TOP

În Italia bacteriile sunt „angajate” ca restauratori de artă

Sculpturile lui Michelangelo din Capela Medici arătau murdare din cauza trecerii timpului așa că o echipă de restauratori de artă a decis să rezolve situația prin folosirea unor bacterii care să facă toată munca grea în locul oamenilor.

Astfel, microbii au făcut o treabă impecabilă și nu au avut nevoie de ajutorul nimănui pentru a curăța secole de murdărie, lăsând statuile de marmură cu un aspect nou și curat, relatează The New York Times.

Echipa a selectat tulpini specializate de bacterii pentru a viza diferite pete de pe marmură. Unele tipuri de bacterii pot prospera în medii dure și se adaptează la cerințele „clienților” putând devora materiale sau alte bacterii care provoacă degradarea marmurilor.

Specia folosită la aceste lucrări a reușit să descompună poluanți extrem de duri în componente relativ inofensive și care ulterior se pot înlătura fără efort de pe sculpturi, în urma acestui proces operele arătând ca noi.

Post a Comment