Fenomen global, hipermediatizat, fotbalul a produs, recent, ca urmare a Campionatului Mondial FIFA 2026, un monopol asupra atenției colective. Pasiune, galerie, echipe sportive, fani, goluri marcate și strigăte ale mulțimii sunt numai câteva aspecte intrinseci ale fotbalului, un joc a cărui amploare este tradusă în artă și nu numai.

Continuând firul narativ al expoziției „Rhythmic Stress”, programul curatorial /SAC @ MINCU GALLERY propune o abordare teoretică și variată, prin mijloacele artistice, a dinamicii de grup și a mecanismelor care îl fac funcțional, pornind de la ideea de joc, corelată cu fotbalul și domeniile sale conexe.

Elementele care alcătuiesc jocul de fotbal sunt reconfigurate ca sens și metaforizate, astfel încât să prezinte caracteristici ale grupului, delimitări, dinamici tip in-group – out-group, o distincție între colectivism și individualism, aspecte care mizează pe câteva filosofii pacifiste – Sympoiesis-ul Donnei Haraway, orientat spre finalitatea comună a rezultatelor; Rezonanța propusă de Hartmut Rosa, însemnând o conectare răbdătoare și intenționată cu celălalt, dar și un antidot pentru agresivitate; Compoziționismul lui Bruno Latour, desemnând o comuniune a diferențelor; ideea de Mondialité, un concept cercetat de Hans U. Obrist care presupune o globalizare ce nu anulează particularitățile, ci le facilitează dialogul.

Jocul nu este numai o constantă a umanității, ci societatea în sine. Pentru a deveni un participant, trebuie să cunoști regulile, lucru valabil și în comunitate. Creațiile artistice tratează jocul ca pe un indice sociocultural, îi marchează diversitatea și propun un dialog reflexiv.

Curatoriat de Alex Radu, cu un design grafic și expozițional realizat de Justin Baroncea, Horia Lungescu, Ioana Naniș și Larisa State, proiectul artistic este segmentat în cinci secțiuni: Inside the Playfield; The Captive Arena; Caught in Offside; Unsettling the Ground și The Paradoxical Temporality of the Game.

Lucrările selectate activează atât în registrul personal al celor care le-au creat, depășind totuși sfera subiectivității, aducând temele în plan colectiv. Experiențele individuale sunt generalizate în stări comune, empatice și ludice.

Prima secțiune a expoziției reflectă terenul de joc și coprezențele pe care le declanșează. Ilustrative în acest caz sunt cele 12 fotografii ale artistului sud-african Neville Gabie, intitulate „Playing Away”. Călătorind, artistul devine fascinat de numeroasele popasuri în care întâlnește inventivitatea, improvizația, dar mai ales dorința de joc, universală, a omului. Inițial artistul a fost preocupat de „arhitectura” barelor porții de fotbal (legitimate prin delimitarea cu precizie), concepute din materiale la îndemână. Observându-le tot mai des, a creat o arhivă documentară a porților, începând cu anul 1996. Din imagini reiese pasiunea pentru sport, antrenată în cele mai izolate locuri. Fără jucători prin preajmă, construcțiile devin ecouri ale ludicului, spontaneității, competitivității și ale energiei evaporate în tăcere și în lumina stridentă a soarelui.

Practicii fotografice corespund și două imagini alăturate, pe film analogic în alb-negru, ale artistului Mihai Zgondoiu. Titlul lucrărilor „Position Pending” marchează subtil așteptarea intrării în posesie și începerea jocului. Cu un contur dizolvat, asimilat de fundal, adidasul-obiect din imaginea stângă devine un simbol al poziționării. Prin transparentizarea obiectului, granița teren-poziție (jucător) este ștearsă și devine o referință a codependenței sportivilor. Dacă în cadrul din dreapta focalizarea este amplasată pe adidas ca piesă de echipament cu o funcționalitate practică, în fotografia alăturată se recurge la o metaforizare a funcției sale. Astfel, piesa de încălțăminte sugerează o serie de atribute identitare, nuanțând totuși absența corporală.

