică și Hermeneutică (Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, Iulie-August 2022), Căutări (Galeria de Artă a U. A. P. Baia Mare, 2019), Eșantion de artist (în cadrul Galei Premiilor U.A.P.R. 2017, Festivalul Arte +, Colonia Pictorilor, Baia Mare,  2018) și expoziții colective și de grup la  simpozioane și tabere de creație din România, Ucraina, Ungaria, Polonia, Grecia, Serbia, Danemarca, Moldova, Italia, Austria.

Tematica artistului Adrian Prykop vizează simbolistica ritualică a plasticii arheologice din zona Maramureșului și a Zacarpatiei (Ucraina), în special a culturii Suciu de Sus, apropriind, în manifestările sale artistice, simbolul, într-o manieră procesuală, care face trecerea de la obiectul ritualic la acțiune.

Artistul a inițiat două experimente artistice, Experimentul Măgureni 1 (îngroparea / 1 mai 2023; dezgroparea / 1-2 mai 2024), urmat de expunerea lucrărilor în cadrul expoziției Ritual (3 octombrie 2025, Cinematograful Minerul, Baia Mare, curatoriată de Florin Gherasim) și Experimentul Măgureni 2 (îngroparea / 1 mai 2026), constând în acțiuni de îngropare,  dezgropare și expunere a unor lucrări de artă (picturi), în cadrul unui proiect, intitulat Cimitirul artei, concept care integrează aspecte de spiritualitate practică, creștin-ortodoxă, specifică zonei Maramureșului și Zacarpatiei, fascinația pentru actualizarea ritualului ca manifestare artistică, contemporană, interesul pentru arheologie ca acțiune de dezgropare a obiectelor cu valoare culturală, precum și experimentul, ce vizează procesul de hibridizare a lucrărilor de artă îngropate.

Foto: Dănuț Șelever

Ești inițiatorul a două acțiuni performative, reunite sub titlul Cimitirul artei. Cum a luat naștere ideea acestor experimente artistice și ce te-a determinat să realizezi Experimentul Măgureni 1 și Experimentul Măgureni 2?

Pe de o parte, a fost factorul de cercetare, fiind în perioada documentării pentru doctorat. Atunci am realizat primul experiment, care a constat în îngroparea a cinci lucrări, complet negre, inserate cu simboluri rituale din zona Maramureșului și a Zacarpatiei. Atunci am studiat plastica arheologică – siturile arheologice din Maramureș, Cultura Suciu de Sus, tributară Culturii Cucuteni. Inevitabil, simbolurile de aici s-au transmis și în zona Zacarpatiei. În spatele obiectelor găsite în aceste situri se află ritualuri întregi, agrare și de înmormântare, care s-au perpetuat în timp, schimbându-și forma, aspectul. M-a fascinat și exercițiul arheologic, în sine, pe care l-am experimentat în copilărie, în Slatina (Ucraina) și la Biserica Albă, în locul Mânăstire Deal. Pe de altă parte, zona Maramureșului se leagă de credința creștin-ortodoxă, îmbinată cu tradiții precreștine, păgâne. În contextul acesta privesc relația moarte-înviere, pe care o explorez în acțiunea de la Măgureni (Maramureș). Un aspect cu totul personal, însă, a generat acțiunea de la Măgureni și primul experiment: moartea mamei mele, în anul 2022. Neputând să fiu prezent la înmormântare, din cauza războiului din Ucraina, am simțit nevoia să fiu lângă ea. Visând-o, am făcut două lucrări, în încercarea de a o „dezgropa”, un gest simbolic, de a mă apropia de ea prin ritualul moarte – înviere. Am îngropat o lucrare, în cadrul primului experiment, iar pe cea de-a doua, Mama, în Experimentul Măgureni 2. Procesul de îngropare, creat printr-un act artistic, așa cum îl văd eu, presupune identificarea artistului cu lucrarea sa, precum și relația crez artistic-credință, pe care eu le asociez. Este și un act ritualic, legat de ritualul înmormântării, dar și un act spiritual, de jertfă personală.

Poate fi interpretat Cimitirul artei ca o reflecție asupra ideii de „moarte a artei” sau, dimpotrivă, asupra posibilității renașterii ei?

