TOP

Studenții de la Grafică expun la Galeria Senso

Galeria Senso

Expoziția colectivă a studenților secției de Grafică de la UNArte București, aflați sub îndrumarea coordonatorului de an, dr. Anca Boeriu. Expun artiștii: Valentina Bordei, Andrei Cristian Boteanu, Raluca-Maria Brâncoveanu, Maria-Silvia Buta, Loredana Buzdea, Bogdan-Constantin Cașcaval, Carmen Dinu, Miruna Andreea Dragne, Mihaela-Madalina Ene, Andrada-Cristina Gheorghe, Mihaela Graure, Iosif Casian Gyulai Mureșan, Liviana Angelica Matac, Emilia Elena Munteanu, Florin Nechifor, Daniela Nemțanu, Gabriela Nicu, Alina Niculiță, Roberta Flores Cezara Pascu, Ana-Iulia Păun, Cosmina-Ionela Sandu, Bianca-Elena Sava, Răzvan Petru Tîrziu și Maria-Timeea Toma. Însoțită de un text curatorial semnat de Ana Sultana Cipariu, expoziția face parte din programul expozițional propus de Ana Ștefania Andronic (BUZU) – director artistic al galeriei și poate fi vizitată în perioada 7-21 aprilie 2021.

„Măști, izolare, distanțare, restricții, cursuri online. Bilanț al unui an în care a fost aproape imposibil de contextualizat un proiect artistic fără a face referire la dimensiunea pandemică a momentului. Unele cercetări din domeniul psihologiei conchid că este nevoie de 21 de zile pentru a schimba un tipar comportamental. Ce deprinderi am dobândit, ce am învățat și ce am creat de la instaurarea primelor măsuri impuse de starea de urgență decretată în martie 2020? Expoziția colectivă „Desemne de peste an” abordează ca tematică experiența personală a fiecăruia dintre artiștii participanți – studenți ai secției de Grafică din cadrul Facultății de Arte Plastice a Universității Naționale de Arte București, aflați sub îndrumarea coordonatorului de an, dr. Anca Boeriu – în ceea ce privește traversarea acestei perioade. Selecția aduce împreună lucrări concepute în acest (răs)timp, în cele mai diverse medii de exprimare artistică, de la desen, pictură și tehnică mixtă, la gravură, instalații și animații stop motion, realizate digital sau analog, cadru cu cadru. Fără intenția de a pune neapărat accent pe producția artistică din pandemie, expoziția constituie un exercițiu de afirmare a generației de artiști emergenți autohtoni, dar și o perspectivă subiectivă asupra secvenței istorice în care ne aflăm.” (Ana Sultana Cipariu, curator)
Situată într-o zonă de interes și vizibilitate urbană, pe care le poate spori prin oferta sa culturală, Galeria Senso organizează periodic expoziții însoțite de materiale promoționale – cataloage editate în condiții tehnice deosebite, volume cu caracter monografic, flyere, știri, reportaje și filme de artă care se difuzează pe postul de televiziune online cu același nume.

Post a Comment