„Cea de-a 17-a Bienală de la Istanbul, este organizată de Fundația pentru Cultură și Arte din Istanbul (İKSV) în perioada 17 septembrie–20 noiembrie 2022. Bienala este rezultatul a mai bine de doi ani de conversații despre proiecte situate în diferite părți ale globului. Această ediție este realizată de trei curatori: Ute Meta Bauer, Amar Kanwar și David Teh.

A fost concepută în mijlocul unei crize globale de sănătate în plină expansiune. Curatorii declară împreună: „Pe măsură ce pandemia a scos în prim-plan numeroasele eșecuri ale sistemelor noastre sociale, politice, economice și ecologice, am simțit o oportunitate de a gândi și a acționa diferit. Am simțit nevoia să ne concentrăm mai degrabă pe proces, decât pe producție. Totuși, tot ce puteam face era să vorbim și singurul mod de a vorbi era de la distanță.”

Situată de-a lungul vastului peisaj urban al Istanbulului, Bienala introduce noi locații, precum și altele mai familiare, răspândite pe cele două maluri ale Bosforului. O gazdă regulată a Bienalei de la Istanbul este Muzeul Pera al Fundației Suna și İnan Kıraç; apoi o platformă internațională de performance art :Performistanbul Live Art Research Space (PCSAA); un fost liceu grecesc pentru fete de la sfârșitul secolului al XIX-lea: Liceul central grecesc pentru fete; o rezidență de artist: SAHA Studio; o centrală electrică veche de 130 de ani, recent transformată în muzeu: Müze Gazhane; un spațiu de artă fondat de artiști sirieni: arthereistanbul; atelierul unui caligraf și artist de legătorie de cărți: Barın Han; una dintre cele mai vechi băi turcești ale orașului: Küçük Mustafa Pașa Hammam și unul dintre cele mai vechi hammam-uri proiectate de arhitectul șef otoman Mimar Sinan: Hammam-ul Çinili; o grădină de plante medicinale: Zeytinburnu; un tunel de metrou sub Piața Taksim și peste optzeci de librării second-hand, cafenele și spitale din oraș vor fi printre locații. De asemenea o serie de canale de radio cu emisiuni în limba turcă, vor completa Bienala.

Conceptul curatorial sună cam așa: „În loc să fie un copac mare, încărcat cu fructe dulci și coapte, această bienală caută să învețe din zborul păsărilor, din mările cândva pline, din chimia lentă de reînnoire și hrănire a pământului. S-ar putea să nu existe o mare adunare, nici o reuniune orchestrată într-un timp și loc; în schimb ar putea fi o dispersie, o fermentație invizibilă. Firele sale vor fi trase împreună, dar se vor înmulți și diverge, în ritmuri diferite, încrucișându-se ici și colo, dar fără culminare zgomotoasă, fără nod final. Lăsați această bienală să fie compost. Poate începe înainte de a începe și poate continua bine după ce se termină.”

Privită retrospectiv – începând cu 1987 – Bienala de la Istanbul a evoluat de la ambiția unei manifestări concurente marilor bienale (Veneția, Sidney, Manifesta, etc.) către o „Expunere specială”, din ce în ce mai restrânsă ca amploare, dar cu un specific local cât mai pregnant. Personal am vizitat edițiile 1995, 2015, 2019 și 2022.

În 1995 am avut șansa – împreună cu colegul Teodor Graur – să participăm în selecția oficială curatoriată de René Block, cu instalația „Eroul din Carpați”.
Ca să vizitezi locațiile bienalei, trebuie să străbați distanțe mari, străzi înguste pitorești, între care te orientezi cu greu. Devine o experiență în sine, ai șansa să treci de pe un mal al celălalt al Bosforului, cu experiența întâlnirii unor oameni simpli și amabili. Am remarcat prezența, aproape continuă, a instalațiilor video și multimedia, în formule cât mai diverse, adaptate la spații extrem de diferite, unele cu o istorie de sute de ani: spații impecabil modernizate sau lăsate în paragină. Pictura apare rar, mai degrabă lucrările în tehnicile foto fiind prezente. Instalații audio – compoziții originale de o mare calitate – pun în valoare acustica locațiilor istorice.
Temele abordate par aceleași cu cele prezente și la noi: inechitate socială, feminismul analizat în toate formulele, prezervarea naturii, brutalitatea forțelor de ordine pe toate meridianele cu reprimarea protestelor pașnice, distrugerea peisajului și a vieții pe planetă…

De remarcat (de-a lungul timpului) participarea „extrem de subțire” – în sensul prezenței numărului de artiști – a artei din România. Puțini artiști de la noi sunt prezentați la Istanbul. În ediția de acest an am remarcat filmele realizate de Andrei Ujică și Harun Farocki.
Concomitent cu Bienala s-a desfășurat și Târgul de artă „Contemporary Istanbul” cu prezența Galeriei Anca Poterașu din București.
De remacat și festivitatea comemorativă (la Ambasada Olandei din Istanbul) a celei care a fost Fulya Erdemci – suflet și curator al Bienalei, decedată recent.” Text și imagini de Olimpiu Bandalac