Corporalitatea este reluată ca subiect de imaginile Lisei Rastl, care imortalizează actul de performance „Bodies in Urban Spaces” conceput de artistul Willi Dorner. Performanța artistică s-a desfășurat în peste 150 de orașe din întreaga lume, devenind un mod de semnalare bazat pe excentricitate. Prin actori care își ascund tenace fețele, dar care se contorsionează și se poziționează complementar, ca într-un puzzle, cu colegii de echipă, ghemuindu-se în „cotloane” arhitecturale, intervenția artistică atrage atenția asupra unor locuri, clădiri sau spații simple din oraș. În mod frapant, elementele de arhitectură, precum arcada unei clădiri de pe strada Jungstrasse (Viena) capătă relevanță, deși comunică intraductibil faptul că spațiul dictează viețile locuitorilor. Străzi, borduri, zone care populează constant privirea trecătorilor devin clișeice, iar amplasamentul lor în realitatea fizică este subestimat, neglijat, chiar uitat. Faptul că actorii performance-ului își ascund chipul face trimitere la anonimitatea orășenilor. Modul în care relaționează strict corporal cu spațiul constituie o analogie a regulilor și restricțiilor. În acest fel, contopite cu fizicalitatea omului, clădirile prind viață, dinamizează atmosfera mediului urban și vorbesc cu locuitorii și trecătorii din postura materială în care se află. Împreună, artiștii Willi Dorner și Lisa Rastl au conceput o carte intitulată după denumirea actului artistic.

Din același segment expozițional fac parte artiștii 111invers1 (Lumi Mihai și Mugur Grosu), Kader Attia, Pelle Cass, Radu Comșa și Anri Sala.

A doua secțiune (The Captive Arena) intră în relație cu arena de joc, ca loc al captivității, o bulă închisă în care ești supus presiunii, regulilor și interacțiunii permanente cu ceilalți. Devenind o extensie a stadionului, spațiul expozițional convertește dinamica sportivă într-o reflecție asupra societății ca generator de control sociopolitic. Relevantă tematic este arta polonezului Marcin Dudek. Cele 208 portrete abstracte, unite într-o lucrare coerentă, intitulată „Faces in the Crowd”, devin o „evidență a populației”, înlocuind totuși practicile invazive de scanare sau supraveghere a indivizilor din perioadele opresive cu metodele actuale, hipertehnologizate și discrete. Pornind de la fotografii ale stadioanelor din Anglia și Rusia, artistul reușește să redea identitatea de grup, categorisind în același timp, prin delimitări liniare, tipologii umane conceptuale. Prin alegerea țărilor menționate, competiția sportivă devine un revelator al asemănărilor și deosebirilor. Se impune o paralelă între situația geopolitică a celor două state, dar și o similaritate între dinamica mulțimilor de susținători sportivi.

Același registru tematic este urmărit artistic de Mauricio Limón, Michael Kliën, Călin Dan și Harun Farocki.

Punctul culminant al proiectului expozițional este a treia secțiune, în care offside-ul este mai mult decât un moment de clacare, o eroare de poziționare. Tradusă antropo-socio-cultural, eroarea ia forma unui destin colectiv și cere presant o reevaluare a întregului, a mulțimii. Efectul de domino este sugestiv în explicarea modului în care o acțiune individuală afectează grupul, prin crearea unei nevoi de redresare sau prin simplă contaminare.

Plasate paralel, dar împărtășind aceeași suprafață a pânzei de in, secvențele picturale realizate de artistul Mircea Suciu, într-o lucrare intitulată „Infinite Light”, prezintă pe fundalul negru detaliul specific unei decorațiuni de Crăciun, ca subiect preluat dintr-o fotografie, iar în format monocrom, roșu, expresia unei figuri feminine care constituie, de fapt, redarea picturală a reflecției dintr-o scenă de film, apărută pe un container de metal. Recontextualizate astfel, dar și îmbinate strategic, cadrele artistice urmăresc capcanele percepției. În pofida a ceea ce reprezintă independent, alăturate sunt interpretate atât individual, cât și împreună complet diferit. Detaliul decorațiunii seamănă mai curând cu pulberea unui praf de artificii sau cu un geam spart, căci, pusă în relație cu personajul de lângă, compoziția capătă impact, chiar sunet. Titlul restrânge parțial câmpul interpretării, aducând vorba despre o lumină puternică, iradiantă, care imobilizează reacția figurii feminine. Lucrarea devine o mărturie a anxietății generale, a tensiunii constante și „infinit” animate de supraîncărcarea informațională. Din descrierea făcută de artist, „infinitul luminii” dorește să neutralizeze crizele care se succed global, propunând o notă de optimism, prin luciditatea faptului că momentele de cotitură preced evoluția.

Offside-ul, ca ieșire în afara jocului, reinterpretat, poate reflecta dinamica de gen specifică unei culturi sau predominantă într-o societate. În acest sens, abordările feministe nu lipsesc din expoziție, ci, dimpotrivă, conturează prin exemplificări diferite moduri de poziționare a femeii în afara sau înlăuntrul societății. La capitolul „în afară”, Sandra Schäfer, artistă de origine germană, prezintă, într-o lucrare video de 10 minute realizată în 2002 pe străzile din Kabul, scandările femeilor afgane împotriva interdicțiilor impuse de talibani cu privire la dreptul la muncă. Deși numai demonstrativ, protestul a fost reprodus de femei pentru care actoria nu a fost mai mult decât reluarea propriilor trăiri.

