Roxana Barbu este un artist vizual a cărui practică se definește prin explorarea metafizicului dincolo de figurativ. Absolventă a Universității Naționale de Arte din București, artista construiește un univers artistic bazat pe descompunerea formelor și pe o relație profundă cu materia. Roxana creează compoziții pluristratificate care invită privitorul la o descifrare răbdătoare a detaliului. Am stat de vorbă cu ea despre geneza acestei viziuni, despre procesul de lucru din atelier și despre cum alege să sondeze esența realității în creația sa.

Dincolo de vibrația culorii și de grosimea materiei, care este acea «esență» invizibilă pe care urmărești să o transmiți?

Depinde de fiecare lucrare în parte pentru că fiecare pornește de la o emoție diferită, dar dacă ar fi să fac o analiză a ultimei perioade de creație aș spune că îmi doresc să creez bucurie. Cred că lucrările mele au capacitatea de a te ține captivat într-o stare de contemplare prin multitudinea de semne plastice și pulsații ale materiei, iar lucrul acesta creează o detașare de lumea exterioară și implicit de grijile cotidiene. E o mică pauză de explorare a unei lumi pe care cu cât o cercetezi mai mult, cu atât îți revelează mai mult, iar aici te poți întâlni cu tine, cu ceea ce simți și cu lucruri care nu știai că există. Aș spune că descoperi noi feluri prin care să te bucuri.

Cum îți începi procesul creativ: ai în minte o anumită paletă cromatică și o direcție clară, sau totul evoluează spontan pe măsură ce lucrezi cu materialele?

De foarte multe ori pornesc de la o culoare care mă inspiră și pe care vreau să o explorez, dar această preferință cromatică este conectată, desigur, cu o stare anume, cu niște emoții, trăiri, etc, astfel încât dacă am culoarea, am de obicei și subiectul sau direcția spre care vreau să merg. Nu rămân, însă, blocată în ideea de la care am plecat, ci urmăresc o rezonanță interioară chiar dacă e diferită de cum am crezut inițial că ar trebui să arate. Uneori nu mai rămâne nimic din imaginea de la care am pornit – cel puțin nu perceptibil din exterior.

Cât de mult contează accidentul în gestul tău? Cât din semnul plastic este planificat și cât este reacție spontană la modul în care se așază materialele?

Mi-am dezvoltat tehnica de lucru în așa fel încât să existe mereu o parte incontrolabilă a felului în care se așează materia pe suprafața de lucru. Mi-am dorit să integrez asta în lucrările mele tocmai ca să combat perfecționismul pe care îl avem cu toții în diferite doze și care uneori ajunge să „obosească” expresia unei lucrări sau să îi fure din prospețime. Există deci foarte multă spontaneitate în rezultatul final dar care se sprijină pe o structură stabilă și bine gândită în prealabil.

Ce anume te-a împins spre tehnicile mixte? Simți că materialele tradiționale au devenit insuficiente pentru a exprima complexitatea straturilor pe care vrei să le obții?

Sunt mereu în căutare de noi mijloace de expresie și îmi place foarte mult să experimentez, dar folosesc în continuare și materiale tradiționale, chiar intr-un procent destul de mare. Există multe zone care se pot explora în acest sens și care completează tehnicile clasice de lucru. În facultate, de exemplu, am realizat desene cu letconul pe carton bituminat, am făcut colaje cu material textil, am adosat obiecte pe pânză, am introdus nisip în vopsea ș.a.m.d. Toate experiențele de acolo mi-au creat o deschidere către tehnicile mixte în general.

Cum definești „spiritualizarea senzorialului”? Cum reușești practic să transformi lucrările tale în experiențe spirituale?

Lucrările mele sunt pluristratificate și au această componentă senzorială dată de cantitatea de materie prezentă pe suportul de lucru, de aceste reliefuri, texturi și forme, culori vibrante etc. Dincolo de impactul vizual imediat, ele te îndeamnă să le explorezi nu doar prin simțuri ci și prin simțire pentru că nu se pot „citi” dintr-o singură privire, ci te determină să implici și latura afectivă. Densitatea ridicată de informație vizuală te ține într-o stare meditativă, iar pe măsură ce petreci timp în fața pânzei te adâncești în înțelesuri care oglindesc starea ta spirituală.

Roxana, în ce direcție simți că evoluează căutările tale? Ai în plan să explorezi noi texturi sau intenționezi să mergi spre o simplificare a discursului tău vizual?

M-am gândit de multe ori la acest aspect pentru că am repere de artiști care au ajuns la o esențializare a reprezentării plastice sau la un aparent minimalism extraordinar de expresivi din toate punctele de vedere, dar cred că spre această zonă se evoluează treptat și organic. Eu am această tehnică de lucru căreia de aproximativ 5 ani de zile îi caut și descopăr noi valențe, așa că simt că mai am de explorat în această direcție. Nu pot să spun, însă, că mi-am propus ceva anume în acest sens, ci mai degrabă las lucrurile să evolueze odată cu mine.