Deschisă la Centrul Artelor Vizuale  –  „Căminul Artei” din București (str. Biserica Enei nr. 16), expoziția „Prezentul Continuu”  reunește lucrările a 56 de artiști vizuali hunedoreni, acoperind perioada 1955-2025.  Gândită curatorial de Doina Reghiș Ionescu și prezentată publicului de Cristian-Robert Velescu, selecția aduce împreună viziuni diverse, reflectând dinamica unei comunități creative care de-a lungul deceniilor a evoluat constant în dialog cu scena artistică națională.

Într-o perioadă în care discursul vizual pare tot mai fragmentat, expozițiile retrospective de grup vin ca o formă necesară de reîntregire a memoriei și istoriei culturale colective – mai ales atunci când ele nu doar recapitulează, ci reactivează sensuri. În acest registru se înscrie și expoziția „Prezentul continuu”, o incursiune amplă în șapte decenii de artă vizuală hunedoreană, adusă în centrul Bucureștiului ca o formă de revendicare și omagiere a unei tradiții consistente.

Expoziția realizează o paralelă revelatoare între trecutul artistic și prezentul în construcție, punând față în față generații diferite de creatori. Această alăturare nu este întâmplătoare, ci concordă în mod direct cu titlul “Prezentul continuu”, care devine aici o cheie de lectură a întregului demers curatorial. Artiști tineri, conectați organic la problematica și estetica contemporaneității, expun alături de nume consacrate, a căror viziune s-a conturat în alte orizonturi ideologice și plastice. Dialogul dintre aceste perspective oferă privitorului un traseu articulat prin istoria artei hunedorene, dar și un comentariu viu despre continuitate.

Diversitatea mediilor prezente în expoziție – de la pictură, grafică și sculptură, până la arte decorative și lucrări multimedia – reflectă nu doar complexitatea scenei hunedorene, ci și deschiderea acesteia către actualitate. În acest context, prezența unor artiști tineri precum Flavia Jurca sau Ionela Blaj confirmă direcția vie, înnoitoare, în care se îndreaptă această tradiție. Lucrările lor, ancorate în sensibilitatea și discursul contemporan, nu intră în opoziție cu operele generațiilor anterioare, ci mai degrabă le completează, într-un dialog de profunzime între continuitate și transformare. Astfel, „Prezentul Continuu” devine nu doar titlul unei expoziții, ci expresia unei stări de fapt în arta vizuală actuală.

Pe acest fundal al deschiderii către medii noi și formule expresive flexibile, lucrări precum cea semnată de Torino Bocăniciu aduc o altă dimensiune a prezentului – una construită în timp, printr-un dialog profund cu materia. Sculptura sa, de un albastru cobalt, cu forme rigide și precise, concretizează o întrepătrundere fascinantă între volum și sugestie industrială. Gestul său sculptural este acut contemporan tocmai prin claritatea cu care afirmă forma. Lucrarea nu pare a cere să fie interpretată, ci asimilată lent, ca un mecanism al memoriei colective care continuă să funcționeze dincolo de epocă.

În opoziție, viziunea lui Iosif Mátyas se înscrie în registrul expresionist, unde gestul artistic și încărcătura emoțională domină, iar figurativul își păstrează încă prezența, chiar dacă este filtrat printr-un proces de abstractizare. Spre deosebire de geometrizarea completă a lui Bocăniciu, Iosif  Mátyas lasă să se întrevadă contururi umane, fragmente de forme încărcate de tensiune și dramatism. Acest echilibru între figurativ și abstract face din arta lui o expresie vie a fragmentării sufletești și a complexității existenței contemporane.

Dincolo de tușele vibrante ale lui Iosif Mátyas, Rodica Ailincăi oferă un contrapunct fascinant: un peisaj seren, conturat prin orizont, cer și pământ, în care aerul devine teren de joacă al geometriei – forme simple, colorate, plutesc în compoziție. Se stabilește astfel un dialog între lucrările total figurative sau total abstracte și ordinea aparent calmă, dar poetică, a compoziției Rodicăi Ailincăi.

Expoziția „Prezentul Continuu” devine astfel un veritabil nod de întâlnire artistică, unde viziunile variate ale creatorilor – de la realism la expresionism, de la lucrări figurative la abordări conceptuale – își regăsesc prezența distinctă, fără suprapunere, într-un spațiu comun. Fiecare lucrare poartă amprenta unui demers original.