TOP

Lucrare de Titian descoperită după 100 de ani

O pânză de mari dimensiuni, reprezentând Cina cea de taină, este de mai bine de 100 de ani în proprietatea bisericii din micul oraș englez Ledbury. Lucrării nu i s-a acordat prea mare importanță până când personalul bisericii a decis că este momentul ca ea să fie restaurată pentru că nu se afla într-o condiție bună. Istoricul de artă și restauratorul Ronald Moore și-a dat seama, însă, că pictura merită mai multă atenție.

După lungi cercetări, echipa de studiu formată din Ronald Moore și Patricia Kenny a identificat semnătura lui Titian și o scrisoare din secolul al XVIII-lea a colecționarului englez John Skippe, în care vorbește despre achiziționarea unei lucrări din atelierul marelui maestru al Școlii venețiene.

Tiziano Vecellio a fost printre cei mai prolifici artiști renașcentiști din Veneția secolului XVI. Atelierul pe care îl conducea era format din mulți ucenici care învățau de la maestru și pictau în stilul lui. Comenzile primite erau completate de mai mulți artiști, sub coordonarea lui Titian, care făcea retușurile finale. Și în lucrarea de la Ledbury au fost identificate contribuțiile a mai mulți pictori și posibil chiar mâna maestrului renascentist.

Pictura a fost reasamblată în biserica din Ledbury și atrage vizitatori din toată lumea. Se discută acum care ar fi valoarea picturii provenite din atelierul lui Titian. În 2011 la Sotheby’s New York, o lucrare din anul 1560 a maestrului s-a adjudecat pentru mai mult de 16 milioane de dolari.

Post a Comment