Expoziție cu o tematică ce implică multe dintre subiectele recurente societății contemporane – de la teama de a fi judecat în urma greșelilor comise, memorii, puterea de acceptare și vindecare, până la scene ce dau replay unor amintiri dragi, sau nu.

„Atât s-a putut” este un titlu retoric în viziunea mea, deoarece nu s-a putut puțin. Expoziția cuprinde subiecte variate precum și modalități diverse de exprimare a sinelui artistic. Turul expoziției debutează cu o incursiune însufrageria Bucureștiului comunist, în care se găsesc vibe-uri progresiste însoțite de o paletă cromatica specifică perioadei – atmosferă acompaniată de o înregistrare vocală a uneia dintre amintirile ce au caracter marcant. Un mediu și o bază toxică pentru dezvoltarea unui copil si formarea ulterioară a unui adult, transpusă într-o instalație sonoră ce te face spectator mental al unei scene din viața reală.

În continuarea turului se fac cunoscute memoriile lui Iosif Kiraly care a adus în fața publicului amintiri din familie punând în evidență caracterul efemer al condiției umane precum și percepția diferită a timpului în funcție de vârstă. Prin seria lui de fotografii se nasc astfel o serie de întrebari ce pot include teme existențiale poate. Este viața văzută cu aceiași ochi de aceeași persoană însă la vârste diferite? Înfățisarea este schimbată de trecerea timpului, însă spiritul rămâne același ? Se acuză într-un fel aceste preconcepții despre standardele de frumusețe impuse de-a lungul timpului în societate – factor pe care Iosif Kiraly îl scoate în evidență prin texturi de piele ale trupurilor îmbătrânite –

„Am utilizat fotogradii din tinerețea lor, extrase direct din albume vechi de familie, impreună cu fotografii contemporane, detalii de corp și texturi de piele imbătrânită, ce mi se par foarte interesante și chiar frumoase. Corpul omului în vârstă este complex, expresiv și chiar frumos dacă reușim să-l privim eliberați de standardele date de imaginile publicitare sau de concursurile de frumusețe pentru tineri” – Iosif Kiraly.

Proiectul său artistic Bătrânii simt schimbarea vremii în oase (Old People Deel the Weather in Their Bones) instituie o corelație directă cu tematici precum raportul dintre nou și vechi, trecut și prezent, trecerea timpului, libertatea, trecerea de la regimul comunist la regimul capitalist și schimbările adiacente acestei treceri, dar si contextul social. Poate fi considerat un experiment al schimbării perspectivei: prin pierderea părinților, Iosif Kiraly devine subiectul principal al propriului său studiu- perioadă de tranziție ce deschide dimensiuni spre introspecție realizându-se trecerea treptată de la paradigma familiei, la paradigma sinelui.

Sinele este explorat în altă zonă a expoziției și prin prisma altor subiecte cum ar fi factorii adictivi de tot felul – aici putându-se enumera diverse tipare: substanțe interzise, furtul, relații sociale nesănătoase, cumpărăturile excesive ș.a.m.d. Acest aspect poate fi privit ca un semnal de alarmă pentru felul în care autoritățile abordează problema dependenței în România- deoarece, deși problema este conștientizată nu se iau măsuri concrete și eficiente. Au fost intervievate foste victime ale dependenței de substanțe ilegale, ce au să realizeze un portret exact al unei persoane care trece prin astfel de momente precum și atitudinea socială cu care sunt tratate.

Campaniile de conștientizare nu funcționează în totalitate, iar singura opțiune adoptată de către stat are caracter punitiv. Dependența este o predispoziție a corpului, nu o alegere – fapt pentru care susținerea acestor persoane ar trebui să devină un punct central în preocupările autorităților. Modul în care imaginile sunt alternate cu instalațiile audio reprezintă un plus în asimilarea contextului și percepția mesajului. Faptul că înregistrările sunt păreri sincere ale indivizilor ce au trecut de aceste perioade neplăcute din viața lor, duce publicul mai aproape de scop – conștientizarea.

Pe de altă parte este abordată o gamă variată de teme, incluzând atât imagini și reflecții asupra vremurilor de război, cu peisaje surprinse în contextul conflictului din Ucraina, cât și subiecte ecologice, care explorează relația dintre om și natură în fața provocărilor actuale. Sunt serii de fotografii ce vin la pachet cu un gram de speranță că viitorul poate suna, încă, bine; se face deci pararela dintre natural (plantele) și artificial (plasticul), un raport antitetic însă ispirațional! Pe de o parte, denunță realitatea unei lumi copleșite de deșeuri, iar pe de altă parte, subliniază esențialitatea adaptării continue la schimbare, ca răspuns inevitabil la transformările mediului înconjurător și ale societății.

Interactivitatea reprezintă un alt concept cheie în cadrul expoziției „Atâta s-a putut”. Într-una dintre camerele galeriei este amenajat un spațiu obscur, unde pe o masă este așezată o lampă și un reportofon. Cei ce simt că au o greșeală despre care se simt confortabil să o împartă cu publicul pot apăsa „REC” în timp ce citesc pe peretele de vis-à-vis „A EȘUA ESTE UN LUCRU ESENȚIAL PENTRU NOI, CA FIINȚE UMANE”. – Costică Brădățan. Suntem învățați că a greși este omenește și că ne putem vindeca acceptând acest lucru.

„Atâta s-a putut” – radiografie a societății de astăzi.

Curatoare: Ioana Pelehatăi, Ioana Cîrlig, Suzana Dan

Au contribuit: Beatrice Arzoiu, Oana Barbonie, Lucian Barbu, Andrei Becheru, Daniel Boiangiu, Simona Cîrlugea, Alin Cincă, Ana Maria Ciobanu, Ioana Cîrlig, Covrig, Fernando Diaconu, Bogdan Dincă, Mihai Dragolea, Vlaicu Golcea, Maks Graur, Toma Hurduc, Studio Interrobang, Anca Iosif, Loreta Isac, Iosif Kiraly, Andrada Lăutaru, Elena Manea, Petra Martin, Mihai Mincan, Denis Nanciu, Denisa Niță, Ioana Pelehatăi, Mircea Pop, Matei Rădulescu, Paula Rusu, Oana Sandu, Codruța Simina, Ionuț Sociu, Ioana Stoleru, Melinda Ureczki, Andreea Vrabie.