„În prezența absenței”, expoziția Cristinei Chirilă de la Grivița Creative Corner
Grivița Creative Corner, cel mai nou spațiu al platformei Cartierul Creativ, a deschis porțile cu expoziția Cristinei Chirilă – „În prezența absenței„. Fostul atelier de ipsos din Calea Griviței 35, loc emblematic pentru istoria artistică a Bucureștiului, a devenit o galerie de artă dedicată inovației artistice, continuând astfel misiunea de regenerare culturală începută în Amzei.
Microzona Grivița este cel mai nou pol creativ, unde spații care au găzduit generații de artiști revin la viață pentru o nouă serie de creatori și pentru public. După trei ani de activitate în zona Amzei, unde programul curatorial a cuprins mai mult de 50 de expoziții și proiecte interdisciplinare, Cartierul Creativ își extinde prezența în Sectorul 1, transformând patrimoniul artistic al zonei într-un spațiu viu de întâlnire între tradiție și practici contemporane.
Expoziția „În prezența absenței” a explorat absența ca formă de prezență, transformând durerea în limbaj poetic prin pictură, broderie, metal și sticlă. Obiectele au devenit metafore ale transformării, propunând o reflecție profundă asupra relației dintre viață și moarte.
Despre artistă
Cristina Chirilă este artist vizual pentru care arta capătă o funcție de epurare a conținuturilor inconștientului. Are o preocupare pentru o estetică ce estompează granițele dintre concret și eteric, pentru o filosofie a imaginii picturale ce se bazează pe abstracție și deconstrucție, dar și pentru abordări instalaționiste și practici înscrise în mijloacele new media. În practica ei caută un mediu fertil în care limbajul plastic și cel emoțional se împletesc, dând naștere expresiei conștiinței umane.
Despre expoziție
Lucrarea își are originea într-o reflecție filosofică asupra condiției umane în fața mortalității, cu precădere în gândirea lui Emil Cioran, care afirmă că filosofia, în ciuda eforturilor sale, nu poate anula spaima generată de conștientizarea propriei finitudini. În acest context, proiectul a explorat potențialul expresiv al artei vizuale ca spațiu de meditație și reconstrucție simbolică, în care tema morții a devenit un catalizator al creației.
Proiectul s-a conturat inițial în jurul unui demers pictural introspectiv, articulat în formate reduse, cu o estetică figurativă încărcată simbolic, menită să redea absența tatălui ca o formă de prezență invizibilă, dar apăsătoare. Pe măsură ce proiectul a evoluat, pictura a început să-și manifeste limitele în exprimarea deplină a unei absențe ce cerea formă, greutate, atingere. Astfel a apărut nevoia de materialitate – broderia a adăugat o dimensiune tactilă și ritualică, obiectele de sticlă au introdus o dialectică a fragilității și cruzimii, iar metalul a conferit corporalitate personajelor inițial conturate doar pe panou. Această tranziție spre obiect nu a fost doar tehnică, ci conceptuală: o extensie firească a travaliului de doliu, o încercare de a construi o punte între memorie și prezent, între pierdere și prezență reconfigurată artistic.
Despre Grivița Creative Corner
Amplasat în fostul atelier de ipsos din Calea Griviței 35, spațiul are o istorie remarcabilă. Timp de peste o jumătate de secol, atelierul a servit generații întregi de sculptori, studenți și restauratori, fiind locul unde s-au turnat busturi, medalioane și elemente decorative pentru școli și muzee. În anii ’90, spațiul a fost preluat de Maria Rădulescu, care a continuat tradiția maeștrilor Ion Jalea, Ion Irimescu și Constantin Baraschi. Astăzi, locul își continuă povestea sub o nouă formă: Grivița Creative Corner devine un spațiu deschis comunității.
De la Amzei la Grivița – un nou capitol în regenerarea urbană prin cultură
Timp de trei ani, Cartierul Creativ s-a concentrat pe zona Amzei, printr-un program de evenimente, expoziții și activări care au transformat spațiul într-un laborator urban pentru inovație culturală. Pornind de la această experiență, Microzona Grivița – un nou pol creativ al Sectorului 1 – își propune să devină următoarea destinație a regenerării culturale, un spațiu în care patrimoniul artistic al zonei întâlnește noile practici și inițiative contemporane. Cel mai recent, aici a fost inaugurat la finalul verii Teatrul Grivița 53.
Credit foto: Roald Aron