articol de Aden Aciocîrlănoaei

Parcurgând expozia intitulată Meniere a Ana Mariei Szöllösi, primele idei m-au dus cu gândul la spațiu. La cum un lucu atât de simplu și de tranzitat, poate, iată, să te consume prin fluiditatea sa. Coerența lucrărilor devine prin excelență menire, pesemne că lucrările sunt destinate să ne schimbe odată cu spațiul dintre noi.

Privitorului i se lansează astfel o întrebare legată de relativitatea pe care spațiul o are, dar mai ales la subiectivitatea pe care o dețin contururile obiectelor, toate lucrările fiind conținute de ideea că nimic nu se arată, ci trebuie dedus, dar cu precădere trăit și simțit.

Fiecare lucrare ajunge să se expună printr-un mod aproape vulnerabil în fața privitorului, prin relația pe care cu spațiul latent, care de la prima vedere ajunge să ne absoarbă pe fiecare după gradul de raportare senzorială asupra lucrării.

Spațiul pe care îl relevă lucrările este nedefinit și totodată indispensabil de relația cu privitorul. Invitația pe care o lansează face trimitere imediată la contemplare și poate, cu atât mai mult, propune abandonarea privirii critice în detrimentul simțirii spațialității.

Străbătând expoziția, senzația de imersiune se așează încet dar sigur, iar formele sunt lăsate să se arate, reușind să construiască senzația unui spațiu, fără să îl definească. Spațiul se prezintă ca un organism viu, un corp fluid, în care ne pierdem câte puțin, astfel, ajungând la finalul expoziției percepția noastră legată de spațiu se schimbă iremediabil și ne face să ne întrebăm care sunt limitele acestuia, expoziția Ana Mariei Szöllösi reușind să planteze în noi o întrebare care nu cere răspuns, cere trăire și prezență.

Expoziția poate fi vizitată până în data de 25 aprilie la Kunsthalle Bega, prezentând o invitație tacită cu trimitere la contemplare prin imersiune.