• No products in the cart.
TOP

Scenarii pentru reluarea activităților culturale și artistice, de la 1 iunie

Ministerul Culturii a făcut public, în data de 16 aprilie, un document care conține reguli sanitare speciale pentru reluarea activității din sectorul cultural și artistic.
Echipa formată de către Ministerul Culturii a venit cu două scenarii posibile pentru reluarea activității teatrelor, concertelor, expozițiilor, târgurilor, workshop-urilor și evenimentelor cu caracter cultural-creativ, începând cu data de 1 iunie.
Aflăm astfel, că, în primul scenariu, spectacolele din spații închise se vor putea desfășura la capacitate maximă a sălii, în localitățile cu o rată a incidenței cumulate mai mici de 7,5/1000, în condițiile în care toate persoanele prezintă una dintre cele 4 dovezi: adeverința de vaccinare, test RT-PCR SARS-CoV-2 negativ, efectuat în ultimele 48 de ore, test rapid negativ efectuat în ziua evenimentului sau dovada că au trecut prin boală, prin prezența anticorpilor, într-un document medical nu mai vechi de 90 de zile.
Pe lângă aceste măsuri, publicul va fi obligat să poarte masca de protecție pe durata evenimentului, iar alimentele și băuturile vor putea fi consumate doar în spațiile special amenajate.
În scenariul doi, reluarea activității în spațiile închise va fi posibilă la capacitatea de 2/3 a spațiului, în localitățile în care rata de incidență cumulată nu depășește 3/1000. Spațiul se va putea folosi la capacitatea redusă la 1/2 în cazul în care rata de incidență este mai mică de 5/1000 de locuitori, și la capacitate de 1/3 în cazul în care rata de incidență este mai redusă de 7,5/1000 de locuitori. Accesul publicului nu este condiționat de dovezi medicale precum în scenariul 1. Publicul va fi obligat să poarte masca de protecție pe toată durata spectacolului, iar distanța de minim un metru între fiecare spectator se va respecta. Aceleași reguli din scenariul 2 se vor aplica și sălilor de cinema.
Au fost elaborate și câteva măsuri care privesc artiștii și prestațiile artistice, printre care se numără conceperea de către organizator a unui plan periodic de testare a echipei artistice.

Post a Comment