Din secțiunea „Prins în offside” fac parte atât o figurină ce aparține artiștilor Asmat (grup etnic din Noua Guinee), asociată unui ritual din a cărui practică se distinge încercarea de reconstituire a umanității, cât și lucrarea artistului Andrei Nițu, centrată pe o bijuterie pe care a descoperit-o în Muzeul Allard Pierson din Amsterdam și care este stilizată cu un cap de berbec, simbolizând, printre altele, renașterea.

Destabilizarea terenului, a patra parte a expoziției, adâncește importanța dinamicii de joc prin instalarea reorganizării, reconstrucției, redefinirii mișcărilor personale, dar și colective. Redresarea psihologică este sugerată de lucrarea „Thoughts (in Black)”, realizată cu cerneală pe hârtie și cu aluminiu, a arhitectului Robert Marin. Replici sugestive ale testului psihologic Rorschach, petele abstracte se metamorfizează instinctiv, automat, în încercarea de procesare conștientă a informațiilor receptate. Ilustrând tiparele cognitive, privitorul le poate intercepta ca fiind într-un ritm alert sau vigilent, ducând rezultatul spre succes sau eșec.

Recalibrarea sau repoziționarea este efectuată în acord cu anumite așteptări și idealuri personale, dar și comune. Cele două creații din oțel ale artistei suedeze Linda Ottosson propun o „dezumflare” a rigidității geometrice a mingii de fotbal. Intitulate „Squeeze Ball” și „Egg Ball”, printr-o „topire” a învelișului mingii sunt revelate idealuri de putere și perfecțiune, imersate în cultura sportului. Mingea devine simbol al pretențiilor colective și dictează nivelul de tensiune, gradul și tipul de interacțiune dintre participanți.

Justin Baroncea, Ion Bîrlădeanu, Ioana și Matei Branea, Sergiu Chihaia, Nicolae Comănescu, Dimitrie Luca Gora, Dumitru Gorzo, Miloš Jovanović, Massinissa Selmani și Rebeca Ulici figurează, de asemenea, în cadrul segmentului expozițional „Unsettling the Ground”.

Aducând în discuție pendularea între stres ritmic și pauză, ultima secțiune expozițională explorează temporalitatea paradoxală a jocului — atât impactul din momentul desfășurării, cât și memoria colectivă care se construiește cu fiecare partidă încheiată.

Feminismul este reintrodus în reperele colective prin lucrarea Hortensiei Mi Kafchin, denumită „I know This Guy You Have No Clue About”, un desen făcut cu markere. Analizând relația dintre performanță și preocuparea pentru estetic, artista examinează fotbalul feminin, fără ca tenta de spiritualitate să lipsească. Cosmosul, ca modelator al existenței colective, este reprezentat de semnele zodiacale, iar cei doi îngeri care acompaniază nu doar protagonista desenului, ci și un moment urmărit de mulțime simbolizează forțele invizibile ale umanității, precum intuiția.

Fotbalul feminin apare ca subiect central și în creația artistei de origine germană Karin Sander. Aflându-se printre primii artiști care au folosit tehnologia de scanare și imprimare 3D, Karin Sander prezintă echipa națională de fotbal feminin a Germaniei. Formatul tridimensional al celor 28 de figurine a fost conceput după scanări corporale reale ale jucătoarelor, în 2005. Activând amintirea anului 2003, când grupul câștigă Campionatul Mondial și este desemnat echipa sportivă a anului, creațiile fac dovada egalității de gen în posibilitățile de obținere a prestigiului și a reușitei.

Din registrul stilistic al figurinelor fac parte și lucrările din porțelan ale Ancăi Vintilă Dragu — „#Antropo-cyberneticus”. Fără trăsături umane, figurinele reduc omul la ideea de simplu dispozitiv sau de făptură devenită una și același lucru cu ceea ce folosește: tehnologia. Aglomerând același spațiu, făpturile cibernetice indică un comportament social recurent: suprimarea conexiunii umane, în ciuda prezenței corporale. Percepția colectivă nu este decât o sumă de interpretări a realității comune, iar temporalitatea decurge în paliere multiple, realitatea devenind personalizabilă.

Alți artiști ai secțiunii sunt Yuri Ancarani, Dimitrie Luca Gora, Șerban Savu și Mara Schlecht.

Lucrările neexplicate ale artiștilor menționați întregesc palierul discursiv al expoziției, oferind posibilități variate de poziționare (puncte de vedere). Până pe 12 septembrie, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 14:00–20:00, expoziția „Offside. Planuri, goluri și puncte” poate fi vizitată la Spațiul de artă contemporană (/SAC), la adresa str. Academiei nr. 18-20.