TOP

O echipă de construcții a descoperit accidental două fresce din perioada renascentistă

O echipă de construcții care renovează Galeriile Uffizi din Florența a descoperit, din greșeală, în timp ce lucrau la extinderea galeriilor muzeului, două fresce din perioada renascentistă.

Operele care îi înfățișează pe foștii mari duci Ferdinando I și Cosimo II de Medici au fost descoperite în aripa de vest a muzeului.

„Nu aveam absolut nicio idee că vom găsi aceste fresce. A fost o surpriză totală.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Galeriilor Uffizi. Potrivit muzeului, o persoană necunoscută a „protejat” lucrarea care îl înfățișează pe Cosimo II înainte ca aceasta să fie tencuită. „Acest salvator anonim a vrut ca opera să fie bine conservată și descoperită de generațiile viitoare. Planul i-a funcționat. Iar în acest moment cercetătorii noștri lucrează să elucideze povestea din spatele frescelor.”

Ce se știe deocamdată despre cele două lucrări este că au fost create în secolul al XVIII-lea, în timpul domniei lui Pietro Leopoldo di Lorena.

Post a Comment