Baroc și surrealism? Teatralitate și imaginar? Acestea sunt întrebările care pot fi adresate expoziției personale a lui Laurian Popa ,,Aici, acum tu nu exiști!’’ de la galeria Jecza, din Timișoara, deschisă publicului începând cu 5 octombrie, curatoriată de către Horațiu Lipot.

Pornind de la o caracterizare obiectivă, aflăm despre Laurian Popa că s-a născut în 1980 în Arad și este un artist vizual și lector universitar la Facultatea de Design a Universității „Vasile Goldiș” din Arad. Practicile sale artistice se concentrează pe pictură și animație experimentală, cercetând astfel noi dimensiuni ale expresiei vizuale.

Navigând în universul vizual al artistului, descoperim concepte și idei, precum: mixul de tehnici – pix, acril, ulei pe pânză, aerograf – ceea ce ne arată că îi place să experimenteze. Apropiindu-ne mai atent de picturi, observăm linii colorate, pete de culoare – aici, Laurian introduce noțiunea de accident – accidentele sunt obiecte în opera lui. Se mai poate remarca o structură prin care obiectele primesc un spațiu personal – Laurian prezentând aici conceptul de nișă.

Primele imagini pe care le percepem în momentul în care pătrundem în galerie sunt de natură figurativă, obiecte de uz casnic sau piese a cărora reprezentare și semnificație sunt evidente: un castel, un glob, un sac, pomi, un burete. La o privire mai critică, lângă aceste obiecte identificabile, regăsim niște accidente intenționate de pensulație și câteva structuri neidentificabile. În acel moment, stilul baroc se contopește cu surrealismul, formând o pictură teatrală cu elemente reale și iluzioniste.

O primă definiție a stilului baroc caracterizează acest curent prin complexitate, opulență și prin accentul pus pe emoție. Formele curbe, decorurile bogate, contrastul dramatic între lumină și umbră și dinamica mișcării și teatralității nu doar că plasează operele de artă într-un anumit curent artistic, dar le conferă și o profundă semnificație estetică. Formele curbe, prin fluiditatea lor, sugerează continuitatea între elementele operei, iar decorurile bogate adaugă un aer de opulență, reflectând asupra naturii efemere și grandioase a vieții. Contrastul dramatic între lumină și umbră intensifică tensiunea, creând o atmosferă de mister, în timp ce dinamica mișcării și teatralității adâncește impresia de acțiune continuă, vibrantă și plină de energie.

Surrealismul este un curent artistic și literar care a apărut în anii 1920, având ca scop explorarea subconștientului și a visurilor. Caracterizat prin combinarea elementelor realiste cu imagini fantastice și ilogice, surrealismul provoacă percepția obișnuită asupra realității.

Urmărind aceste definiții, putem observa că lucrările lui Laurian prezintă trăsături provenite din ambele curente: forme curbe, relația lumină-umbră, ideea de mișcare permanentă, particularități suprapuse cu irealul, amintirea și distorsionarea realității.

Inspirat de barocul spaniol, în mod preponderent de artistul Juan Sánchez Cotán, Laurian preia ideea de bodegón( picturi care ilustrează scene din viața cotidiană) într-un cadru trompe l’oil surrealist.

Sub formă de colaj elegant și atent structurat, se regăsește ideea de obiect imaginar, obiect de uz și obiect care trezește amintiri și face conexiuni.

În tabloul Pomi de plastic pentru un spectacol nejucat, se remarcă imediat relația artistului cu mediul teatrului, pomii, în astfel de contexte, fiind recuzita care se folosește pentru a decora o scenă. În contextul pictural, aceștia se transformă în personajele principale, deoarece actorii nu există, pomii fiind singurele obiecte din spațiu care pot interpreta rolul. Astfel, monumentalitatea aparentă a pomilor creează impresia de stabilitate care domină prezența personajelor, conferind un sentiment de statuaritate în absența mișcării umane.

Făcând o paralelă cu pictura lui Salvador Dali, The Elepfhants în care sunt prezentați elefanți cu picioare extrem de subțiri și lungi, susținând corpuri masive, ne gândim și aici la stabilitate, dar și la necesitatea prezenței umane, corelată cu subiecte non-umane care să fie capabile să susțină un fundament instabil.

