• No products in the cart.
TOP

O sculptură a lui Michelangelo a revenit în expunere după 3 ani de restaurări

Cea mai faimoasă sculptură Pietà se află la Catedrala Sfântul Petru de la Vatican și a fost realizată de un foarte tânăr Michelangelo. Mai există, însă, în opera artistului renascentist, o revenire asupra temei, 50 de ani mai târziu. Michelangelo a realizat o altă Pieta, chiar pentru mormântul său. A abandonat lucrarea, ne-a spus Giorgio Vasari în jurnalul său, pentru că materialul nu era de o calitate bună, marmura având diferite incluziuni naturale care îl enervau și nu îi permiteau să lucreze piatra așa cum își dorea. Lucrarea este specială și pentru că încorporează autoportretul lui Michelangel, în figura fariseului Nicodim, aplecat deasupra scenei cu Mântuitorul coborât de pe cruce în brațele Mariei.

De mai bine de 40 de ani, sculptura se află în expunere la Museo dell’Opera del Duomo în Florența. Până în noiembrie 2019, când a început un proces de recondiționare, lucrarea nu mai fusese restaurată de 470 de ani. Fondurile necesare acestui proiect au fost puse la dispoziție de către Friend of Florence Foudation. Procesul a fost unul complicat, pentru că sculptura a fost amplasată câteva sute de ani în Catedrala Santa Maria del Fiore, Domul florentin al arhitecților Filippo Brunelleschi și Arnolfo di Cambio. Lucrarea era acoperită de câteva straturi groase de praf, impurități, ceară de protecție și ghips pe alocuri, de la ultimul mulaj făcut după ea.

Pietà lui Michelangelo, artistul în vârstă, a revenit în expunere, curățată și îngijită, pentru 6 luni în laboratorul în care a fost restaurată, iar ulterior își va relua locul în muzeul Domului.

Post a Comment