„Bulevart”, expoziția lui Dumitru Glodeanu din Calea Victoriei 91
Ideea seriei de lucrări ,,Another time” a pornit de la sumbritatea unui eveniment binecunoscut internațional a cărui mărturie se găsește și în zilele noastre în locul în care s-a petrecut una dintre cele mai mari catastrofe ale ingineriei umane. Lucrările care fac parte din această serie sunt inspirate din peisajul de după evenimentul de la Cernobîl, având ca și elemente principale construcțiile realizate de către om, vegetația acaparatoare, dar și factorul principal care este omul.
Toate aceste elemente reprezintă baza seriei, singurele modificări aduse acesteia fac referire la contextul socio-politic sau la propriile-mi trăiri, acolo unde sunt punctate elementele cheie din momentul realizării lucrărilor.Punerea în scenă a figurii umane din cadrul lucrărilor are rolul de proiecție atemporală fiind în același timp prezentă dar și absentă.
Mergând pe acest filon, ceea ce este reprezentat în fiecare lucrare are menirea de a bucura din punct de vedere stilistic privitorul ținând cont de rigurozitatea cu care mai ales personajele realiste sunt reprezentate, tocmai pentru a capta atenția. Prin lucrările expuse încerc să transmit acea neputință umană care nu va răsturna niciodată atât de bine împământenitele legi ale naturii.