TOP

Primăvara aduce un nou sezon expozițional Art Safari: 5 expoziții de artă românească

foto: Eustațiu Stoenescu, Dejunul, din colecția Muzeului Național de Artă al României

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, publicul larg va putea admira lucrări ale marilor maeștri ai artei românești: Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu și Iser, printre alții.

Noul sezon va prezenta 5 expoziții de artă, ce vor putea fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

Prima expoziție anunțată este Muzeul secret, curatoriată de Lelia Rus Pîrvan și realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al Primăriei Topalu, urmând să prezinte pentru prima dată în spațiul bucureștean una dintre cele mai importante colecții de artă românească, rămasă completă prin actul de donație pe care colecționarul, medicul Gheorghe Vintilă, l-a făcut în favoarea comunei natale, Topalu, județul Constanța, în anul 1960. Fiind o raritate ca o colecție de artă românească interbelică să supraviețuiască în integralitate perioadei comuniste, care naționalizat și împrăștiat operele aflate în colecții private, expoziția își propune să spună povestea fascinantă a colecționarului și a legăturilor sale strânse cu lumea artei. Vizitatorii vor avea ocazia de a face o frumoasă incursiune în istoria artei românești, așa cum o prezintă chiar cele mai însemnate nume ale sale.

Cel de-al doilea proiect expozițional ce va debuta în 8 martie la Art Safari este retrospectiva Eustațiu Stoenescu. Portretistul aristocrației. Expoziția îl va pune într-o lumină nouă pe cel mai important portretist român al secolului XX, și va aduce peste 100 de lucrări, schițe, obiecte personale și documentare ce au aparținut artistului. În parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, care va împrumuta 10 lucrări de importanță documentară deosebită, curatoriată de drd. Angelica Iacob, din partea Muzeului Municipiului București și prezentată într-o scenografie realizată de Cosmin Florea, expoziția dedicată lui Eustațiu Stoenescu va fi printre cele mai importante ale anului 2024, acordând publicului șansa să descopere un artist marginalizat istoric de comuniști, dar de un rafinament unic în peisajul artei românești.

Istoria României în 100 de portrete, curatoriată de Cornel Ilie, și realizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, cu un design de Diana Nicolaie, este a treia expoziție a sezonului, și va prezenta regi, regine, conducători, politicieni, sportivi, oameni de cultură și știință, precum și alte personalități marcante, portretul fiind dintotdeauna un martor al istoriei. De-a lungul timpului, celebrități și personalități au fost imortalizate pentru posteritate, de la oameni providențiali precum Nicolae Bălcescu și Tudor Vladimirescu, la sportivi notorii, precum Gheorghe Hagi și Nadia Comăneci. Portretele din această expoziție provin majoritar din colecții muzeale, de la cea a Muzeului Național de Istorie a României la cea a Muzeului Național Militar, și sunt expuse majoritar în premieră.

Prima expoziție temporară a sezonului nou, Grădinile palatului, se va desfășura între 8 martie și 14 aprilie, marcând începutul sezonului cald. Cele mai frumoase flori ale artei românești, în viziunea lui Luchian, Grigorescu, Tonitza, Aman, precum și a Reginei Maria, vor fi re-plantate expozițional, temporar, în grădinile Palatului Dacia-România de pe Lipscani: trandafiri și cârciumărese, crizanteme, anemone, maci și alte flori de câmp, surprinse în naturi statice, în buchete, în parcuri și în grădini.

Atelierele din Pangratti se intitulează cea de-a cincea expoziție, curatoriată de Simona Vilău. Tablou al unei elite culturale, strada Ermil Pangratti a concentrat timp de 50 de ani cele mai valoroase talente artistice ale României. Deopotrivă investiție a sistemului, cât și galerie de merite, atelierele din strada Pangratti au reprezentat locul de creație al artiștilor contemporani importanți, marcați în conștiința publică, dar și îmbrățișați de sistem și conducerea Uniunii Artiștilor Plastici din România. Aceste spații au avut multiple funcții: oaze creative, școală pentru neofiți, centru de boemie, „saleroom” pentru colecționari, mulțumire a sistemului către artiștii oficiali și răsplată pentru recunoașterea artistică.
Printre marii artiști care au creat aici se numără Corneliu Baba, Ion Nicodim, Ovidiu Maitec, Paul Vasilescu, Gheorghe Iliescu-Călinești, Vasile Gorduz, Alin Gheorghiu, Sultana Maitec, Georgeta Năpăruș, toți reprezentați în expoziție de lucrări excepționale.

Art Safari, care a împlinit 10 ani de existență, își așteaptă din nou publicul cu 5 expoziții de artă românească de mare însemnătate, începând cu data de 8 martie.

Post a Comment