Denumirea de Cimitirul artei este una conexă. Oricare obiecte îngropate printr-un ritual formează un „cimitir”. Fac o paralelă cu Cimitirul săracilor, din Sighet, unde au fost îngropați martirii din pușcăriile comuniste, într-o groapă comună. În cazul proiectului meu, a fost îngropată creația mea artistică și, inevitabil, o parte din mine. Scopul meu a fost – nu moartea în sine, ci procesul de a te reîntâlni cu ceea ce a fost îngropat, de a redescoperi ce ai ascuns în pământ, pentru că a doua fază a experimentului este cea a dezgropării lucrărilor, la un an după îngropare. Este o idee asociată cu cea creștină: revederea, după moarte, cu cei pe care-i iubești.

Faptul că ai ales data de 1 mai pentru îngroparea lucrărilor în ambele experimente are o încărcătură simbolică sau conceptuală?

Conform tradiției creștine, cei care mor între Paști și Rusalii ajung direct în rai, fiind deschise porțile raiului. În Experimentul Măgureni 1, toate lucrările aveau încrustate pe ele simboluri din zona Suciu de Sus, care reprezentau anumite ritualuri. Am îngropat atunci cinci lucrări, cifra 5 simbolizând unirea cerului cu pământul, o axă a lumii, între cer și pământ. În Experimentul Măgureni 2, am invitat artiști locali, 12 la număr, cifră care are, și ea, conotații simbolice, din punct de vedere creștin. În final, au participat doar 10 artiști. Însă, nu am mai căutat atât de mult simbolistica, cât m-am axat pe observarea participanților la proiect. În urma dezgropării primelor lucrări, la data de 1 mai, în anul următor îngropării, am expus lucrările (n.n. în expoziția Ritual, la Cinematograful Minerul, din Baia Mare, 2025). M-a interesat să observ interacțiunea publicului cu lucrările care, din punct de vedere estetic, nu aveau cum să placă. Publicul era, în general, nedumerit sau critic, iar unii dintre vizitatori s-au apropiat de lucrări, au îngenuncheat și au început să aprindă lumânări. Este genul de gest pe care-l faci într-un cimitir.

Există o legătură simbolică între lucrările expuse pe perete, instalația cu lumânări și icoană? Cum se articulează aceasta?

Le-aș numi relicve, cu accente creștine, „sacre”. Lucrările dezgropate devin organisme „vii”, procesul de degradare continuă, ele se metamorfozează. Se creează o nouă realitate: lucrările mele îngropate trec printr-un proces complex de hibridizare, în care nu totdeauna materialele sunt compatibile. Se produce o simbioză între materialele picturii (acrilic, grunduri, șasiuri de lemn) și materialele naturale: apă, plante, rădăcini, care cresc prin pânză. În tradițiile artistice populare, apare o descriere a modului în care mortul se descompune și se integrează naturii. Viața continuă, prin procesul de degradare. Adăugând simbolismul creștin, sensurile se schimbă, însă cele inițiale rămân.

Cum se raportează practica ta actuală la pictură? Consideri că te îndrepți către o abordare procesuală a artei?

Ceea ce am făcut în Experimenul Măgureni înseamnă, pentru mine, atât autocunoaștere, cât și autodepășire. Nu mă mai satisface doar să realizez un tablou și să-l expun, nu-mi mai oferă emoție. Vizitele la Muzeul Guggenheim Bilbao și la Galeria Tretyakov m-au emoționat profund. Tot ce am învățat despre iconografia Renașterii slave, cât și despre acționism, procesualitate am retrăit acolo și m-a schimbat total. Este ca și când, după ce-i citești pe Dostoevsky, Berdyaev sau Tolstoy nu mai vezi la fel peisajul, nu rămâi la aspectul de meșteșug. Arta devine ceva personal, ca și credința. Este mai bine să ai multe întrebări, decât niște răspunsuri slabe. De aceea, tot procesul acesta ritualic poate deveni o metodă de a lucra, în viitor. Încă din anii 2016-2017 am început să mă documentez despre simboluri, ritual, iar lucrările le făceam printr-un ritual simbolic: făceam o textură, prin relief pe pânză, interveneam, apoi, cu negru și spălam lucrarea cu apă. Tehnica am descoperit-o întâmplător, când eram în Danemarca, într-o tabără de pictură, în 2011. Am pictat un peisaj, o marină, am lăsat lucrarea peste noapte afară și a plouat peste ea. S-a produs un efect care mi-a rămas în memorie. Din 2016 am început să dau o notă ritualică, spălând lucrările, ceea ce a devenit o metodă de lucru, pe care o folosesc și în prezent. Și lucrările îngropate au trecut prin acest proces de validare.

