La șase ediții de la lansarea sa, Bienala Internațională de Design INTERDESIGN s-a consolidat drept una dintre cele mai importante platforme de reflecție și experiment din peisajul designului românesc. Ediția 2026, desfășurată la Timișoara sub tema „Beyond Boundaries”, a reunit proiecte, idei și viziuni din 31 de țări, propunând o explorare a spațiilor de întâlnire dintre design, tehnologie, comunitate și patrimoniu. În dialogul cu Propagarta, Corina Nani, Diana Andreescu și Veronica Toma vorbesc despre moștenirea Grupului Sigma, despre noile teritorii transdisciplinare ale designului și despre felul în care INTERDESIGN devine tot mai mult o infrastructură culturală și profesională pentru viitor.

Ediția din acest an a stat sub vectorul conceptual „Beyond Boundaries”. În ce măsură această dizolvare a granițelor a fost o simplă temă curatorială și în ce punct a devenit o realitate fenomenologică pentru designul timișorean?

Corina Nani: „Beyond Boundaries” a devenit o realitate fenomenologică în momentul în care a încetat să fie un simplu discurs teoretic și a început să fie trăită ca o experiență directă. Granițele dintre discipline s-au dizolvat prin modul în care publicul a interacționat zilnic cu spațiile și tehnologia, designul integrând corpul orașului în loc să rămână izolat pe simeze. Momentul de cotitură a fost acela în care lucrările studenților au depășit logica exercițiului formal și au devenit situații deschise, capabile să modifice atmosfera unui loc. Astfel, tema s-a transformat dintr-un concept curatorial într-o stare de spirit, demonstrând că dincolo de limite apare o conexiune mult mai sensibilă între oameni și ceea ce îi înconjoară.

Garnizoana din Piața Libertății poartă o memorie istorică a rigorii și a reținerii. Cum a coabitat această geometrie austeră a trecutului cu fluiditatea și imaterialitatea experimentelor digitale contemporane pe care le-ați adus acolo?

Corina Nani: Forța acestei coabitări a rezidat tocmai în contrastul puternic dintre memoria rigidă a locului și imaterialitatea tehnologiei. Garnizoana are o prezență arhitecturală densă și austeră, care impune reținere. Experimentele digitale nu au încercat să estompeze această identitate istorică, ci au funcționat ca straturi temporare de atmosferă care reconfigurau percepția spațiului fără a-i anula gravitatea structurală. Tehnologia a devenit cu adevărat relevantă deoarece nu a căutat spectacolul autonom, ci a reușit să pună în valoare timpul înscris în ziduri, urmele și liniștea clădirii, generând o formă autentică de coexistență între trecut și contemporan.

Discursul Bienalei a gravitat în jurul ideii de „laborator viu” în care eroarea devine resursă conceptuală. Cum s-a tradus, la nivel de textură și obiect, această trecere de la accidentul din atelier la soluția cu impact social?

Corina Nani: Ideea de „laborator viu” reflectă deschiderea noastră către procesele experimentale, unde ne interesează mai puțin obiectul perfect finisat și mai mult capacitatea lui de a asimila propriile erori. În expoziție, amprentele acestui proces au rămas la vedere prin texturi imperfecte, materiale reutilizate și fragilitatea specifică unor prototipuri. Dimensiunea socială a designului apare exact în momentul în care o eroare încetează să fie un accident tehnic și deschide o nouă perspectivă. Un material considerat „greșit” sau instabil poate genera o soluție mai sustenabilă și mai flexibilă, capabilă să răspundă nevoilor reale ale unei comunități.

Harta geografică a acestei ediții a fost una extrem de densă: 31 de țări filtrate de un juriu transcontinental. Dincolo de eclectismul inerent, ce numitor comun a unit lucrările selectate?

Corina Nani: Dincolo de diversitatea geografică și de eclectismul inerent, selecția a scos la iveală o sensibilitate comună și o viziune împărtășită asupra modului în care designul interacționează astăzi cu tehnologia, mediul și comunitatea. Proiectele au abordat depășirea granițelor dintre natural și artificial sau dintre spațiul privat și cel colectiv, marcând o deplasare clară de la designul orientat spre formă către un design atent la impactul pe termen lung. Indiferent de continent, lucrările au fost unite de aceeași preocupare pentru procese sustenabile, economie circulară și pentru modalități mai calde de a integra tehnologia ca instrument de conectare umană.

Expoziția dedicată grupului Sigma, „Estetica formelor utile”, curatoriată de conf. univ. dr. Andreea Palade-Flondor, propune o privire în genealogia FAD prin lucrări inedite, neexpuse până acum. Cum conectează acest eveniment trecutul școlii cu prezentul Bienalei?

Diana Andreescu: Expoziția este o recuperare esențială pentru genealogia FAD, funcționând ca o punte vie între rădăcinile noastre și prezent. Lucrările prezentate acum în premieră reflectă programul experimental din anii ’70 al Grupului Sigma (Ștefan Bertalan, Constantin Flondor, Ioan Gaita, Doru Tulcan și Lucian Codreanu). De altfel, „Estetica formelor utile” a fost însăși titulatura de început a specializării de Design Industrial din cadrul Liceului de Arte Plastice din Timișoara, marcând momentul în care s-au pus bazele acestei viziuni structurale.

Această abordare a lăsat o moștenire pedagogică puternică, bazată pe cercetare, metode colaborative și desființarea barierelor dintre discipline. Expunerea acestor lucrări în cadrul Bienalei nu este doar un act muzeal, ci demonstrează cum atelierele de astăzi continuă firesc direcția dată de acești mentori vizionari, arătând că rigoarea anilor ’70 rămâne structura de bază pe care se așază astăzi experimentele noastre digitale.

