„Expoziția LX (60 în notația romană) reunește doi artiști – pictori și profesori la Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara – într-un moment aniversar. Această conjunctură s-a materializat într-un dialog vizual coerent, în care fiecare se (re)prezintă cu un segment atent delimitat al propriei activități artistice.

Dana Constantin expune ciclul „12 IULIE”, al cărui titlu indică data nașterii artistei, marcând și o discretă autodefinire identitară. Realizat între 2013 și 2015, acesta circumscrie o experiență picturală distinctă, legată de seria „Monocromiilor” începută în 2011 (din care figurează în expoziție două lucrări, „Graniță”, 2013 și „Empatie”, 2015), cu care împărtășește aceeași structură și compoziție: monocromia și o linearitate specifică, de la una la patru linii continue sau întrerupte, definind ritmul imaginii pictate. Adeptă statornică a virtuților picturii în ulei, Dana Constantin a recurs aici la tehnica glasiurilor, așternând cu răbdare strat peste strat, în funcție de puterea pigmentului folosit, iar calitatea nesfârșitelor „pojghițe” de ulei din ciclul 12 IULIE (între 15-20) ne reamintește că pictura este (și) virtuozitate tehnică: le faire care îl fascina pe Diderot și-l făcea să caute, cu obstinație, secretele pictorilor, pentru a descifra la magie. Transparențele și monocromiile artistei au o inefabilă dimensiune haptică, dincolo de cea optică, care ascunde și dezvăluie, totodată, magia. În 12 IULIE Dana Constantin căuta, prin triada Punct-Linia-Culoare, posibilitățile de exprimare (picturală) a puterii creatoare a naturii, într-un registru cromatic obținut prin suprapunere și contopire; intenția explicită era de a stimula interpretarea vizuală prin dezvăluirea conținutului picturii într-o altă dimensiune, data de dezvoltarea cromatică oglindită în adâncime. Căci ceea ce ne propune artista în seriile sale vizuale este un exercițiu atent al ochiului, ce poate duce la acea ,,emisie a ochiului”, despre care scria Ștefan Augustin Doinaș: ,,mă uit cu foc și drumul/ ia dintr-o dată foc/ implor cu ochii scrumul/ se face drum la loc”. Dacă urmăm lecția poetului și privim cu atenție, vedem straturi distincte de materie picturală așezate cu virtuozitate, alcătuind voalurile/vălurile ce conferă transparență opacității.

Dacian Andoni expune lucrări recente din seria „Stimuli multipli”. Titlul are o dimensiune nu lipsită de ambuguitate, cu aluzii autoreferențiale (evocînd seria „Multiplicităților”) în care forța expresivă a cuvântului e cultivată cu bună știință, invitând privitorul să descifreze, în spectacolul mut al picturii, sensuri și semnificații doar – sau abia – sugerate.

În lucrările expuse, desenul domină culoarea într-un exercițiu de asceză, care dezvăluie o anume îndepărtare de natură. Privind atent compozițiile ample, realizate cu maximă economie de mijloace în creion pe pânză (sau într-o tehnică pusă la punct de artist, în care se folosește transpunere desenului în creion pe pânză prin intermediul foii de indigo), am identificat o experiență limită, în care ochiul artistului a forțat distanța în asemenea măsură, încât orice aluzie naturală sau culturală (cea din urmă derivată mai ales din călătoriile sale italiene, într-o pendulare între Torcello și Veneția) este încriptată în imagini ce reconfigurează o altă realitate, distinctă, într-un traseu vizual misterios, care amintește efectul fotografiilor aeriene. În fapt, artistul pornește de la o instalație de elemente construite/amenajate în propria grădină din cărămizi de pământ recuperate dintr-un sat din Bihor, care dialoghează cu vița de vie ce se proiectează pe aleea de beton. Rezultatul este însă deconcertant prin esențializarea formală ce tinde să suprindă mai degrabă configurarea lăuntrică și „duhul” naturii. În schimb, devine mai explicit titlul, căci „stimulii” trimit la ideea de stimulare, adică de provocare, energizare a imaginației privitorului, iar „multiplu” poate sugera eficacitatea punctelor de vedere diferite/diverse cultivate de artist.

Dialogul vizual creat în expoziție de cei doi artiști ilustrează într-o manieră remarcabilă venerabila dispută – paragone – între virtuțile desenului și calitățile culorii. În această confruntare, Dacian Andoni pare să realizeze o apologie a desenului, care, exhibat în compoziții de mari dimensiuni – și nu ascuns în caietul de schiție – înlocuiește, literalmente, culoarea în ulei (prezentă în expoziție într-un singur tablou). Pictura este astfel redusă/înfrântă de desen. Într-un exercițiu de imaginație, pare că straturile de culoare s-au șters, treptat, dezvăluind structura interioară devenită în sfârșit vizibilă.

Comentând desenele lui Dacian Andoni, Dan Hăulică îl cita pe Constantin Flondor, care-și amintea vorbele profesorului său, Julius Podlipny: „când e vorba de desenatori, trebuie să-i tratăm ca pe niște sfinţi”. Iar Hăulică adăuga, la rândul său: „E o sfinţenie inerentă a actului de a desena și actul de a desena este momentul de ideaţie esenţial, momentul intelectual care este precumpănitor în fenomenul creaţiei”.

Dimpotrivă, Dana Constantin ne oferă o admirabilă apologie a culorii. Analizându-și propriul demers, ea mărturisea: „nu mă dezvolt într-un segment bidimensional al culorii, nici într-un clarobscur clasic, ci tind spre o dezvoltare în adâncime a culorii, o oglindire în adâncime”, precizînd însă că recurge întotdeauna „la componentele elementare ale limbajului plastic și anume desenul în punct, linie și culoare”. Desenul, (pre)existând în lucrările sale, este opturat de straturile de culoare ce au generat monocromiile, rezultat fericit al parcursului care a pornit de la opacitate, pentru a ajunge la transparență. La rândul meu, îndrăznesc să afirm că pictura Danei Constantin poate fi privită (și) ca o strategie de recuperare a unei picturi „pure”, dincolo de mode și urgențe, care rămân, inevitabil, între paranteze. Paul Valéry, în textul său despre Berthe Morisot, amintea că „la couleur lui parle couleur, et elle répond à la couleur par la couleur”. Cred că Dana Constantin a ajuns, la rândul ei, la o formulă vizuală prin și pentru culoare, care-i vorbește și căreia îi răspunde prin compozițiile cromatice devenite pre-text și substanță primordială a aventurii sale picturale.

În tensiunea dintre desen și culoare, tablourile din expoziție oferă privitorului un spectacol vizual armonios și echilibrat, dezvăluind, pentru a-l cita din nou pe Valéry, atenția extraordinară a ochiului artistului la funcția de act perpetuu al privirii. Într-adevăr, Dana Constantin și Dacian Andoni continuă să privească concentrat realitatea pe care o văd, pentru a identifica esența dincolo de aparență. Sau, pentru a-l cita pe poet: „o magică vedere/ emisie de ochi/ vremelnică ședere/ a marelui deochi” (Ștefan Augustin Doinaș)”

Ruxandra Demetrescu

Decembrie 2022