Ilina Schileru despre „Răpirea din serai”, expoziția colaterală a lui Eugen Raportoru de la Bienala de la Veneția
Data de 8 aprilie marchează Ziua Internațională a Romilor. Există o tendință în domeniul cultural și artistic de a recupera și integra în contextul istoric manifestările culturale ale comunităților marginalizate de-a lungul secolelor, a căror artă a fost mult timp considerată indigenă, prin urmare neglijabilă în marele tablou al artelor. European Roma Institute for Arts and Culture (ERIAC) este o organizație care și-a propus să integreze comunitatea romă în scena artei europene, mai cu seamă în ceea ce privește arta contemporană și artiștii care o creează, ce au nevoie de reprezentare internațională. ERIAC revine în 2022 cu un proiect colateral în cadrul Bienalei de la Veneția, după cele trei evenimente precedente care au avut loc în 2007, 2011 și 2019.
Anul acesta, juriul internațional a ales câștigător proiectul expoziției lui Eugen Raportoru, intitulat „Răpirea din serai”, curatoriat de Ilina Schileru. Expoziția este o întoarcere în timp, o capsulă înăuntrul căreia artistul își reconstruiește un univers ideal, inspirat din anii copilăriei. Este un spațiu imersiv, interactiv, în care publicul este invitat să descopere o parte din cultura romă, așa cum Eugen Raportoru o canalizează din istoria personală, sau să își amintească propria copilărie prin obiecte familiare. Propagarta a vorbit cu Ilina Schileru, care ne-a povestit mai multe despre munca depusă pentru a realiza această expoziție și despre însemnătatea ei pentru reprezentarea comunității rome, dar și a României.
„Este prima participare a lui Eugen Raportoru la Bienala de la Veneția, la fel și a mea. Avem, prin urmare, o responsabilitate, pentru că Eugen reprezintă acum în plan internațional comunitatea romă, dar în același timp și România, pentru că cele mai multe persoane din echipă sunt români.
Este un solo show, iar cea mai mare parte din rezultatul final, cum arată expoziția la deschidere, îi aparține ideilor și creației artistului, ajutat și susținut, bineînțeles, de echipă. Pe lângă lucrările de artă, toate obiectele pe care publicul le va regăsi sunt autentice: a fost un proces în sine să le adunăm. Am fost la târguri de vechituri, iar Eugen a apelat la ajutorul cunoștințelor și prietenilor, care ne-au împrumutat pentru acest proiect obiectele vechi ce se regăsesc în amintirile artistului din copilărie. Și românii care vor vizita pavilionul, dar și est-europenii, se vor conecta imediat la acest univers reconstruit, pentru că este foarte familiar pentru noi. Am depus foarte multă muncă și ne-am dedicat cu totul acestei expoziții, ca totul să iasă cât mai aproape de idealul nostru.
Expoziția are și o parte interactivă. Publicul poate sta jos într-un loc special amenajat, pentru a răsfoi cărți din biblioteca RomaMOMA, pusă la dispoziție de către ERIAC. Titlurile din această bibliotecă vorbesc despre diferențele pe care le face rasa în societate, despre noul rol al femeii, despre corporalitate și ce înseamnă aceste concepte. ERIAC își dorește să pună bazele unui muzeu al istoriei și culturii comunității rome, iar această bibliotecă va face parte din el.
Pe lângă expoziția lui Eugen, mai există și una adiacentă, integrată, a femeilor rome artiste sau care lucrează în domeniul creativ și cultural. Este vorba despre Ethel Brooks, Ioanida Costache, Mihaela Drăgan, Carmen Gheorghe, Delia Grigore, Angéla Kóczé, Dijana Pavlovic, Erasma Vicenzina Pevarello și Alina Șerban. Participarea proiectului „Răpirea din serai” este foarte importantă, mai ales în contextul general al Bienalei, care are un concept ce se axează pe rolul feminin și pe noul feminism, într-o măsură. Noi aducem acest lucru în discuție și reprezentăm acolo și vocile acestor femei rome.
Catalogul pe care l-am editat cuprinde toate persoanele care s-au implicat în realizarea proiectului și care l-au susținut pe artist de-a lungul anilor și poate fi găsit în spațiul expoziției. Dorim să edităm ulterior și versiunea în română a catalogului.”
Expoziția/instalația realizată de Eugen Raportoru și curatoriată de Ilina Schileru, proiect colateral Bienalei de Artă, comisionat de ERIAC, se va deschide în data de 22 aprilie, la Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti și va putea fi văzută până în 27 noiembrie.

Eugen Raportoru în cadrul expoziției