de Silvia Suciu

La Galeria Art Zarandia din Vața Băi, Angela Szabo a hotărât că portul popular românesc merită mai mult decât un loc cuminte în vitrina tradiției și l-a transformat în „Mândra mea, Supermodel”, un eveniment în care pictura, muzica, moda și folclorul au ieșit împreună la plimbare. Expoziția, curatoriată de Ioana Constantinescu, a făcut parte din programul cultural al Art Zarandia, care a găzduit în această vară și prima rezidență artistică „Deusara, între solstițiu și Sânziene”, desfășurată în perioada 21–30 iunie 2026. Despre Mândra, despre tradiție, culoare și ce se întâmplă când lași un artist într-un loc frumos și îi dai voie să-și imagineze prea multe, am stat de vorbă cu Angela Szabo.

Când ai decis că ia românească și cojocul transilvănean merită să ajungă pe podium? Și, mai ales, cine a spus că nu sunt deja supermodele?

Cred că acest proiect a zăcut în mine de foarte mult timp și am avut nevoie doar de o scânteie care a venit din partea unui prieten drag de la Timișoara. Bineînțeles că supermodelele sunt deja pe podium și sper să rămână acolo în permanență, ceea ce este frumos este că fiecare artist poate să își  creeze propriul său supermodel și să îi dea viață și asta înseamnă că  toate acestea, ia, cojocul, tot portul popular trăiesc și merg mai departe cu vremurile.

„Mândra mea, Supermodel” – cine este, de fapt, Mândra: o femeie, un personaj, o amintire sau o stare de spirit?

Mândra mea este și o amintire și un personaj și o stare de spirit… În ea se poate regăsi orice femeie, fată, copilă, o țară, o națiune, iar starea de spirit este acolo. Peste tot în tablouri transmite încredere, demnitate, putere.

Și dacă Mândra ar ajunge la Paris Fashion Week, ce crezi că le-ar spune designerilor de acolo?

Ah, ce fain ar fi să ajungă! Cred că s-ar simți în elementul ei. Păi, ce să le spună? „Uitați – vă la mine ce frumoasă sunt! Port toată frumusețea neamului românesc în cusături, în mers, în zâmbet și-n roșul obrajilor.”

În picturile tale, folclorul nu pare deloc prăfuit sau solemn. Care este rețeta pentru a-l păstra viu, fără să-l transformi într-un exponat de muzeu?

De fiecare dată când mă pun la șevalet încerc să intru în personajul pe care îl pictez și este ca o călătorie în timp, încerc să mă bucur o dată cu el de tot ceea ce vede. Și eu pot să văd prin ochii lui. În mare parte, temele mele sunt optimiste și în lumină și de aici, din această stare, pot să le păstrez doar vii. Aceste opere de artă trebuie să fie vii în viața noastră, să ne bucurăm de ele, să fim autentici și să ne mândrim cu această autenticitate. În muzee sunt părți ale unor civilizații care nu mai există… Noi existăm, suntem vii!

La „Mândra mea, Supermodel”, pictura a ieșit din ramă, s-a întâlnit cu muzica trupei Iarba Fiarelor, cu portul, florile și vinul. Când ai realizat că nu mai faci doar o expoziție, ci o mică „nuntă” a artelor?

Cred cu tărie că fiecare proiect artistic își are muzicalitatea lui, sufletul pereche. Cunoscând trupa Iarba Fiarelor și cântecele lor mi-am dat seama că rezonează foarte bine împreună și se regăsesc unele în celelalte Și, uite așa, când cânți despre iubire adevărată și picturile vorbesc despre același mesaj, nu ai cum să nu pui și în realitate această stare de bine și, evident, o îmbraci cu flori. Cununile fac legătura între cer și pământ, între oameni, și de aici apare muzicalitatea lor, ca un scut de protecție. Apoi se reîntoarce în simbolurile de pe veșminte și iar este ca un scut și cu mult mister și iubire se nasc toate înmuiate în licoarea zeilor, în vin, pentru a putea descifra această matrice care este imprimată în ADN-ul nostru.

Ai participat la rezidența „Deusara, între solstițiu și Sânziene”, la Art Zarandia. Ce se întâmplă cu un artist când îl scoți din atelier și îl pui într-un loc cu natură, liniște și… multe surse de inspirație?

Dar ce bine ai întrebat! Păi, nu toată lumea se simte confortabil. Evident, pictatul afară este o provocare. Este ca și cum toate privirile vin înspre tine și te ard, lumea este curioasă, iar artistul simte toată atmosfera. Încerci să fii drăguț, să-ți vezi de treabă, lumea te întrerupe, pune întrebări, te oprești și răspunzi. Încerci să te întorci la starea anterioară. Dar peste toate acestea apare o liniște, un cald, un bine. Frumosul de lângă tine, copacii, apa, peștii, liniștea locului care este special are acel ceva care îl transformă într-un loc unic. Mie mi-a plăcut foarte mult!

Ce ți-a spus locul de la Vața Băi în timpul rezidenței?

E un loc tare șoptitor. Atât de mult șoptește încât cred că așa am auzit și așa am ajuns și eu la el. Își mai desemnează câte un mesager, să fie sigur că am auzit bine.

Și ai ascultat sau ai făcut tot cum ai vrut tu?

Cred că am și ascultat, dar am și făcut cum am vrut. E bine când poți găsi calea de mijloc.

Art Zarandia își propune să devină un pol cultural într-un loc care nu este București, Cluj sau Timișoara. Crezi că arta respiră mai bine când mai scapă din orașele mari?

Fiecare loc își atrage oamenii, are un magnet special pentru diferite persoane, evenimente, activități. Arta respiră acolo unde i se dă voie să respire, unde i se deschid ușile, unde are respect și unde este dorită. Galeria Art Zarandia o să ajungă acolo unde trebuie pentru că are tot ceea ce este necesar pentru a ajunge.

Și, după Mândră, supermodel, Sânziene, rezidențe și atâtea povești pictate: ce urmează? Ce alte năzbâtii artistice pregătești?

O să o las pe mândra mea să mă plimbe pe unde o vrea. Și apoi o să urmeze un alt proiect care abia așteaptă să iasă la lumină. De fapt, cred că o să fac o licitație și proiectul câștigător va fi cel cu care voi merge mai departe.

Mulțumesc frumos pentru povești, pentru deschidere și pentru bucuria cu care vorbești despre artă, tradiție și locurile care te inspiră. Îți doresc multă lumină în proiectele care urmează, inspirație, oameni frumoși alături și cât mai multe drumuri pe care „Mândra” să te poarte. Să ne revedem cu bine, cu noi povești și cu alte năzbâtii artistice!

Mulțumesc frumos. Vă doresc numai bine, liniște sufletească și multă lumină.

Credit foto: Angela Szabo