
Amprenta lui Michelangelo este posibil să fi fost găsită pe o statuie
Experții de la Victoria and Albert Museum (V&A) din Londra cred că au găsit una dintre amprentele lui Michelangelo în timp ce studiau o mică statuie de ceară, a raportat CNN.
Amprenta a fost găsită pe o statuetă de ceară când a fost transferată înapoi în depozit după ce fusese expusă. Aceasta fusese mutată într-un loc mai răcoros, într-un depozit aflat la un subsol pentru a fi protejată de canicula. Curatorii consideră că temperaturile fluctuante au provocat o schimbare chimică a materialului, dezvăluind astfel amprenta lui Michelangelo.
Figurina de ceară are o vechime de peste 500 de ani și servit ca model pentru o statuie mult mai mare intitulată „A Slave”, potrivit site-ului muzeului. Statuile „pregătitoare” nu sunt concepute să dureze, dar modelul pe care s-a găsit amprenta este unul dintre puținele care au supraviețuit.
Expertizele viitoare vor arată dacă într-adevăr amprenta găsită este cea a maestrului, sau nu.