• No products in the cart.
TOP

Conectați printr-o respirație. O secționare a expoziției Coding Drops de la /SAC Berthelot.

DE BIANCA IVAN

Într-o lume a cărei funcționalitate este dictată de tehnologie, fuziunea dintre aceasta și domeniul artistic pare inevitabilă. Expoziția Coding Drops, vernisată pe 26 august la /SAC Berthelot și deschisă publicului până pe 18 septembrie, a răspuns la această tendință prin analizarea artistică a elementului natural, care stă la baza societății noastre ternare ⎯ formată din componenta umană, tehnologică și naturală. Expoziția a funcționat drept extensia proiectului de cercetare artistică AfterLand, desfășurat pe parcursul anului 2024 în Delta Dunării de către Asociația Qolony. Spațiile formate la intersectarea acestor componente au reprezentat interesul artiștilor Mark IJzerman, Floriama Candea și Ioana Vreme Moser.

Interacțiunea dintre om și natură s-a tradus în lucrarea intitulată Neural Bloom a Floriamei Candea prin intermediul respirației. Procesul împărțit de ființa umană și plante a determinat motorul de pornire al lucrării interactive. Prin dioxidul de carbon eliberat de respirația spectatorului se activa o serie de noduri sculpturale luminoase. Firele iluminate galben sunt contopite de respirația ta, care vibrează albastră, transformându-le culoarea printr-un ritm vizual. Prin această pulsare, întreaga instalație respiră cu ajutorul suflului tău, transmițându-l către nodurile sculpturale formate din straturi transparente suprapuse, care îți permit vizualizarea nervurilor strălucitoare, precum într-o secțiune frontală. Extremitățile din sticlă reprezentau fiecare câte un organism fotosintetic regăsit în zonele umede ale Deltei Dunării: stuful, nufărul, ciulinul de baltă, brădișul sau diatomeele. Lucrarea vorbește despre relația de colaborare dintre oameni și natură și conexiunea care se naște din aceasta, una ce pare a fi din ce în ce mai ignorată și exclusă din viețile noastre cotidiene, deși este fundamentul existenței noastre. 

Comunicarea s-a regăsit ca nucleu de pornire și în lucrarea Nautophone Telecom de Ioana Vreme Moser. Tema, cercetată și în proiectul câștigător Fluid Anatomy, prezentat în cadrul Ars Electronica 2025 și semnat de artistă, a reprezentat un instrument de comunicare pneumatic din sticlă. La fiecare treizeci de secunde, impulsuri de aer declanșează sistemul, precum semnalele codificate „SU” în Morse, transmise odinioară de farurile din Sf. Gheorghe și Sulina, Delta Dunării. Acest vechi mod de navigare acustică prin ceață s-a transpus în lucrarea Ioanei Vreme Moser prin încercarea întregului mecanism de a se sincroniza. Lumina trecând prin labirintul de tuburi și strălucind pe suprafața acestuia, conferea senzația unui mesaj care încearcă să iasă din întuneric. Inspirată de Fluidic Voice Communication System and Data Link al lui Tadeusz Dzewiecki, o propunere din perioada Războiului Rece pentru transmiterea vocii prin fluxuri de aer modulate FM, artista a format un sistem de radio ambiental ale cărui impulsuri sonore te hipnotizează, ghidându-te spre încercarea de a înțelege. În ceața mintală a fiecăruia dintre noi, această lucrare este un semnal care nu conduce către un răspuns definitiv, ci spre o deslușire a procesului de căutare.

Ritmicitatea aerului a fost dublată de cea a picăturii de apă din lucrarea Watershed (Final Call) a artistului Mark IJzerman. Traseul natural al apei este corupt de inevitabilele deșeuri cu care se confruntă, transpuse fizic în cadrul lucrării drept plăci transparente amorfe și înclinate, pe care se prelingea câte o picătură de apă, croindu-și drum spre impactul cu suprafața textilă reactivă. Contactul acestora preschimba cromatic suprafața, simulând vizual coruperea ecosistemului Deltei de către impuritățile purtate de apă. Aduse de curenții de apă care și-au făcut drum spre a se vărsa în Marea Neagră, aceste chimicale sunt oglindite de zgomotul motoarelor, care perturbă comunicarea organismelor acvatice. Precum vocea unei sirene, peisajul sonor al instalației a mistificat spațiul expozițional, aducând la suprafață sunetele acvatice care, vrăjindu-te, au adus în vedere situația alarmantă a viețuitoarelor invizibile privirii noastre, reflectate în oglinda apei.

Delta Dunării, un spațiu ce pare efemer, mitic prin hățișurile și labirinturile sale, a fost transpus prin intermediul cercetării artistice în cadrul expoziției, în spațiul urban. Deși obișnuiți să nu privim dincolo de blocurile care ne obstrucționează orizontul, expoziția Coding Drops a oferit prilejul unui dialog fluid, schimbător, între elementele lumii înconjurătoare. Prin lucrările artiștilor, corpurile s-au transformat amorfe, sunetul a prins masă, iar respirația a devenit cheia unui proces tehnologic.

Artiști: Mark IJzerman (Olanda), Floriama Candea (România) și Ioana Vreme Moser (România/Germania).


O cronică scrisă de Bianca Ivan, studentă în cadrul Facultății de Istoria și Teoria Artei, a coordonat un club de film în liceu, iar acum își petrece majoritatea timpului în sala de cinema sau într-o bibliotecă din București.

Post a Comment