A estetiza ceva nu înseamnă a-l înfrumuseța sau a-l decora, ci a-l face mai adaptat la simțire. Această distincție esențială este adesea ignorată în discursurile contemporane despre artă, unde estetizarea este confundată cu o simplă învelire a formelor. În realitate, estetizarea implică o procesare profundă a experienței umane, o modalitate de a transforma percepțiile brute în emoții și cunoaștere. Grecii antici foloseau termenul „estetic” pentru a descrie tot ceea ce ține de simțiri și afecte, sugerând că estetica nu este doar o chestiune de frumusețe, ci și de modul în care percepem și înțelegem lumea din jurul nostru. Astfel, estetica devine o experiență a lumii iar găsirea sau inventarea de mijloace pentru a obține astfel de efecte este preocuparea sa continuă.

În această lumină, expoziția „Aud materia plângând” ( al cărui vernisaj a avut loc în data de 18 decembrie 2024 la Centrul de Artă Contemporană – Baia Turcească, Iași, curatoriată de Ciprian Romaniuc și prezentată de criticul de artă Petru Bejan și vicepreședintele U.A.P.R. Iași Constantin Tofan) a artistului Dănuț Adrian Chidon Frunză, devine o metaforă prin care această idee a estetizării este explorată cu intensitate. Lucrările sale,  influențate de poezia lui George Bacovia și de filosofia lui Søren Kierkegaard, ne invită să contemplăm natura tristă a existenței, să ne confruntăm cu personaje statice și uși închise, să explorăm compoziții traversate de diagonale tragice și să ne lăsăm purtați de emoțiile pe care le evocă.

Demersul artistic al lui Chidon Frunză, este marcat de o atmosferă melancolică, o stare de spirit care rezonează adânc cu poezia lui Bacovia. Temele bacoviene – natura tristă, izolarea și suferința – sunt reflectate în lucrările sale, care reînvie o lume în care simțirea devine centrală. Subiecții săi sunt adesea înghețați în nemișcare, prizonieri ai unei realități care pare să nu se schimbe niciodată. Această staticitate este o alegere deliberată, menită să accentueze sentimentul de stagnare și melancolie, invitând spectatorul să mediteze asupra propriei sale experiențe de viață.

Compozițiile subtile, pline de nuanțe de gri și tonuri închise, creează un spațiu care reflectă o realitate interioară complexă. Chidon Frunză reușește să capteze esența trăirilor umane, transformându-le în imagini care, deși pot părea triste, sunt, de fapt, profund expresive. În acest context, estetizarea devine un instrument prin care artistul ne face să simțim și să reflectăm asupra propriei noastre existențe.

Un element recurent în lucrările lui Chidon Frunză, este reprezentarea ușilor și ferestrelor închise. Aceste simboluri ale izolării și ale inaccesibilității ne invită să ne gândim la barierele pe care le construim între noi și lume. Ele sugerează o separare, un zid între interior și exterior, între sine și ceilalți. Această temă, a specificat criticul de artă Petru Bejan, este ancorată în filosofia lui Kierkegaard care a explorat conceptul de anxietate și singurătate în căutarea sensului existenței.

Privind lucrările artistului, spectatorul este provocat să reflecteze asupra propriilor sale „uși” închise. Ce ne împiedică să ne conectăm cu ceilalți? De ce ne izolăm în propriile noastre gânduri și emoții? Astfel, Chidon Frunză nu doar că estetizează tristețea, ci și invită la o reflecție asupra naturii umane și a relațiilor interumane.

Un alt element remarcabil al expoziției este portretul pisicii, care devine un simbol al intimității și al misterului. Pisica, animal de companie, este adesea asociată cu singurătatea, dar și cu o anumită independență. În lucrările lui Chidon Frunză, imaginea pisicii capătă o deosebită semnificație, evocând atât confortul unui companion, cât și distanța emoțională pe care o putem resimți în relațiile noastre.

Această dualitate este o parte integrantă a experienței umane. Pisica reprezintă nu doar un simbol al intimității, ci și o reamintire a solitudinii care ne înconjoară. Astfel, artistul reușește să transforme un subiect familiar într-o meditație asupra emoțiilor intense, invitând spectatorul să își exploreze propriile trăiri și relații.

Un alt aspect remarcabil al expoziției este prezența lucrărilor fără denumiri, care lasă contemplatorii să-și impună propriile interpretări. Această abordare  pare a fi o continuare a  metaforei  Punct și virgulă (o altă expoziție a artistului) , creându-se iluzia unui dialog între artă și spectator, între artist și public, subliniindu-se ideea că arta nu este doar un obiect de contemplare, ci și un proces de interacțiune și comunicare.             Metafora punctului și virgulei sugerează o pauză în gândire, un moment de reflecție și introspecție. În această lume agitată, unde adesea suntem presați să reacționăm rapid, Chidon Frunză ne îndeamnă să ne oprim, să reflectăm și să ne lăsăm purtați de emoțiile pe care le resimțim în fața picturilor sale.

Lucrările fără titlu devin astfel, un joc interactiv între artist și privitor, fiecare având ocazia să-și transpună propriile gânduri și trăiri în imaginea respectivă. Această libertate de interpretare este esențială pentru procesul estetic, deoarece permite fiecărei persoane să participe activ la creație, transformând actul de contemplare într-o experiență personală unică de cunoaștere a sensibilului.

Dănuț Adrian Chidon Frunză este un artist care se hrănește din tradiția artistică românească, având ca inspirație lucrări ale pictorilor Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Theodor Pallady. Fiecare dintre acești artiști a contribuit la dezvoltarea unei estetici autohtone, care îmbină natura, emoția și simbolismul. Tonitza, cu afecțiunea sa pentru natură și pentru viața rurală, Luchian, cu explorările sale asupra culorii și formei, și Pallady, cu o viziune profundă asupra umanității, sunt influențe vizibile în lucrările lui Chidon Frunză. Această legătură cu tradiția artistică este esențială pentru înțelegerea viziunii sale. Chidon Frunză nu doar că își asumă moștenirea artistică, ci o și reinterpretează, aducând-o în contemporaneitate prin teme și tehnici originale. Astfel, el reușește să creeze un dialog între trecut și prezent, între influențele artistice și experiențele personale.

Expoziția „Aud materia plângând” reprezintă o explorare profundă a simțirii umane, un dialog între artă, literatură și filosofie. Prin estetizarea emoțiilor, artistul ne invită să reflectăm asupra propriei existențe, să ne confruntăm cu tristețea și melancolia și să găsim un sens în aceste experiențe. Lucrările sale, încărcate de simboluri și semnificații, devin un spațiu de contemplare, un refugiu în care privitorii pot să își exprime propriile sentimente și gânduri. Prin referințele la Bacovia și Kierkegaard, Chidon Frunză ne arată că arta nu este doar o simplă reprezentare a realității, ci o cale de a înțelege și a simți lumea din jurul nostru. Estetizarea, în acest context, devine un catalizator pentru a transforma simțirile, afectele în cunoaștere a sensibilului, făcând din expoziția sa o experiență unică pentru orice iubitor de artă și cultură.