• No products in the cart.
TOP

DE JUR ÎMPREJURUL NUMELUI MEU, expoziția lui Titu Toncian de la MNAC

„Titu Toncian aparține unei generații de artiști cu o conștiință de sine construită în contextul Atelierului 35, coordonat de legendara Ana Lupaș. Conceput ca o platformă artistică experimentală, dar și ca supapă ideologică, Atelier 35, prin acțiunile sale proeminente din anii ’80, organizate, de regulă, departe de capitală, a cultivat un etos particular ușor recognoscibil. Este vizibilă, la majoritatea artiștilor „optzeciști”, dexteritatea multimedială generată atât de abandonarea postmodernistă a purității mediului, cât și de un praxis de tip do it yourself, specific precarității deceniului nouă al secolului trecut. Este, de asemenea, vizibilă reziliența acestei generații care a trebuit să identifice noi moduri de supraviețuire, iar mai apoi de consacrare odată cu căderea regimului Ceaușescu și plonjarea într-o complicată tranziție. Noile instituții de artă contemporană articulate după anul 2000 au acordat prioritate tinerilor artiști, astfel că mulți artiști ai generației ’80 au intrat într-un con de umbră timp de două decenii. Aflați la vârstă seniorială, artiștii „optzeciști” primesc acum o binemeritată și necesară atenție instituțională și comercială ce are meritul de a reașeza istoria artei locale.

Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj (1974 – 1979, clasa prof. Ana Lupaș), Titu Toncian se distinge printr-o practică multimedială structurată pe liniile de forță ale unor teme recurente. Format ca ceramist, artistul dezvoltă, încă din studenție, o fascinație pentru alte medii, precum și pentru noile mișcări artistice occidentale care pătrund și în România prin intermediul unor expoziții sau publicații. Căutările sale formaliste – ce se întrupează în obiecte de ceramică sculpturală, desen, pictură, fotografie experimentală, film sau instalație – sunt susținute de o reflecție reiterată asupra unui registru tematic ce se articulează în jurul unui nucleu fluid: cel al identității. Autoportretul, declinat în motive și referințe variate ce glisează între personal și impersonal, se construiește în conjuncție cu o istorie a artei pe care artistul o chestionează continuu. Chiar dacă nu are un caracter retrospectiv, expoziția Titu Toncian. De jur împrejurul numelui meu surprinde trăsătura-cheie a practicii artistului: a da formă unui sens existențial care, în mod implacabil, scapă printre degete.”

(Mara Rațiu)

 

Post a Comment