TOP

Expoziția Corinei Preda-Perianu de la ICR Stockholm

Deschisă până la data de 20 februarie 2023, prima expoziție a artistei Corina Preda-Perianu în spațiul scandinav, intitulată „Plaiul Soarelui – Mărturisiri picturale și grafice despre satul românesc”, curatoriată de către Dinu Dunca, propune o privire retrospectivă asupra tradițiilor românești. Realizate în tehnici diverse – uleiuri, acuarele, pasteluri, desene în peniță și tuș –, lucrările prezintă atât portrete de bătrâni, cât și peisaje și sate românești.

„Lucrările găzduite în generosul spațiu al Institutului Cultural Român din Stockholm sunt realizate în ani diferiți. Lucrez pe diverse suporturi (hârtie, carton, pânză) și abordez cu plăcere atât peisajul urban sau rural, cât și portretul, figura întreagă, natura statică, interioarele de biserică, florile, păsările. Pictez portrete – în ulei, dar, mai ales, în acuarelă”, a precizat artista.

Corina Preda-Perianu a absolvit Academia de Arte București în 1995, secția Pictură, clasa profesorului Vasile Grigore, iar din 1997 este restaurator la Muzeul Național de Artă al României. Începând cu 1991 a participat la numeroase expoziții colective și de grup atât în țară, cât și în străinătate. De asemenea, lucrările artistei sunt prezente în colecții private din SUA, Cipru, Franța, Australia, Serbia, Turcia, Bulgaria, Republica Moldova, Germania, Israel, Polonia, Japonia, Suedia.

Post a Comment