Cum s-a reflectat propria identitate în experimentele de la Măgureni și cum privești astăzi această experiență?

Eram cel care simțea nevoia să îngroape și să dezgroape, un arheolog, un căutător, într-un proces de autocunoaștere. Cel care caută răspunsuri la problema morții și a învierii, omul curios, care cercetează, care experimentează. Zona mea de cercetare și de experiment este arta. Eram artistul, care observă și participă la experiment, la ceea ce ar putea deveni o metodă pentru mine.

Dacă primul experiment a avut un caracter profund personal, în cel de-al doilea ai invitat și alți artiști să participe. Ce te-a determinat să transformi experiența individuală într-un demers colectiv și ce semnificație are această deschidere pentru conceptul proiectului?

Am vrut să observ ce simt și ceilalți participanți. Le-am recomandat să aducă pentru îngropare câte o lucrare cu o semnificație personală importantă pentru ei, o lucrare care îi reprezintă și care a mai fost expusă. Metaforic vorbind, să exprime cât sunt dispuși „să se jertfească”, îngropând-o. Totul a fost un experiment. Și ei au fost, pentru mine, un experiment și experimentul continuă și în a treia fază a proiectului, în expoziția care va urma. Mă interesează reacțiile lor relativ la lucrările îngropate, la întregul proces. Observarea, pentru mine, înseamnă curiozitate, este o metodă, dar înseamnă și a pătrunde în profunzimea lucrurilor, ceea ce mă duce la exercițiul arheologic, în sine. M-a interesat să aflu cum văd ei procesul, dar și aspectul morții și al învierii. În cadrul Experimentului Măgureni 2, unii artiști au îngropat, odată cu lucrarea, frunze, flori, bani. Am fost interesat să văd dacă și ei trăiesc la fel de intens ca mine întregul proces.

Cum ai ales artiștii pe care i-ai invitat în cadrul Experimentului Măgureni 2?

Am invitat artiști pe care-i cunosc personal, artiști locali (n.n. Călin Moldovan, Cristian Codrea, Ciprian Cosma, Daniel Cormoș, Crina Mihnea, Lavinia Mihuș, Edita Oșan, Greti Papiu, Dănuț Șelever). Pentru viitor, intenționez să extind proiectul.

Cum a influențat specificul locului conceptul și desfășurarea proiectului?

Inițial, am vrut ca Cimitirul artei să fie localizat în Suciu de Sus, dar aș fi avut nevoie de autorizații. De aceea, am ales locația de la Măgureni, care este proprietatea mea. Este un loc retras, iar în Măgureni există tradiția de a se îngropa morții în curtea din spatele casei, din motive de eficiență, fiind un sat întins pe o suprafață mare. Aici există 5-6 cimitire. În zona Lăpus, din Maramureș, tradițiile diferă de la sat la sat, însă dacă pierzi datinile, îți pierzi identitatea.

Consideri importantă dezvoltarea unei arhive care să urmărească transformarea în timp a lucrărilor îngropate?

Da, m-am gândit ca, pe viitor, să documentez fotografic felul în care evoluează lucrările dezgropate, care sunt într-un proces de continuă transformare. Deoarece am ținut cont să treacă un an întreg, deci toate cele patru anotimpuri, până la momentul dezgropării, acestea sunt pline de rădăcini, iar extragerea lor din pământ necesită atenție.

Ce urmează pentru Cimitirul artei? Ai în vedere noi etape sau noi experimente?

Urmează a doua fază, pentru Experimentul Măgureni 2, cea de dezgropare, apoi a treia fază  – expunerea: vor fi zece lucrări, pe perete și pe jos. Vor fi lumânări, la dispoziția publicului. Aș dori să implic mai mulți participanți decât la expoziția Ritual, într-un spațiu neconvențional, unde să te poti manifesta în întregime. De asemenea, doresc să documentez toate aspectele proiectului, într-un catalog.