Constantin Brâncuși (1876–1957) este considerat unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului al XX-lea. După o formare academică tradițională în România, el și-a dezvoltat, începând din 1907, propriul limbaj artistic la Paris. Formele sale organice, reduse la esență, l-au consacrat drept unul dintre pionierii abstracției în sculptură la începutul secolului XX. Căutarea neîntreruptă a unui ideal artistic se reflectă în variațiile formale ale câtorva motive fundamentale, precum și în utilizarea ingenioasă a unor materiale și suprafețe diverse. Brâncuși a folosit cu măiestrie soclurile, lumina, mișcarea, fotografia și filmul pentru a pune în valoare sculpturile sale.

În colaborare cu Centrul Pompidou din Paris, Neue Nationalgalerie prezintă prima mare expoziție dedicată acestui artist excepțional organizată în Germania după mai bine de 50 de ani. Reunind peste 150 de sculpturi, fotografii, desene, filme și materiale de arhivă rare, provenite din colecțiile Centrului Pompidou, precum și din alte colecții publice și private internaționale, expoziția oferă cea mai amplă retrospectivă de până acum consacrată operei complexe și plurivalente a lui Brâncuși. Alături de lucrări emblematice precum „Sărutul”, „Pasărea în spațiu”, „Muza adormită” și „Coloana fără sfârșit”, expoziția include și o reconstituire parțială a legendarului atelier al artistului, prezentată în afara Parisului pentru prima dată de la donarea acestuia statului francez, în 1957.

Deși opera lui Brâncuși este pe deplin recunoscută și apreciată în Franța, artistul rămâne relativ puțin cunoscut publicului larg din Germania. Prin această expoziție, organizatorii își propun să evidențieze importanța sa majoră în istoria artei moderne și să îi ofere lui Brâncuși recunoașterea pe care o merită.