Sintagma de spațialitate în pictură este analizată de către Laurian în lucrări, prin intermediul nișei perfect delimitate, care devine o fundație pentru un spațiu dedicat amintirilor. Un exemplu de construcție destinată trecutului este lucrarea Frunză de pâianjen în care sârma( laitmotivul expoziției lui Laurian) devine gardul care pătrunde în memoria afectivă a lui Laurian, asociindu-l cu perioada în care tatăl său trăia. Simbolistica titlului se referă la forma frunzei care este spiralată și radicală, formând o rețea de linii concentrice ale memoriei afective.

Latexul se scurge încet către exteriorul nișei, devenind un simbol surrealist conectat cu omul (latexul este piele și corpul omului este acoperit de piele). Gândindu-ne la absența omului și doar la apariția latexului, ne-am putea adresa întrebarea: Folosim latexul cu scopul de a păstra amintirea umană?

Nișa, un simbol în opera artistului are două definiții: o nișă reală, bine stabilită, care conferă imaginilor un spațiu bine delimitat și care seamănă cu o fereastră prin care poți privi în interior. Cea de-a doua definiție se referă la cel de-al doilea tip de nișă, ipotetică și liberă care are ca suport un placaj de lemn pe care se amplasează obiectele. Atelierul devine spațiul predominant în pictură, fiind aparent ilustrat sub formă de laborator în care se realizează diverse experimente și studii. Conceptul de experiment se materializează prin punerea în scenă a unor obiecte complet opuse: sârma, textele din zona graffiti-ului, recuzita de la teatru, castelul, pânza textilă, elemente descoperite în pictura Castelul lor, care devine emblematică pentru analiza esteticii lui Laurian.

Stilul baroc este evidențiat și în lucrarea Camera neagră. Artistul creează o atmosferă criptică datorită elementelor diferite: piatra, pânza textilă, recuzita. Metalul evocă mișcarea dansului și chestionează prezența umană, sugerând că întreaga compoziție prinde viață datorită sârmei. Se simte și o prezență surrealistă în această lucrare, datorită teatrului modern care ilustrează elemente criptice și haptice: Materialul textil separă realitatea de ficțiune? Piatra are semnificații mai profunde în memoria afectivă datorită dimensiunii ei ?

Făcând referire la caracteristicile celor două curente regăsite în opera lui Laurian, observăm utilizarea tehnicii trompe l’œil, care oferă o tridimensionalitate operelor și își propune să inducă o iluzie vizuală, astfel încât obiectele să pară reale și să iasă în evidență din suprafața pe care sunt reprezentate.

Acest efect este folosit și pentru a surprinde esența lucrărilor stradale, textele de graffiti fiind integrate cu ușurință în picturile artistului. Se creează un spațiu în care obiectele comunică direct cu textele și cu schițele inserate în tablouri, prezentându-se un univers în care arta vizuală se contopește cu teatrul.

Analizând cromatica care transformă spațiul, observăm mai multe direcții. Intrând în sala de expoziție, primul accent pe care îl percepe ochiul este culoarea oranj, nefiind însă provenit de la o lucrare anume, ci de la peretele pictat într-o manieră puternică. Tablourile, cu o dimensiune impozantă, pe un fundal contextual oranj generează senzația că opera „iese” din mediul ei, datorită contrastului puternic cu subiectul principal. Astfel, elementele din pictură pot părea mai vii și mai aproape de privitor. Albul rămâne și el în interiorul decorului, realizându-se o antiteză între paralelismul potolit și cel încărcat.

Expoziția „Aici, acum tu nu exiști!” devine o conversație între obiect și artist, între vis și realitate, între amintire și iluzie, conturând o graniță manifestată la nivelul spațialității picturii. Această libertate îi permite artistului să sfideze convențiile tradiționale și să exploreze noi forme de expresie. Stilurile baroc și surrealist influențează profund abordarea lui Laurian, oferind un cadru bogat pentru exprimarea experiențelor sale personale. Scena și atelierul surprind două lumi interconectate, unde recuzita teatrală și obiectele uzuale din atelierul unui artist vizual se îmbină armonios, reflectând complexitatea percepției artistice.