Graffiti-uri pentru noua fabrică Tesla din Berlin
Fondatorul Tesla, Elon Musk, a invitat artiști stradali din toată lumea să prezinte propuneri de design pentru a decora exteriorul noii mega-fabrici a companiei sale din Berlin.
Construcția Giga Berlin, (așa mai este denumită), care va permite companiei Tesla să lanseze Model Y în Europa, a fost finalizată oficial după 10 luni de muncă. Acum, pentru ultimele finisaje Musk speră să facă din fabrică „o bijuterie a Brandenburgului”, împodobind-o cu niște graffiti-uri minunate care să acopere pereții expansivi ai noii locații.
În mod surprinzător apelul „a pus la treabă” nenumărați artiști care au creat opere inspirate din declarația lui Musk privitoare la Dogecoin (criptomoneda pe care mogulul a promovat-o pentru că „are câini și meme-uri”), dar și desene cu Elon fumând „iarbă” în timpul podcastului lui Joe Rogan din 2018, gest care a făcut ca acțiunile Tesla să scadă dramatic în acea perioadă.
Ce imagini vor fi alese pentru decorațiuni, doar Elon Musk știe.