Asistăm la o mutație a disciplinelor: granițele dintre designul de obiect, cel ambiental și noile teritorii imersive, cum este Game Design-ul, devin permeabile. Cum își redefineste FAD identitatea de școală în acest peisaj hibrid?

Diana Andreescu: FAD își redefinește identitatea pornind de la premisa că nu doar granițele interne ale designului se reconfigurează, ci și cele dintre artă, design și arhitectură. În peisajul contemporan hibrid, aceste bariere adesea dispar, se estompează sau se topesc în relații simbiotice, un proces absolut natural pe care școala noastră și-l asumă refuzând să mai funcționeze în silozuri disciplinare clasice. Astăzi, dinamica spațiului și a obiectului cere o gândire integrată; nu mai poți proiecta o formă fără să îi anticipezi extensia digitală sau ambientul în care respiră, iar introducerea componentei de Game Design – Art and Visual Effects a funcționat tocmai ca un catalizator care a grăbit această fuziune a mediilor. Din această perspectivă, ne poziționăm ca un hub transdisciplinar, unde flexibilitatea și conectivitatea profundă ne definesc noul profil: nu mai formăm simpli executanți de nișă, ci gânditori sistemici capabili să migreze conceptual și natural între realitatea fizică, cea artistică și cea virtuală.

Premiul obținut de David Borovic la Design Europa 2025 cu proiectul Synthetis a proiectat o umbră de validare globală asupra facultății. În ce măsură această mentalitate a excelenței s-a simțit ca o presiune fertilă în lucrările studenților de la această ediție?

Diana Andreescu: Nu a fost vorba despre o presiune, ci despre o confirmare firească a valorii și a direcției în care evoluăm. Proiectul Synthetis a funcționat mai degrabă ca o oglindă a potențialului real care există în facultate, demonstrând la nivel european ceea ce noi știam deja din atelier: că cercetarea de aici are impact real. Această mentalitate a excelenței este profund înrădăcinată în structura școlii noastre, iar studenții FAD au curajul de a experimenta dincolo de limite. Maturitatea proiectelor nu a fost rezultatul unui imbold extern, ci expresia unui standard înalt de calitate pe care comunitatea noastră îl asumă în mod organic de fiecare dată.

Prin „Circuitul de Design”, discursul expozițional a părăsit incinta securizată a Garnizoanei pentru a coloniza orașul. Cum a metabolizat Timișoara acest traseu urban și cum au reacționat atelierele locale la inserția în acest organism viu?

Veronica Toma: „Circuitul de Design” a transformat orașul dintr-un simplu spectator într-o galerie deschisă, un organism viu. Timișoara a metabolizat excelent acest traseu, publicul reacționând cu o curiozitate organică în fața punctelor de activare urbană. Pentru atelierele, studiourile și spațiile creative locale, inserția în acest circuit a însemnat recunoașterea lor ca parte dintr-un ecosistem cultural integrat. S-a generat o masă critică de vizibilitate: barierele dintre comunitatea creativă independentă și mediul universitar s-au topit, lăsând loc unei hărți profesionale unificate, care sperăm să rămână o prezență permanentă în viața orașului.

Inițiative precum platforma CUIB, Conferința Industriilor Creative sau ARDI Campus sugerează o tactică pragmatică. A reușit Bienala să fie mai mult decât un exercițiu estetic, devenind o interfață reală de networking cu mediul antreprenorial și o platformă de mentorat pentru studenți?

Veronica Toma: Aceasta a fost una dintre mizele ediției din 2026. Am vrut să depășim faza de „artă pentru artă” sau, extrapolând, pe cea de design doar de dragul designului. Prin platforma CUIB și conferințele conexe, am facilitat nu doar o deschidere spre zona de business și antreprenoriat, ci și o întâlnire directă cu profesioniști dispuși să ghideze și să mentoreze studenții pentru integrarea într-un sector economic adesea dificil și competitiv. ARDI Campus a demonstrat că designul este un argument economic puternic. Bienala a funcționat astfel ca o interfață reală de networking: viitorii absolvenți au primit repere concrete de inserție pe piață, iar antreprenorii au înțeles că designul nu este doar un finisaj estetic, ci o strategie esențială de inovare.

Lansată în 2014 de prof. univ. dr. Iosif Mihailo, Bienala a bifat acum a șasea ediție. Privită de la distanța lăsată de închiderea ei recentă, care este piesa de rezistență cu care INTERDESIGN 2026 modifică permanent discursul despre viitorul designului autohton?

Veronica Toma: Piesa de rezistență a acestei ediții nu este un singur obiect sau o anumită instalație din expoziție, ci conceptul de design ca infrastructură a viitorului. INTERDESIGN 2026 a demonstrat că designul românesc a depășit complexul de periferie. Am arătat că la Timișoara se produce cercetare vizuală și tehnologică de calitate, capabilă să seteze discursul, nu doar să îl urmeze. Prin fuziunea dintre moștenirea istorică a spiritului Sigma, inovația digitală radicală și deschiderea totală către comunitate și business, această ediție schimbă paradigma: designul nu mai este perceput ca un simplu exercițiu estetic, ci ca o componentă esențială pentru dezvoltarea socială și economică.

Foto credit: Constantin Duma, Daliana Iacobescu,  Valentin Miheț, Elias Gheorghe, Veronica Toma