• No products in the cart.
TOP

MEMORIA CHIPURILOR, expoziție lui Daniel Brici de la Galeria Új Kriterion

„Mineralia Humana — Memoria chipurilor” reunește o serie de lucrări realizate de Daniel Briciîntre 2024 și prezent. Artistul definește prin intermediul lucrărilor un parcurs vizual și afectivinspirat de imaginea minerului — una dintre cele mai încărcate și contradictorii prezențe din imaginarul social românesc contemporan. Expoziția include atât desene hiperrealiste în cărbunepe hârtie albă, cât și picturi în ulei realizate pe fragmente de lemn recuperat și prelucrat de Briciprin ardere controlată, suporturi care păstrează urmele unei transformări materiale violente șievocă direct memoria subteranului, a combustiei și a epuizării.

Parte a unui proiect artistic și documentar mai amplu, această serie de portrete își are origineaîntr-o cercetare desfășurată de artist în mina Lonea. În urma contactului direct cu comunitateaminerilor, Daniel Brici a coborât în galerii, a observat ritmurile muncii, corporalitatea specificămediului subteran și expresiile unor existențe modelate de întuneric, risc și solidaritate. Portretelerezultate, dincolo de virtuozitatea tehnică și documentarea antropologică, se evidențiază ca rafinate tentative de recuperare a unei memorii umane aflate într-un proces accelerat de post industrializare, dispariție, marginalizare și supraviețuire.

Hiperrealismul practicat de artist produce aici o tensiune combustivă: cu cât reprezentarea fizicădevine mai precisă, cu atât chipurile par să se retragă din zona recognoscibilului imediat și săcapete o dimensiune aproape minerală, sculpturală. Fețele minerilor apar ca suprafețe stratificatede experiență, sedimentări de timp, presiune, emoție și fragilitate. Privirea lor rămâne directă, vulnerabilă, încărcată de o tăcere densă care traversează întreaga expoziție. Nimic nu esteestetizat, nici eroizat, nici instrumentalizat nostalgic.

Materialitatea lucrărilor joacă un rol esențial în construcția discursului curatorial. Cărbunele — simultan instrument de desen și materie extrasă — introduce o relație circulară între reprezentareși subiectul reprezentat. În același timp, lemnul ars devine o suprafață mnemonică, purtătoare de urme și cicatrici, transformând fiecare pictură într-un obiect-limită, aproape o relicvă.

Arderea controlată a suportului, un procedeu propriu artistului, devine o extensie conceptuală a temei. In cazul picturilor în ulei pe suport de lemn carbonizat, materia însăși pare să treacă printr-un proces de consum și memorie.

Expoziția propune astfel o reflecție asupra felului în care corpul muncitorului continuă să existeîn imaginarul colectiv după dispariția lumii industriale care l-a produs. În contextul unei Româniipostindustriale, unde mineritul supraviețuiește mai degrabă ca fantasmă politică, traumă socialăsau arhivă afectivă, Daniel Brici reconfigurează chipul minerului ca spațiu de rezistență șidemnitate umană.

O parte dintre lucrările prezentate au fost expuse anterior în cadrul unor proiecte recente la Școala Pittner și la Muzeul Național de Artă Timișoara, însă reunirea lor în această formulăexpozițională unică în cadrul proiectului MINERALIA HUMANA — MEMORIA CHIPURILOR / HUMAN ORE — MEMORY OF FACES amplifică dimensiunea coerentă, personală, a cercetării artistului. Demersul artistic al lui Daniel Brici continuă ca o atentă și performantă cartografie sensibilă a unei comunități aflate între dispariție, memorie și reprezentare.”

Curator: Andreea Foanene

 

 

Post a Comment